Inspectorul Padurii

Monitorizare WWF: „Inspectorul Pădurii” scoate la iveală ilegalitățile

Aproximativ 26% dintre transporturile de materiale lemnoase înscrise în SUMAL 2.0 și verificate de WWF sunt neconforme, arată o monitorizare pe care am făcut-o utilizând informațiile publice din platforma „Inspectorul Pădurii”. Printr-o simplă analiză la birou, în care am analizat datele pe care operatorii le-au introdus în această platformă, am constatat că fotografiile pe care transportatorii de lemn le încarcă în SUMAL sunt de multe ori neconcludente și „păcălesc” sistemul, care nu este conceput să le verifice.

Monitorizarea a fost făcută pe un eșantion de 3047 de avize primare (doar bulinele roșii din Inspectorul Pădurii) care, chiar dacă nu au relevanță statistică la nivel național, evidențiază problemele sistemice existente în sistemul actual de combatere a tăierilor ilegale.

Cele mai frecvente neconformități sunt legate de supraîncărcarea vehiculelor în raport cu volumele de lemn declarate în cadrul aplicației și fotografiile neconforme pe care reprezentantul transportatorului profesionist are obligația să le efectueze și să le introducă în aplicație. De cele mai multe ori, fotografiile neconforme urmăresc tocmai ascunderea unor ilegalități legate de supraîncărcare sau a unor transporturi multiple cu același aviz.

„Soluția pentru toate aceste probleme este implementarea amprentei digitale, care consolidează rolul de prevenție al sistemului de control: permite măsurarea automatizată și verificarea expeditivă a cantităților de lemn transportate, simplifică procedurile de verificare. Practic, cu aceleași resurse, generează indicii clare în cazul transporturilor multiple sau a supraîncărcării, oferă mai multa transparență și elimină subiectivitatea factorului uman.”

Rezultatele raportului de monitorizare desktop

  • Principalele neconformități sunt înregistrarea de fotografii neconforme și supraîncărcarea.
  • Constatăm diferențe semnificative în ceea ce privește ponderea neconformităților la nivelul zonelor arondate diferitelor gărzi forestiere.
  • Observăm că aplicarea ordonanței de urgență referitoare la plafonarea prețului la lemnul de foc către populație acționează ca un factor de presiune care generează o serie de neconformități privind transporturile cu lemn de foc realizate cu camionete; aprecierea se susține prin frecvența ridicată a neconformităților in zonele cu deficit de pădure.
  • S-a evidențiat o reducere a ponderii neconformităților odată cu înființarea Gărzii Forestiere Naționale și cu intensificarea controalelor realizate de autorități (inclusiv fata de evaluările realizate in anii precedenți).

Propunerile WWF

  • Introducerea amprentei digitale a transporturilor de lemn
  • Autorizarea specializării responsabililor în măsurarea, sortarea și îndeplinirea procedurilor de înregistrare în SUMAL (ex: realizarea sigiliului electronic al transporturilor de lemn).
  • Înregistrarea în SUMAL a capacității autorizate de transport a mijloacelor de transport, inclusiv a dimensiunilor standardizate ale mijloacelor de transport conform cărții tehnice a mijloacelor de transport.
  • Standardizarea modului de preluare și de înregistrare a fotografiilor. Aceasta este o variantă alternativă până la dezvoltarea „amprentei digitale a transporturilor de lemn”.
  • Sancțiunile trebuie să vizeze responsabilii pentru implementarea procedurilor legale. Actualmente sancționarea „Emitentului” pentru eventualele fotografii neconforme efectuate de „Transportatorsubminează practic respectarea aplicării corecte a procedurilor.
  • Este necesară evidențierea în aplicația SUMAL 2.0 a transporturilor finalizate.

Toate aceste măsuri, inclusiv cele care vizează sistemul de combatere a tăierilor ilegale, trebuie să se regăsească în prevederile Codului Silvic pentru a putea fi implementate și pentru a răspunde provocărilor actuale.

Scroll to Top