Mai erau patru zile până la concert și lista de „to do” părea interminabilă. Teoretic aveam situația sub control, dar erau atâtea lucruri care puteau să meargă prost. Începând cu faptul că organizam pentru prima oară un eveniment de o asemenea amploare. Creasem deja așteptări: primul Concert de Plastic, în care artiștii Filarmonicii Brașov schimbau instrumentele, la un moment dat, cu unele făcute din PET-uri colectate de noi din pădure.
Ideea mi-a plăcut chiar de la început. Am auzit-o într-un call cu cei de la agenția de creație Mercury 360, cu care lucrăm pentru campania Patrula Zero Plastic. Am simțit imediat golul din stomac, semnul clar pe care mi-l dă corpul atunci când ia contact cu ceva inedit. Idee ieșită din comun, memorabilă, greu de pus în practică. I-am dat undă verde imediat.
Evident că nu știam în ce mă băgam și am aflat pe pielea mea că este cale lungă de la idee până la implementare. Timp de trei săptămâni am vorbit la telefon până am răgușit și am trimis emailuri de mă dureau degetele.
Am vrut concert în Piața Sfatului din Brașov? Era nevoie de autorizații. Multe autorizații. De ocupare a domeniului public, de racordare la electricitate, permis de liberă trecere, aviz pentru situații de urgență. Și altele, la fel de „ușor” de obținut de cineva care se lovește pentru prima dată de ele. Norocul meu a fost parteneriatul pe care-l semnasem cu Primăria Brașov pentru toată campania Zero Plastic. Le-am cerut ajutorul și l-am primit mai rapid decât aș fi sperat. M-au pus în contact cu persoanele potrivite și, cu solicitările oficiale de rigoare, am obținut toate autorizațiile în timp record.
Ideea unor instrumente făcute din PET-uri, care să și sune, este cât se poate de atractivă. Dar cine să le facă, așa din scurt? Am început să lucrăm cu o artistă care, în final, a dovedit că nu se află pe aceeași lungime de undă cu noi. Așa că ne-am trezit, cu o zi înainte de concert, că nu aveam decât parțial instrumentele pe care ni le doream. Soluția: brainstorming ad-hoc, în Brașov, al echipei de creativi de la Mercury. În dimineața concertului, aceștia aveau cearcăne le ochi și zâmbete pe față. „Urâțeniile” din plastic erau gata.
Mesajul concertului era clar. Cel puțin pe hârtie. Plasticul este invaziv și îi răpește cântecul pădurii. Doar împreună putem să redăm vocea pădurii. Cum îl transmitem? Împărțim oamenilor din Piața Sfatului kiturile Zero Plastic, formate dintr-un plic Zero Plastic ce conține o pereche de mănuși și un sac Zero Plastic. Câte kituri? 800. Aveam deja conținutul, pe care l-am trimis prin curier la biroul nostru din Brașov, dar nu aveam plicurile branduite. Cine să le imprime pe ultima sută de metri? Toate tipografiile erau ocupate. Mai erau două zile până la concert și riscam să compromit unul dintre momentele cheie – împărțirea kiturilor. Telefoane, rugăminți. În ziua dinaintea concertului curierul ajunge la Brașov. Răsuflu ușurată și, împreună cu fetele de la Mercury, începem să umplem cele 800 de plicuri.
Cine împarte kiturile? Voluntarii, bineînțeles. Dar de unde să îi iau? Apelez iar la Primărie, cea care organiza Festivalul Orașelor Verzi (FOV). Facem rost de voluntarii FOV. Intru într-un nou grup pe WhatsApp. Cu ce se îmbracă voluntarii? Cu tricouri și șepci Zero Plastic. Pe care le aduc eu de la București, cum altfel? Încercând să ghicesc mărimea unor adolescenți pe care nu i-am văzut niciodată.
Dar scenă avem? Avem. După alte câteva zeci de telefoane, căci era o perioadă cu multe festivaluri și erau cu toate rezervate. Avem avize? Avem. După alte solicitări. Transmitem live? Transmitem și pe Facebook-ul WWF, și al FOV, căci avem acces la internet de mare viteză. Toate cele 5 camere video și drona sunt conectate. Facem promovare? Facem. La radio și pe internet. Ne ocupăm de toate.i
Momentul adevărului
Ziua concertului. Aplicațiile meteo anunțau ploaie chiar pe seară. Emoțiile cresc. Pe la 11 îmi sună telefonul. Erau reprezentanții Primăriei, de la situații de urgență. Semnez procesul verbal prin care îi asigur că avem stingătoare de incendiu. Piața Sfatului răsună de ciocănituri. Se instalează scena noastră. Rând pe rând, artiștii Filarmonicii vin să facă repetiții. Oamenii din piață sunt curioși.
Plouă. În două ore este concertul. Fac în gând o incantație, să iasă soarele. Funcționează. Primele acorduri. Patru muzicieni încep să cânte în mijlocul publicului și le captează atenția. După câteva minute, brusc, orchestra mare, care urcase între timp pe scenă, preia melodia. „WTF?! Cum au făcut asta? Cântau liniștit și acum e o întreagă orchestră. Cum e posibil așa ceva?” strigă Peter încântat către soția lui. Este prima lui vizită în România.
Se lasă seara. Vals vienez. Mascota WWF, ursul panda, dansează cu o fetiță pe ritm de vals. Când, pe ecranul din spatele scenei, plasticul invadează pădurea, muzicienii încep să schimbe instrumentele cu cele din plastic. Scârțâieli. Voluntarii împart kiturile Zero Plastic. Pe măsură ce oamenii își iau angajamentul să curețe pădurea de plastic, muzica revine la normal.
Publicul filmează, aplaudă. Ochii sclipesc, panda dansează. Copiii ascultă. Împreună, avem forța să redăm cântecul pădurii.