„Sărbătoarea Rabarbărului”, acum la a noua ediție, este un exemplu bun al unui eveniment născut din comunitate pentru comunitate. Creat de Asociației Vecinătatea Femeilor din Saschiz, o inițiativă civică menită să susțină drepturile și interesele femeilor şi familiilor din mediul rural pe plan local și microregional, evenimentul reunește comunitatea sub umbrela gastronomiei, echității și multiculturalității. Cu ocazia acestei zile festive care a avut loc pe 7 mai în Saschiz echipa proiectului PACT2020: „Colinele Transilvaniei – Model de parteneriat activ pentru o dezvoltare durabila” a avut plăcerea de a interacționa cu fondatoarele Asociației Vecinătății din Saschiz, cu oamenii din comunitate care s-au prezentat dornici în a-și promova localitatea și membri din presă. |
Ziua a fost presărată cu momente cheie precum prezentarea realizată de Mihaela Frățilă, Specialist în Dezvoltare Comunități, WWF România, despre interacțiunea cu diverse inițiative civice și cetățeni activi din cele 10 comunități cu care lucrăm în Podișul Hârtibaciului. „Am cules exemple de comunități active care se află în diverse stadii de implicare și responsabilizare a cetățenilor, de la idei abia puse în practică la ani de colaborare între cetățeni și autoritățile locale. Acestea au fost puse în pagină alături de explicații simple și motivante despre ce înseamnă o comunitate sustenabilă. Colecția de inițiative civice este utilizată în discuțiile pe care le avem cu oamenii din Colinele Transilvaniei, și sunt numai bune de urmat la nivel regional, dar și național”, ne spune Mihaela. Platforma Colinele Transilvaniei reunește 11 asociații și grupuri de acțiune locală cu scopul de a promova și sprijini dezvolvarea durabilă în regiunea aceasta valoroasă din punct de vedere cultural și natural. Prin proiectul PACT2020 platforma se consolidează ca un pilon important în procesul de luare a deciziilor la nivel regional și pentru a aduce beneficii comunităților și naturii din Colinele Transilvaniei. „Lucrând împreună, atât de mulți oameni cu experiență și cu sufletul deschis, reușim să fim acolo unde chiar este nevoie de noi. Ascultăm oamenii și mergem în comunități unde discutăm despre problemele lor la fața locului. Acum, spre exemplu, adunăm informații despre: infrastructură, echitate, mediu curat, servicii, economie, cooperare comunitară care vor fi utilizate concret în pasul următor al proiectului, o etapă de mentorat”, spune Luminița Tanasie, Specialist Comunicare și Educație, Asociația Mioritics. |
Înainte de a ne delecta cu plăcintele cu răbarbăr am ascultat-o cu interes pe Ursula Radu Fernolend, reprezentantul partenerilor noștri de la Fundația Mihai Eminescu Trust care a vorbit despre procesul de informare și educare pe care îl vor urma 150 de persoane din cele 10 comunități din județele Brașov, Sibiu și Mureș. „Procesele prin care cetățenii pot asigura un sistem de bună guvernanță locală pentru o dezvoltare durabilă sunt, din păcate, neclare sau neștiute, iar noi încercăm să le oferim toate informațiile necesare pentru a înlesni procesul birocratic și facilita activități lucrative în comunitate”, ne informează Ursula Radu Fernolend. „Cum formulez o petiție? Cum pot oamenii și autoritățile locale să răspundă împreună nevoilor comunității? Cum păstrez valorile tradiționale și naturale, dar evoluez și financiar? Sunt întrebări valide și punctul de plecare, iar noi credem că parcursul va fi unul util și frumos care să ne lege între noi și de locul acesta unic în lume.” adaugă Ursula. Prin proiectul PAC2020 punem încă o cărămidă în eco-destinația Colinele Transilvaniei care poate prospera doar dacă piesele acestui puzzle se unesc în armonie, mai exact, dacă oamenii înțeleg cum se pot organiza, coopera și clădi un prezent și un viitor sănătos și prosper în armonie cu natura și cultura locală. |
Proiect derulat de Asociația WWF România, în partenberiat cu Asociația Mioritics și Mihai Eminescu Trust cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a transfera către comunitățile locale din Colinele Transilvaniei cunoștințe și experiență despre sisteme de bună guvernanță, prin intermediul creării unei rețele de mentori și de lideri comunitari care va răspunde în timp real nevoilor identificate local.
Vă invităm să urmăriți activitatea proiectului, descoperiți evenimente și materiale informative pe care le vom crea împreună cu cele 10 comunități aici:
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Carmen Pădurean, Manager proiect PACT2020, WWF-România, [email protected], +40 730 098 100
Bianca Ștefănuț, Specialist comunicare, WWF-România, [email protected], +40 730.098.722