WWF organizează școala „altfel” la Gârcov și Giuvărăști

WWF- România se implică în activități din cadrul programului național ”Școala altfel”, care se desfășoară în toate unitățile de învățământ din țară, între 2-6 aprilie 2012 și constă în activități extracurriculare și extrașcolare.

Timp de mai bine de o lună, câte 20 de elevi de la școlile din Gîrcov și Giuvărăști, județul Olt, s-au pregătit intens împreună cu echipa WWF- România, luând cursuri de prezentare scenică, dicție și realizare a materialelor de prezentare. Săptămâna aceasta, copiii, care sunt membrii Clubului Cormoranului, din cadrul proiectului Life+ „Conservarea Transfrontieră a cormoranului mic şi raţei roşii în zone cheie din România şi Bulgaria” sau, pe scurt, Frontiere Verzi (Green Borders), vor schimba rolul cu profesorii lor și vor avea ocazia să fie ”profesorii verzi” ai propriilor colegi și părinți.
Astăzi, micii profesori au ținut o oră de ecologie ca la carte, în care s-a vorbit despre importanța Dunării și a speciilor de păsări care trăiesc în zona lor, în special rața roșie și cormoranul mic, specii protejate la nivel european.

Și copiii Școlii Generale nr.1 din localitatea Islaz, județul Teleorman, au discutat împreună cu echipa WWF- România despre zona lor şi despre presiunile la care este supusă natura de aici, despre Lunca Dunării și importanța ei și a speciilor care trăiesc în apropiere.
WWF- România lucrează pentru refacerea Luncii pierdute a Dunării

În ianuarie 2009, WWF a demarat proiectul Life+ „Conservarea Transfrontieră a cormoranului mic şi raţei roşii în zone cheie din România şi Bulgaria” sau, pe scurt, Frontiere Verzi. Acesta reprezintă cadrul necesar pentru conservarea transfrontieră a 11 situri Natura 2000 din lungul Dunării în România şi Bulgaria, lucru ce va asigura imbunătăţirea zonelor de reproducere ale raţei roşii şi ale cormoranului mic, ambele specii fiind protejate la nivel european.

În România, 175.000 de oameni trăiesc în zonele de implementare a proiectului Frontiere Verzi. 21 de sate şi 2 oraşe din Lunca Dunării vor beneficia de măsurile de conservare pe care WWF le implementează în beneficiul naturii, dar şi al oamenilor. Pentru 2012, proiectul prevede reconstrucţia a 1000 ha de luncă, plantări în zone cheie şi realizarea unui model de fermă piscicolă sustenabilă.
Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe: www.green-borders.eu

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi :
Ioana Cenușă, Asistent comunicare, [email protected], tel.0736 098 106
Ioana Bețieanu, Specialist Media și Campanii, [email protected], tel. 0730 098 716

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top