WWF- ONG-ul anului

 WWFa primit distincţia `ONG-ul anului` la Premiile European Public Affairs 2008, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe 5 noiembrie la Bruxelles.

Premiul este un semn de recunoaştere a eforturilor constante depuse de WWF pentru promovarea unei economii sustenabile în contextul global actual. Una dintre marile provocări ale factorilor de decizie actuali o reprezintă adoptarea unor politici care să permită ca impactul oamenilor asupra naturii să nu depăşească capacitatea de regenerare a Pământului şi care să presupună o distribuire egală a resurselor naturale ale Planetei.

Pornind de la ideea că pentru a soluţiona o problemă ea trebuie analizată în amănunt, WWF a iniţiat mai multe metode de măsurare care arată cât de aproape sau de departe suntem de o dezvoltare sustenabilă. Unul dintre aceste instrumente de măsurare îl constituie Raportul Planeta Vie (Living Planet Report), lansat de WWF, cel mai important raport cu privire la starea de sănătate a Planetei. Publicat pentru prima oară în 1998 şi reluat o dată la doi ani, raportul descrie situaţia biodiversităţii la nivel mondial şi presiunea pe care consumul de resurse naturale al omenirii îl exercită asupra ecosistemelor naturale. Anul acesta, el indică clar faptul că mai mult de trei sferturi din populaţia lumii trăieşte în ţări cu deficit ecologic, în care consumul naţional a depăşit cu mult biocapacitatea.

Scroll to Top