WWF a organizat un schimb de experienţă între producătorii tradiţionali din Maramureş şi Mehedinti

WWF a organizat ieri la Eşelniţa, în judeţul Mehedinţi, un seminar care a reunit 35 de producători din judeţele Maramureş şi Mehedinţi. Întîlnirea a urmărit un schimb de experienţă între producătorii din cele două judeţe şi a fost urmată de o vizită pe teren, în localitatea Şviniţa.

Întâlnirea s-a bazat pe diseminarea rezultatelor unui proiect implementat de WWF în Maramureş, care se vrea a fi un punct de pornire pentru crearea mecanismelor socio- economice necesare pentru menţinerea zonelor agricole cu valoare naturală ridicată. Aceste zone fac parte dintr-o abordare relativ recentă a Uniunii Europene a activităţilor de conservare a naturii, intitulată High Nature Value Farming (HNVF) sau zone agricole cu valoare naturală ridicată.

WWF consideră că judeţul Mehedinţi reprezintă , ca şi Maramureşul, o zonă reprezentativă pentru sistemele agricole cu valoare naturală ridicată. Mehedinţi este, de altfel, una dintre ariile unde WWF a implementat deja proiecte de informare şi conştientizare pentru fermieri, asupra oportunităţilor pe care le deschide integrarea în UE şi despre beneficiile pe care le creează menţinerea zonelor HNV.

Chiar dacă zona Mehedinţi diferă, cel puţin din punctul de vedere al aspectelor demografice şi culturale, de Maramureş, dificultăţile cu care micii producători se confruntă sunt aceleaşi: accesul limitat la piaţă pentru produsele locale, ca urmare a transpunerii la nivel naţional a normelor de igiena alimentară ale UE, nivelul scăzut al veniturilor populaţiei, media de vârstă ridicată a fermierilor, nivelul scăzut al serviciilor şi al infrastructurii rurale etc.

În acest context, judeţul Mehedinţi constituie o regiune potrivită pentru diseminarea rezultatelor şi pentru aplicarea, pe viitor, a mecanismelor socio-economice dezvoltate de WWF în Maramureş.

Proiectul prezentat în cadrul seminarului, intitulat „Produsele din zonele agricole cu valoare naturală ridicată – liant între oameni şi natură”, s-a bazat pe elaborarea unei scheme pilot de livrare a produselor alimentare HNVF în grădiniţe particulare din Baia Mare, astfel ca produsele naturale proaspete să asigure masa copiilor de vârstă preşcolară. Totodată, proiectul a vizat promovarea beneficiilor alimentelor produse în sistemele HNVF.

Proiectul a fost iniţiat în noiembrie 2009 de către WWF, în parteneriat cu Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale din Maramureş şi finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).

Scroll to Top