Beech forest, Gradistea Muncelului Cioclovina Nature Park, Roman

Un pas decisiv pentru salvarea pădurilor virgine din România

Ministrul Mediului şi Pădurilor, dl. Lazlo Borbely, a participat, astăzi, la o vizită organizată de către WWF în Pădurile Şincii, o pădure virgină din judeţul Braşov. Vizita vine la trei săptămâni de la lansarea campaniei Salvaţi pădurile virgine!, prin care WWF România îşi propune să pună sub protecţie ultimele păduri virgine din România şi pe care o susţin, în momentul de faţă, peste 70.000 de români.

Reprezentanţi din partea Ministerului Mediului şi Pădurilor, experţi WWF, reprezentanţi ai presei şi autorităţi locale au vizitat pădurea virgină din raza Ocolului Silvic Pădurile Şincii, unde WWF protejează 351 de hectare, cu ajutorul fondurilor colectate în campania 2%. Cele 351 de hectare sunt, deocamdată, neafectate de activităţile umane, însă o altă porţiune a pădurii, de aproximativ 50 de hectare, a fost exploatată în mod legal, înainte ca WWF să poată interveni. Vizita de astăzi a arătat tuturor participanţilor faptul că pădurile noastre virgine sunt distruse în mod legal, pentru că, în prezent, în România nu există nicio lege care să le protejeze.

„Pădurile virgine sunt adevărate comori, mai ales pentru cei care le înţeleg valoarea şi rolul atât de important. Până la sfârşitul anului, vom finaliza actul normativ menit să asigure protecţia acestor păduri, iar în 2-3 săptămâni vom încheia un protocol de colaborare cu WWF, în care vom include acţiunule viitoare, care vor asigura protecţia pădurilor virgine din România”, a declarat Ministrul Mediului, dl. Laszlo Borbely.

Ministrul Mediului a mai precizat că s-au identificat, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fonduri europene în valoare de 100 de milioane de euro, disponibile pentru asigurarea compensaţiilor pentru proprietariii privaţi de pădure virgină.

Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În doar trei săptămâni, peste 70.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de WWF, semnând petiţia campaniei, disponibilă pe www.padurivirgine.ro. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

„La numai trei săptămâni de la lansarea campaniei, alături de partenerii noştri, am reuşit să strângem peste 70.000 de semnături, şi să generăm un mare interes faţă de pădurile virgine din România şi faţă de soarta acestora. Astăzi am vazut o mică lumină la capătul tunelului, pentru prima oară. Un acord scris cu autorităţile ar reprezenta, pentru noi, garanţia că situaţia pădurilor virgine din România va fi soluţionată în favoarea acestora. Astăzi am primit un prim angajament şi sperăm să încheiem un acord în cel mult două săptămâni”, a declarat Magor Csibi, director WWF România.

Europa şi-a distrus pădurile virgine. Noi încă mai avem.

Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii.

WWF consideră că aceste păduri, care reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia), sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru țara noastră și pentru Europa. Valoarea acestor păduri sub aspect științific, peisager, educativ, ecoprotectiv și al biodiversității, este agreată de toții practicienii, specialiștii și cercetătorii din domeniu și din domeniile înrudite.

Din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile virgine au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi ele constituie mai puţin de 0,3 % din suprafaţa totală. Şi totuşi, în România încă mai avem păduri virgine. Eco-regiunea carpatică încă mai găzduieşte 322 000 hectare de astfel de păduri, dintre care marea majoritatea sunt în România.

Cu toate că ne mândrim cu cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate, şi un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală.

Salvarea pădurilor virgine stă în asigurarea statutului de protecţie integrală. Un statut pe care l-ar primi imediat ce autorităţile ar schimba încadrarea lor, din „păduri de protecție” (în care se poate interveni şi pentru extragerea materialului lemnos) în „păduri strict protejate” şi ar accepta să le ofere compensaţii celor care deţin aceste păduri şi care nu le vor mai putea valorifica.

Campania WWF spune povestea pădurilor virgine, pe care cu toţii putem şi avem datoria de a le păstra. Petiţia pentru salvarea pădurilor virgine poate fi semnată pe site-ul campaniei, www.padurivirgine.ro, care pune la dispoziţie toate informaţiile referitoare la demersul WWF.

WWF a iniţiat lupta pentru salvarea pădurilor virgine cu sprijinul IKEA și Lafarge, având alături partenerii: Antena 3, Europa FM, Totb şi Cariere. Demersul WWF utilizează experiența practică a organizației și studiile Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. Campania de publicitate este realizată de agenţia Headvertising.

Cauza pădurilor virgine este susţinută de ambasadorii WWF: Ada Condeescu, Alex Găvan, Mihaela Rădulescu, Şerban Copot, Bogdan Dumitrache, Moise Guran, Dani Oţil, şi Alexandru Tomescu.

Pentru mai multe informaţii contactaţi WWF:

Magor Csibi, Director de program, [email protected]o, tel. 0730 098 722
Costel Bucur – Coordonator programe forestiere, [email protected], tel 0727-227 223
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii, [email protected], tel. 0730 098 716

Scroll to Top