ursuleti_centrul_de_reabilitare_leonardo_berezsky

Salvează urșii orfani!

Anual, zeci de pui de urs rămân orfani, în pădurile din România, în condițiile în care numărul oficial de urși bruni este dictat de interesele de vânătoare, iar braconajul rămâne nepedepsit. Asta deși ursul este protejat prin lege, la nivel european, nu doar național. Singura șansă a puilor de urs este Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, rămas acum fără finanțare.
 
WWF România a lansează azi campania de crowdfunding „Fii eroul puilor de urs!” prin care fiecare persoană poate salva urșii bruni, în câteva click-uri, pe wwf.ro/orfelinat. 

10 pui de urs pot fi salvați anual la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani
 
Centrul are acum 20 hectare și găzduiește 10 pui de urs orfani. „Preconizăm că acest număr de pui orfani se va dubla în următorii 10 ani”, spune Leo Bereczky, fondatorul Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani. Costurile totale pentru un pui de urs se ridică la 6000 $ anual, din care aproape 4000 $ reprezintă doar hrana.  Deși pare o sumă mare, oricine poate fi eroul urșilor orfani cu doar 5 $ pe lună, ce vor asigura hrana unui pui, pe o zi.
 
Campania se desfasoara în perioada  7 septembrie – 15 octombrie 2016 și își propune să salveze cei 10 pui de urs care se află în prezent la Centru, strângând o sumă de  10 000 $, din donații lunare. Suma va sigura atât hrana, adăpostul, siguranța, îngrijirile veterinare, cât și echipa de trei specialiști care au grijă de urși. În plus, îi vor permite lui Leo Bereczky să dezvolte Centrul încât mai mulți urși orfani să poată găsi drumul spre orfelinat, iar apoi să fie reintegrați în sălbăticie. 

Ursul este un animal excepțional prin însăși complexitatea lui, construcția lui fizică și capacitatea lui de supraviețuire. Este animalul care a reușit să supraviețuiască în orice condiție, ca omul: de la deșert, până în zonele arctice. Puii de urs sunt echipați cu toate acele instincte necesare pentru supraviețuirea lor mai târziu: de exemplu, instinctul de a scapa de pericole sau de a se refugia în copaci atunci când se apropie un pericol; ei știu din naștere ce se poate mânca. Toate instinctele de supraviețuire sunt codificate genetic. Datorită acestui fapt este posibilă această tehnică de reabilitare, deci putem crește pui de urs în așa fel încât, fără prezența mamei, ei să poată deveni reprezentanți veritabili ai speciei lor”, explică Leo Berczky.
 
Peste 100 de pui au fost salvați până acum
 
De mai bine de 10 ani, în județul Harghita, în Munții Hășmaș, funcționează Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani sau, pe scurt, orfelinatul pentru urși. Fondat de Leo Bereczky din pasiune pentru specia emblematică a țării noastre, Centrul a reușit să readucă în sălbăticie mai mult de 100 de urși altfel pierduți într-un destin batjocuritor. Este singurul orfelinat de acest gen din Europa, unde puii de urs sunt îngrijiți, hrăniți și monitorizați. Principiul de bază al orfelinatului este interacțiunea minimă cu omul, dar monitorizarea este realizată continuu de către un expert.
 
Am conceput și am dezvoltat metoda noastră de reabilitare care, practic, înseamnă copierea cât mai fidelă a naturii. Puii de urs sunt plasați în niște țarcuri care oferă un cadru totalmente natural. Mărimea acestor țarcuri pornește de la una mică,  în care puii pot socializa unii cu alții, se pot învăța unii cu altii, și vor forma un grup al aceleiași generații, după care sunt plasați în țarcuri din ce în ce mai mari, în funcție de necesitățile lor ecologice”, a mai adăugat Bereczky. Puii sunt hrăniți prin plasarea de mâncare în diferite zone din țarc, pentru a fi o experiență cât mai apropiată de cea din natură. Astfel, unele tipuri de hrană apar ocazional în anumite perioade și foarte abundent în altele. Pe lângă hrană și protecție, în orfelinat puii de urs au parte de un mediu sigur și ingrijire veterinară. Odată ce părăsesc Centrul, sunt monitorizați prin colare pentru a urmări evoluția lor ca animale reintegrate în sălbăticie. 
 
România este țara în care trăiește aproape 40% din întreaga populație de urs de pe tot continentul, în condițiile în care Ungaria, Cehia, Germania sau Belgia nu mai au deloc urși în sălbăticie. Ursul este o specie strict protejată la nivel național și european prin Directiva Habitate (Natura 2000), dar valoarea ridicată a trofeelor de urs, între 4.000-15.000 Euro/exemplar, menține populația de urs brun din recensămintele naționale oficiale nerealist de mare.
 

Scroll to Top