mlu_20130616_183159_70_copyright_magnus_lundgren___wild_wonders_pool_frog__pelophylax_le

Proiect pilot privind consumul şi amprenta de apă la uzina Lafarge din Medgidia

Uzina de ciment Lafarge din Municipiul Medgidia a prezentat astăzi primele rezultate ale proiectului pilot privind consumul şi amprenta de apă, derulat în Grupul Lafarge, membru voluntar al Water Footprint Network, o iniţiativă globală pentru înţelegerea mizelor actuale în ceea ce priveşte resursele de apă. Obiectivul principal al proiectului-pilot, datorită căruia uzina Medgidia a fost selectată dintr-un număr de 160 de unităţi de producţie din divizia Ciment a Grupului, a fost identificarea amprentei de apă a acesteia şi generarea unui plan de acţiune pentru reducerea şi optimizarea folosirii celui mai preţios element de pe glob: apa.

În 2009, când a reînnoit parteneriatul cu WWF Internaţional pentru încă 4 ani, Grupul Lafarge a lansat noi iniţiative, una dintre cele mai importante fiind legată de reducerea amprentei de apă în cadrul tuturor activităţilor sale. Acest lucru a presupus măsurarea consumului de apă al uzinelor care se află în zone ce se confruntă cu criză de apă, de a implementa programe pentru reducerea amprentei şi, totodată, de a lucra cu autorităţile locale pentru a găsi soluţii pentru problemele generale legate de apă cu care se confruntă comunităţile.

Uzina Medgidia a fost selectată în acest program întrucât a îndeplinit simultan următoarele două criterii: a fost relevantă din punct de vedere operaţional şi este amplasată într-o zonă cu resurse limitate de apă. Membrii echipei de proiect au colaborat cu Primăria Municipiului Medgidia, şi cu specialiştii din Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, fapt care a condus la o conştientizare mult mai largă a importanţei utilizării responsabile a apei.

„Utilizarea responsabilă a apei este un obiectiv pe care dorim să îl obţinem printr-un efort la scară largă al tuturor părţilor implicate. Deşi uzina nu foloseşte apa ca resursă primară în procesele de producţie, înregistrează valori peste cele ale industriei din care face parte. În acest context, ne bucurăm că proiectul-pilot a dat roade şi a identificat măsurile de reducere a consumului de apă, iar acum uzina are un plan de acţiuni care urmează să fie implementat” declară Edmund Piess, director general Uzina Lafarge din Medgidia.

După proiectul-pilot desfăşurat în uzina de la Medgidia, Lafarge a identificat alte şapte uzine pilot care se află în zone cu resurse scăzute de apă, în ţări precum Marea Britanie, Maroc, Spania, Egipt pentru a continua implementarea acţiunilor generate de specialiştii din România, pentru a constitui baza unui ghid de bune practici şi standarde de management care, treptat, vor fi incluse în practicile tuturor uzinelor de ciment din cadrul Lafarge.

Datorită experienţei acumulate în uzinele-pilot, s-au dezvoltat linii directoare pentru implementarea planului de acţiune privind apa în toate site-urile localizate în zone cu un deficit extrem de apă: conştientizare, calcularea amprentei de apă, reducerea amprentei de apă şi lansarea de acţiuni cu comunităţile locale.

Amprenta de apă

În sensul cel mai larg, amprenta de apă în procesele de producţie arată volumul total de apă dulce utilizat pentru producerea bunurilor de-a lungul întregului flux de producţie, apa folosită în activităţile auxiliare, dar şi apa uzată evacuată, într-o perioadă de timp determinată. Totodată, deoarece există bunuri importate, ce au fost produse cu apa altor ţări, amprenta de apă ia în considerare, pe lângă resursele interne de apă, şi consumul de apă din afara frontierelor unei ţări.

Scroll to Top