Evenimentul de încheiere a programului internațional de educație dedicat mediului înconjurător Şcoli Europene pentru o Planetă Vie a avut loc în perioada 5-8 iunie la Moieciu de Sus, Braşov. România a fost reprezentată în acest program de 4 școli din județele Neamț, Iași, Cluj și Mureș. Împreună cu elevi şi profesori din alte 9 ţări, aceştia au implementat proiecte pentru conservarea mediului înconjurător, prin activităţi variate, de la construcţia unor grădini în incintele şcolilor, evenimente de stradă sau piese de teatru, până la expoziţii şi campanii prin care elevii învaţă de la elevi. “Prin programul Şcoli Europene pentru o Planetă Vie ne dorim în mod special să le arătăm elevilor posibilități de a se implica în cauze de mediu, de a-şi exprima opiniile în public şi de a-i motiva și pe ceilalţi să participe la activităţi”, a afirmat Cătălina Murariu, Coordonator Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă WWF-România. “Pentru noi, implicarea matură și în același timp entuziastă a elevilor este cea mai mare realizare a proiectului.”
33 de echipe din 10 ţări, respectiv Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria au răspuns apelului WWF de a lua atitudine pentru mediul înconjurător şi pentru viitorul Europei. Timp de 7 luni, copii şi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani au realizat proiecte în jurul temelor: „Dunărea – linia vie a Europei”, „Amprenta ecologică” și „Spirit cetățenesc activ”. Echipele s-au documentat, au discutat cu factori de decizie şi au organizat drumeţii, marșuri și campanii de informare. Ideile şi implementarea proiectelor au fost în totalitate în responsabilitatea tinerilor şi au depins numai de creativitatea lor, profesorii având doar rolul de suport.
La evenimentul final de la Moeciu, fiecare echipă din concurs a fost reprezentată de câte un profesor şi un elev, care au prezentat activităţile de protejare și conservare a naturii în cadrul unui „bazar de proiecte”. Școlile care au reprezentat România în cadrul programului și, implicit, la evenimentul final sunt:
Școala cu clasele I-VIII nr. 1, din Piatra Neamț, județ Neamț
Elevii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, coordonați de profesorul Gheorghiță Țifui, s-au concentrat asupra Amprentei ecologice în proiectul implementat. De-a lungul anului școlar, au promovat conceptul de Amprentă ecologică în rândul comunității și au derulat diverse activități de colectare selectivă și reciclare.
Școala cu clasele I-VIII Dimitrie Anghel, din Miroslava, județ Iași
Echipa „Zero deșeuri” (Zero waste) a fost alcătuită din elevi de 11-13 ani și coordonată de profesoara Nicoleta Potorac. Temele majore ale proiectului au fost Amprenta de carbon și reducerea deșeurilor din comunitate și din școală. Printre activități s-au numărat ateliere ținute de elevi pentru colegi, plantarea unei mini-livezi în curtea școlii, crearea unui punct de colectare selectivă a deșeurilor în curtea școlii și atragerea susținerii autorităților locale.
Liceul Apáczai Csere János, din Cluj Napoca, județ Cluj
Sub coordonarea profesorului Alpár Vörös, elevii clujeni cu vârste între 16 și 18 ani au militat pentru reducerea Amprentei ecologice a școlii și a membrilor comunității locale, începând cu familiile și prietenii lor. Printre activitățile întreprinse, s-au numărat organizarea a trei evenimente Earth Hour (Ora Pământului) în trei localități din județul Cluj, plasarea în școală a unor abțibilduri special create, cu mesaje de încurajare a economisirii apei și a electricității, crearea unei colecții vestimentare din hârtie reciclată, numeroase activități de comunicare și plantarea a peste 300 de copaci.
Clubul copiilor Sighișoara, din Sighișoara, judeș Mureș
Echipa „Garda verde” din Sighișoara și-a concentrat eforturile asupra conservării patrimoniului cultural și natural, alegând să protejeze Rezervația Naturală „Codrii seculari Breite” și să reducă accesul mașinilor în cetate.
În acest an s-a desfăşurat cea de-a cincea ediţie a programului Şcoli Europene pentru o Planetă Vie. De la prima ediţie a proiectului (2008), 4000 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani au pus în practică acţiuni de ecologie. În anul şcolar 2012/2013 startul iniţiativei a fost dat la Academia derulată în octombrie 2012, în Austria, timp de o săptămână. Prin workshop-uri şi activităţi în aer liber, experţii WWF le-au prezentat elevilor şi profesorilor temele proiectului şi instrumentele prin care acesta poate fi implementat.
Evoluţia proiectelor prezentate de-a lungul celor 5 ediţii poate fi urmărită prin intermediul unui blog accesibil publicului: http://schools.foralivingplanet.eu. Aici, echipele din diversele şcoli participante la program au ţinut jurnale de proiect, au postat fotografii şi înregistrări video şi au avut oportunitatea să îşi împărtăşească experienţele.
Termenul limită pentru înscrieri în ediția a șasea (2013-2014) a programului Şcoli Europene pentru o Planetă Vie este 9 iulie 2013. Detalii privind procedura de înscriere aici: http://schools.foralivingplanet.eu/.