Patru organizaţii non-guvernamentale lansează la Tulcea un „Apel pentru o Deltă a Dunării vie”

La Tulcea, în perioada 27-29 iunie 2013, în contextul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, are loc Forumul de Mediu al Dunării în cadrul celui de-al 7 Program de Acțiune pentru Mediu, organizat de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării sub patronajul Comisiei Europene, al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea. Forumul reunește decidenți politici la nivel înalt, factori interesați, cercetători și reprezentanți ai unor asociații non-guvernamentale, pentru a fi discutate timp de două zile probleme de mediu, dar și de dezvoltare economică relevante pentru Delta Dunării.

Cu această ocazie, dl Ivan Patzaichin, președintele Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23”, a lansat un „Apel pentru o Deltă a Dunării vie” din partea a patru organizații non-guvernamentale preocupate de dezvoltarea durabilă a zonei, implicate prin mai multe proiecte în Delta Dunării. Aceste organizații sunt: Asociația „Ivan Patzaichin-Mila 23”, Asociația Salvați Dunărea și Delta, Asociația de Ecoturism din România și World Wide Fund România.

Dl Ivan Patzaichin a declarat: „Una din bogățiile capitalului natural al României, Delta Dunării,nu trebuie să fie un loc în care să se trăiască de pe o zi pe alta, fără viitor. Resursele zonei, folosite cu bun simț de către oamenii locului și tradiția combinată cu inovația, sunt soluții pentru dezvoltarea durabilă.”

Dl Liviu Mihaiu, președintele Asociației „Salvați Dunărea și Delta” a spus: „Sperăm ca 2013 să fie anul când nu doar societatea civilă se zbate pentru sănătatea Deltei, trăgând la o barcă cu o singură ramă. Cerem ca 2013 să fie anul în care autoritățile își întorc serios și angajat atenția către propunerile noastre repetate neobosit an de an. Soluțiile există, însă doar parteneriatul le poate pune în faptă și avem nevoie de un mediu legislativ corect construit și resursele promise, chiar alocate. Să fie 2013 anul Parteneriatului pentru Delta Dunării. Pe bune.

Asociația de Ecoturism din România prin dl Andrei Blumereste de părere că: „Delta Dunării este una din destinațiile de ecoturism definitorii ale României, ceea ce obligă autoritățile locale și mediul de afaceri la o abordare coerentă, care ține seama de principiile de conservare a naturii și dezvoltarea durabilă prin ecoturism.

WWF-România își dorește o Deltă a Dunării în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Este nevoie ca dezvoltarea durabilă a comunităților locale să se concentreze pe afaceri bazate pe natură care pot sprijini refacerea și menținerea resurselor naturale; reconstrucția ecologică este singura soluție pentru conservarea biodiversității și pentru refacerea proceselor naturale ale Deltei” a declarat Cristian Tetelea, coordonator proiecte Bazinul Dunării, WWF-România.

Apelul propune o serie de principii de dezvoltare durabilă a zonei, care să țină cont de natură, oameni, economie. Cele patru organizații își exprimă deschiderea și interesul pentru a participa la elaborarea unei Strategii de dezvoltare durabilă pentru Delta Dunării în concordanță și cu principiile viitoarei Strategii a Uniunii Europene privind infrastructurile ecologice. 

Scroll to Top