magura_zimbrilor2__daniel_hurduzeu___wwf_romania

Măgura Zimbrilor devine un laborator de inovaţie pentru natura sălbatică

Impactul resăbăticirii zimbrului în Munții Țarcu va fi transpus în timp real pe o platformă online și prin intermediul unor instalații multimedia, parte dintr-un nou proiect implementat de WWF România împreună cu Modulab (Organizatia Română pentru Drepturile de Utilizator), AMZA (Asociația locală Măgura Zimbrilor din Armeniș) și Primăria Armeniș. Acesta își propune să facă mai accesibilă știința din spatele conservării naturii sălbatice pentru toți cei interesați , prin intermediul inovațiilor artistice, a mixurilor de tehnologii, de hardware și software, de imagini și date prezentate în mod integrat și creativ. Platforma online interactivă va permite iubitorilor de natură să vizualizeze dinamica adaptării zimbrilor la viața sălbatică, iar cele trei instalții interactive vor tranforma centrul de vizitare într-un spațiu transdisciplinar de ecologie aplicată.

În acest spațiu, atât localnicii, cât și turiștii vor interacționa cu exponatele într-o experiență imersivă pentru a învăța despre noul ecosistem ce se dezvoltă în cadrul zonei de resălbăticire, vor avea loc evenimente locale iar școlile din regiune vor putea folosi centrul pentru proiecte extrașcolare. Spre finalul proiectului, o echipă interdisciplinară formată din practicieni în electronică, arhitectură, design, sociologie și ecologie vor lucra împreună în cadrul unor hackatoane (sesiuni de lucru interactive) pentru a explora noi moduri de monitorizare a faunei sălbatice și evaluare a acțiunilor de resălbăticire asupra mediului.

Săptămâna trecută s-a desfășurat prima întâlnire cu toată echipa proiectului la Armeniș, Măgura Zimbrilor: comunitatea locală a aflat mai multe despre instalațiile multimedia dezvoltate de echipa Modulab, meșterii locali s-au întâlnit cu arhitectul Ciprian Manda ce va coordona atelierele manufactură de mobilier, iar unul dintre artiștii grafici ce vor contribui la dezvoltarea centrului local a realizat documentarea fotografică a peisajului pe care îl va integra în pictura murală exterioară a centrului. Împreună cu rangerii WWF și doi ghizi locali am parcurs la pas zona de resălbăticire și “am luat pulsul” personajelor principale din proiectul nostru.

Ce se întâmpla anul acesta în Măgura Zimbrilor?

  • Un centru inovator de ecologie aplicată va fi folosit pentru practică, schimburi de experiență, evenimente și informări despre acțiuni pentru conservarea naturii, de către elevi din regiune și practicieni din diverse domenii relevante proiectului.
  • Translatarea datelor obținute prin monitorizarea populației de zimbri și a proceselor naturale din zonă în informații atractive pentru publicul larg. Oameni din întreaga lume vor putea urmări activitatea zimbrilor și impactul lor în regiune.
  • Amenajarea interioară a centrului de vizitare împreună cu localnici și cu materie primă ce provine din gospodăriile din comună. Arhitectul Ciprian Manda va lucra cot la cot cu o familie de tâmplari din Armeniș si o mică armată de voluntari pentru a da o nouă viață unor bucăți de lemn imperfecte, care altfel ar deveni lemn de foc.
  • Un spațiu verde în jurul centrului de vizitare, unde turiștii se pot relaxa după vizitele de observare a zimbrilor. Speciile de plante vor fi reprezentative sitului Natura 2000 Munții Țarcu, astfel încât cei mici și nu numai să învețe despre bogățiile acestei arii protejate și habitatele din regiune.
  • Exteriorul centrului va spune povestea zimbrilor ce au revenit în natura din Munții Țarcu. Artistul Alexandru Ciubotariu (Pisică Pătrată) îl va picta în întregime împreună cu copii din localitate, într-o interpretare originală a lanțului trofic, întregit de prezența zimbrului și simboluri culturale specifice zonei.
  • O stație de cercetare, cu spații de cazare și un program de practică pentru studenți și tineri profesioniști, în vederea formării de competențe practice în domeniul protecției mediului în rândul viitorilor practicieni.
  • Două săptămâni de incubare de idei și proiecte pentru conservarea naturii, sub denumirea de „Hackweek for Conservation” pentru a crea noi instrumente, produse, sau servicii menite să  îmbunătășească activitățile de conservare a naturii sălbatice.

Proiectul „Măgura Zimbrilor laborator de inovație pentru natura sălbatică” se desfășoară în Armeniș, județul Caraș-Severin, unde WWF România derulează o inițiativă de refacere a vieții sălbatice prin reintroducerea zimbrului în Munții Țarcu, pe o suprafață de 59.000 ha. Acest proiect este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contributiei Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, în valoare de 74,983 CHF. Proiectul va avea un impact asupra a cel puțin 20 de specialiști și practicieni în ecologie, electronica și IT, științe sociale și design, 25 de membri ai asociației locale AMZA, zeci de studenți și elevi din regiune și din țară și sute de turiști care vor vizita Măgura Zimbrilor în următorii ani.

WWF România si organizațiile partenere doresc crearea unui exemplu de dezvoltare durabilă pentru comunitățile din vestul Carpaților Meridionali, cel mai mare nucleu de sălbăticie din România, unde bunăstarea comunităților locale este înlesnită de acțiunile de conservare a naturii. Se va încuraja un altfel de vizitare a zonei, generată de oportunitatea și nevoia de cercetare. Localnicii vor fi principalii furnizori de servicii pentru studenții, practicienii și profesioniștii din diverse domenii care ajung să descopere Măgura Zimbrilor prin intermediul acestui proiect.

Pentru mai multe informații nu ezitați să ne contactați:
Oana Mondoc, Manager Proiect
[email protected], +40721819595

Scroll to Top