img_1000_jpg

Graniţe deschise pentru urși în Carpaţii României și ai Ucrainei

WWF-România – Filiala Maramureş a demarat proiectul “Graniţe deschise pentru urşi în Carpaţii României şi Ucrainei”/“Open borders for bears between Romanian and Ukrainian Carpathians”. Proiectul, implementat în parteneriat cu Organizaţia RachivEcoTur din Ucraina, acoperã teritoriul judeţelui Maramureş, România şi a regiunilor Ivano-Frankivsk şi Zakarpatska din Ucraina şi îşi propune conservarea biodiversitãţii în Maramureş, în scopul menţinerii conectivitãţii Munţilor Carpaţi prin: reducerea riscului fragmentãrii habitatelor, identificarea nevoilor de reconstructie a coridoarelor ecologice pentru ursul brun şi securizarea utilizãrii durabile a resurselor naturale.

Cerinţele de bază pentru supravieţuirea urşilor bruni sunt legate de posibilităţile de hrănire, odihnă, împerechere şi condiţiile de dispersie, şi în cele din urmă, de existenţa habitatelor favorabile şi a coridoarelor ce asigură conectivitatea habitatelor. În urma activităţilor umane şi a dezvoltării socio-economice din regiune, aceste habitate sunt din ce în ce mai afectate, fiind fie distruse, fie fragmentate.

Lipsa unor informaţii bazate pe cercetări sistematice pe urşii din regiune poate duce la o fragmentare sporită a habitatelor şi a coridoarelor, deoarece nu pot fi luate măsuri concrete şi eficiente de conservare. Pentru a avea o bază pentru definirea măsurilor de conservare şi buna gestionare a populaţiilor de urs din regiune, există o nevoie urgentă pentru identificarea habitatelor critice şi a coridoarelor ce asigură conectivitatea habitatelor.

Proiectul iniţiat de WWF este finanţat de cãtre Uniunea Europeanã, în cadrul Programului Operaţional Comun de Cooperare Transfrontalierã Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2007-2013.

„Acest proiect este esențial pentru conservarea biodiversității din regiunea istorică a Maramuresului, care este în continuu declin din cauza presiunilor și a prevalenței economicului asupra valorilor naturale. Studii precum cele propuse în proiect nu au mai fost realizate până în prezent în zonă, drept pentru care rezultatele proiectului vor putea fi folosite atât pentru conservarea giganților (urșilor) din pădurile maramureșene, cât și a altor grupe de animale sălbatice care au nevoie de spații suficient de mari pentru a supraviețui și pentru a se deplasa în căutarea hranei, de exemplu.”, a declarat Cristi Papp, coordonatorul proiectului.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Evaluarea zonei proiectului, în vederea identificării habitatelor critice, a coridoarelor de migraţie şi a nevoilor de refacere a coridoarelor pentru populatia de urşi din Carpaţi, în zona de graniţă din Maramureş, între România şi Ucraina, până în 2013;
2. Propunerea şi punerea în aplicare a unor instrumente pentru gestionarea eficientă a resurselor naturale, pe o suprafaţă de 270000 ha, pentru a contribui la conservarea habitatelor critice şi a coridoarelor pentru urşi, dar şi la dezvoltarea durabilă a comunităţilor;
3. Elaborarea de măsuri de gestionare cu rolul de a contribui la conservarea urşilor şi a habitatelor specifice, precum şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor;
4. Creşterea gradului de conştientizare a publicului şi dezvoltarea capacităţilor pentru conservarea valorilor naturale din zona de frontieră a Maramureşului.

Printre activităţile cele mai importante din proiect se regăsesc: identificarea habitatelor prioritare pt urşii din zona Maramureşului, respectiv a coridoarelor ecologice (de deplasare) dintre România şi Ucraina.
Una dintre activităţile care vin în sprijinul celor menționate anterior este capturarea și monitorizarea a 5 urşi bruni prin intermediul tehnologiei GSM-GPS, la care se adaugă utilizarea de camere infraroşu cu senzori de mişcare. De asemenea, va fi creată şi o reţea de voluntari formată din persoane implicate în, sau interesate de managementul acestei specii. La finalul proiectului, alături de identificarea coridoarelor ecologice, se vor propune o serie de măsuri pentru conservarea pe termen lung a ursului brun în zona proiectului.

Pentru mai multe informaţii contactaţi WWF-România, persoană de contact Cristi Papp, Coordonator proiect, tel. 0745 891 929, email: [email protected].

Scroll to Top