Fraudă Ecoterra în cazul construcţiei DN 66A prin munţii Retezat Agent Green cere oprirea imediată a evaluării impactului asupra mediului

Agent Green, WWF, Milvus şi Societatea Carpatina Ardeleană sunt indignate deoarece firma Ecoterra a fraudat studiul de impact asupra mediului pentru tronsonul 3 al DN 66A.

Dezvăluirea a fost făcută ieri de către prof. Dr. Dan Stănescu de la Universitatea de Vest Timişoara (unul dintre profesorii a cărui semnătură apare pe studiul de biodiversitate la drumul naţional 66A) într-o revistă naţională săptămânală [1]. În realitate profesorul nu ar fi semnat acest studiu, ci o lucrare preliminară. Însă firma Ecoterra care realizează studiul de impact pentru regionala timişoreană a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a considerat lucrarea pe care a depus-o la ANPM (Agenţia Naţională de Protecţia Mediului) drept studiu de biodiversitate cu semnătura profesorului Stănescu. Firma riscă până la 100.000 lei amendă penală, iar persoanele responsabile până la 3 ani de închisoare [2]. ”Această fraudă la drumul mare ar putea fi explicaţia pentru care aşa-zisul studiu de biodiversitate conţinea atât de multe erori şi omisiuni ştiinţifice. De aceea l-am criticat cu ocazia dezbaterilor publice şi am demarat chiar şi un contra studiu pe care l-am depus în luna ianuarie la ANPM. În lumina noilor informaţii este timpul ca domnul ministru Borbely să se ocupe mai serios de afacerea DN 66A, să comande o anchetă pentru pedepsirea vinovaţilor şi să oprească procedura de evaluarea impactului asupra mediului”, a spus Gabriel Păun, Preşedinte Agent Green [3,4].

Conform datelor oferite de Ecoterra, echipa de cercetare nu ar fi petrecut mai mult de 5 zile în teren [5], deşi profesorul Stănescu insistă că un astfel de studiu într-o zonă atât de valoroasă din punct de vedere al biodiversităţii trebuie să dureze cel puţin 3 ani. ”Citeam cu drag articolele ştiinţifice despre păsări, semnate de profsorul Stănescu şi îmi pare rău că imaginea domniei sale a fost pătată de acest caz. Este o mare bucurie pentru mine să descopăr astăzi că s-a făcut lumină în această situaţie. Râmân deosebit de îngrijorat faţă de restul cazurilor în care capitolele de biodiversitate din studiile de evaluarea impactului asupra mediului în România sunt greşite intenţionat sau din incompetenţă. Astfel de fraude şi de studii submediocre au devenit atât de frecvente în ariile protejate din România încât cred că este o chestiune de timp până când Comisia Europeană va interveni pentru stoparea fenomenului”, a adăugat Tamaş Papp, Preşedintele Grupului Milvus.”

O altă fraudă este posibil să se petreacă chiar la ANPM care ar fi trebuit să oprească evaluarea încă de anul trecut deoarece se încalcă articolul 5 al Ordinului Ministerului Mediului 135/2010 care precizează că în situaţia în care o investiţie se realizează etapizat sau se amplasează pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unităţi administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru întreaga investiţie. Ori DN 66A ar urma să aibă până la finalizare cel puţin 5 tronsoane şi să străbată 4 judeţe (Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Caraş Severin). Prevederea se aplică pentru toate investiţiile demarate după anul 2007 când România a aderat la UE. Prima informare a publicului că o astfel de investiţie se intenţionează a fi făcută este din 21 august 2009 [6] la scurtă vreme după ce Agent Green şi organizaţiile partenere au protestat pe DN 66A pentru oprirea definitivă a construcţiei [7].

Agent Green, WWF, Milvus şi Societatea Carpatina Ardeleană cer Ministerului Mediului să:
– se comande o anchetă în cazul DN 66A şi să suspende imediat evaluarea impactului tronsonului 3 al DN 66A asupra mediului
– să ceară beneficiarului drumului realizarea unui nou studiu pentru întreaga investiţie (studiul să fie realizat pe baza observaţiilor în teren timp de cel puţin 3 ani).

NOTE:
[1] Ecoterorismul, o noţiune de redefinit (IV), revista Kamikaze săptămâna 16-22 martie 2011

[2] OUG 195/2005 privind protecţia mediului
Art 98.
(2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală:
8. prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii şi informaţii false;

[3] Revoluţia ONG începe astăzi cu dezbateri publice asupra DN 66A prin munţii Retezat
http://www.agentgreen.ro/new/index.php?id=154

[4] Agent Green depune raportul la contrastudiul de biodiversitate pentru DN 66A.
http://www.agentgreen.ro/new/index.php?id=205

[5] Conform raportului Ecoterra la studiul de evaluarea impactului asupra mediului la DN 66A din iunie 2009 (disponibil la cerere).

[6] Anunt ANPM din 21.08.2009 pentru dezbateri publice la DN 66A (disponibil la cerere).

[7] Protest din 23.07.2009 – Organizaţii ecologiste pun capăt DN 66A la 1 km de Peisajul Forestier Intact
http://www.agentgreen.ro/new/index.php?id=135

Pentru mai multe informaţii:
Gabriel PĂUN, Preşedinte Agent Green, tel: 0744351977, 00436644325575, email: [email protected]
Janos MARK-NAGY, Ecolog, Societatea Carpatina Ardeleană, 0721 514137, e-mail: [email protected]
Maria MIHUL, Biodiversity Policy Officer, WWF România, tel: 0730098715, email: [email protected]
Tamas PAPP, Preşedinte, Grupul Milvus, tel: 0720530117, email: [email protected]

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top