traseu_sighioara_daia__copyright_ctlin_georgescu__2_

Eşti pasionat de natură? Vrei să ştii mai multe despre lumea în care trăieşti? Vizitează proiectele WWF, acum pe Google Earth!

Începând de astăzi, sunt disponibile pe serviciul Google Earth™ informaţii despre activităţile derulate de WWF în întreaga lume. WWF, organizaţia internaţională care lucrează în domeniul conservării naturii, a anunţat că peste 150 dintre proiectele pe care le implementează la nivel global vor fi adăugate pe Google Earth.

„Unele dintre cele mai importante – dar şi ameninţate – regiuni din punct de vedere al diversităţii biologice, locaţii în care WWF derulează proiecte de conservare a naturii, vor putea fi acum vizitate de la computerul personal“, a afirmat Dl. James Leape, Directorul General al WWF Internaţional.

„Colaborarea cu Google Earth este o etapă firească a activităţii noastre, întrucât WWF acţionează pentru protejarea şi monitorizarea mediului înconjurător. Această iniţiativă comună va permite WWF să îşi transmită mesajele despre conservarea naturii către un public nou şi extrem de numeros.“, a precizat Dl. Leape.

„WWF are o experienţă de peste 45 de ani în implementarea proiectelor de conservare la nivel global; acum, persoane din întreaga lume vor avea posibilitatea să acceseze proiectele noastre, să înţeleagă mai bine cât de numeroase sunt provocările cu privire la conservarea naturii şi să afle informaţii despre activităţile pe care WWF le desfăşoară pentru a răspunde acestor provocări.“

Utilizatorii serviciului Google Earth vor afla informaţii despre locaţia geografică a proiectelor selectate, vor putea citi o descriere a acestora şi vor fi redirecţionaţi către pagina de web a WWF, www.panda.org, pentru mai multe detalii.

„Ne bucură faptul că WWF a ales platforma Google Earth pentru a-şi face cunoscute proiectele extrem de importante pe care le derulează în domeniul conservării naturii“, a afirmat Dl. John Hanke, directorul Google Earth şi al serviciului Google Maps™. „Google Earth s-a dovedit o resursă extrem de importantă pentru persoanele interesate de mediul înconjurător şi pentru utilizatorii care doresc să afle mai multe lucruri despre lumea în care trăiesc.“

Pentru a vizualiza proiectele WWF pe Google Earth, utilizatorii trebuie să descarce aplicaţia de la adresa www.earth.google.com. Proiectele WWF sunt disponibile în cadrul secţiunii „Featured Content“, „Global Awareness“, sub tab-ul „Layers“.

Pentru detalii, vă rugăm contactaţi: Dana Carataş, Coordonator Comunicare, [email protected].

Scroll to Top