Vânătoarea a rămas promovată ca principal mijloc de prevenire și reducere a conflictelor om-urs în varianta finală a Planului de Acțiune pentru specia urs, aprobat de către Ministerul Mediului și publicat în Monitorul Oficial în data de 2 iulie 2018.
Potrivit documentului, tot vânătoarea rămâne metoda principală de reglare a densității populației de urși, înainte ca autoritatea centrală să dispună de informații solide și credibile privind mărimea, dinamica și sporul natural al populației.
Considerăm în continuare că această abordare tratează efectele, și nu cauzele, fiind în contradicție cu obiectivul declarat al Planului, respectiv menținerea pe termen lung a populației de urs brun și a habitatul său într-o stare de conservare favorabilă, în coexistență cu oamenii.
Ca și considerente finale asupra noului Plan, reiterăm principalele contraargumente ale WWF România:
– Efectivul optim al unei specii protejate nu ar trebui definit sau preluat din Legea Vânătorii, așa după cum o face acest Plan.
– Nu se cunoaște mărimea populației și nici dinamica acesteia, astfel că principalele motivări ale vânătorii – respectiv „starea favorabilă de conservare a speciei de urs brun” și „trendul în creștere al populației” – nu se susțin. În ce privește argumentul „nivelul pagubelor și conflictelor este în creștere”, reamintim că datele oficiale ale Ministerului Mediului demonstrează că numărul conflictelor a fost în creștere în perioada în care s-a practicat vânătoarea.
– Nivelul optim al populației de urși ar trebui stabilit de către sau împreună cu ecologi, biologi, specialiști în conservarea ursului brun. Or, prin acest Plan, specialiștii în cinegetică sunt îndemnați să își depășească atribuțiile, neavând înțelegerea necesară și obiectivă pentru a stabili optimul populațional.
– Într-un plan de acțiune pentru conservarea unei specii de interes comunitar nu ar trebui să se regăsească rezultate precum „extragerea unui surplus populațional pe categorii sociale de vârstă și sex, prin metode de vânătoare care nu pun în pericol omul și ursul”.
Salutăm, pe de altă parte, o serie de îmbunătățiri aduse variantei finale a Planului ca urmare a recomandărilor transmise de WWF România în perioada dezbaterii publice a proiectului. Dintre acestea menționăm:
– A fost eliminată prevederea privind monitorizarea urșilor prin metoda de identificare și măsurare a urmelor, care comportă riscuri mari de numărare dublă. În document se menționează ca se vor realiza studii genetice „cel puțin o dată la 10 ani”. Nu se face în schimb referire la metodele ce vor fi utilizate pentru monitorizarea anuală, acestea în mod normal trebuiau descrise și anexate planului.
– La capitolul „Prevenirea condiționării și habituării exemplarelor de urs” se menționează că hrănirea complementară ar urma să fie reglementată și implementată în baza unor norme. O măsură necesară având în vedere că suprapopularea cu urși din anumite zone ale țării provine parțial din administrarea de hrană complementară, care a dus printre altele la modificarea comportamentului social specific și pierderea fricii față de om a ursului.
– La calculul efectivului optim, care se va determina periodic, o dată la 10 ani, pe lângă capacitatea de suport a habitatelor favorabile, se va adăuga și contribuția reprezentată de suplimentarea hranei în mod artificial acolo unde aceasta se practică, așa cum este și normal.
Citiți argumentele WWF România față de celelalte prevederi ale Planului de Acțiune aici