timber1

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis: tăierile în pădurea Białowieża sunt ilegale

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a emis o hotărâre definitivă prin care confirmă faptul că extinderea exploatării forestiere în pădurea Białowieża din Polonia, sit UNESCO al Patrimoniului Mondial și Natura 2000, a fost ilegală. WWF salută decizia de astăzi a instanței și cere autorităților poloneze să adopte cât mai curând această hotărâre.

Andreas Baumueller, director al Departamentului pentru Resurse Naturale în cadrul Biroului de Politici Europene al WWF, a declarat: „Aceasta este o victorie clară pentru viața sălbatică din Europa. Natura și legislația UE nu pot fi ignorate. Ministrul Mediului Kowalczyk din Polonia trebuie să retragă deciziile care permit această exploatare intensivă. Sarcina lui este să protejeze, să asigure și să garanteze viața sălbatică din Białowieża, pentru generațiile viitoare.”

Pădurea Białowieża este protejată de legile de mediu ale UE și a fost clasificată atât ca patrimoniu mondial UNESCO, cât și ca sit Natura 2000. Această recunoaștere se datorează proceselor naturale în curs de desfășurare, bogăției lemnului mort și a biodiversității uimitoare. Fiind una din ultimele păduri cu structuri primare din Europa, acest ecosistem adăpostește cea mai mare populație europeană de zimbri și găzduiește râși, lupi și arbori bătrâni. În ciuda acestui fapt, Jan Szyszko (fost ministru polonez al Mediului) a decis să permită exploatarea lemnului la scară industrială și să tripleze cantitatea de lemn recoltat din cantonul silvic Białowieża, în 2016 – o decizie care a fost considerată o încălcare a legilor de mediu ale UE.

În februarie 2018, avocatul general al CJUE a emis un aviz prin care a confirmat că exploatarea forestieră de aici a fost ilegală.

Împreună cu o coaliție de ONG-uri1, WWF îi cere ministrului polonez al Mediului, Henryk Kowalczyk, să adopte imediat hotărârea. Decizia de astăzi este un semn clar pentru toți factorii de decizie că deschiderea siturilor patrimoniului mondial pentru activități distructive și nesustenabile nu poate fi acceptată de oameni, instituții ori planetă; mai mult de atât, legile UE care protejează aceste situri nu pot fi ignorate.

Note:

Munca WWF pentru protejarea pădurii Białowieża http://www.wwf.eu/what_we_do/eu_forests/saving_biaowiea_forest/

Ce face WWF în România

https://wwf.ro/ce_facem/paduri/

Pentru informații suplimentare contactați:

Liesbeth Van den Bossche – Biroul de Politici Europene al WWF | [email protected] | +32 477 81 10 20


WWF-Polonia, Greenpeace Polonia, ClientEarth, Lawyers for the Earth, Fundația Wild Poland, Fundația Greenmind, OTOP, Laboratory for All Beings
Scroll to Top