Monitorizari video taieri ilegale

Un sistem de camere video inteligente ar opri ilegalitătile din păduri

Propunerile nostre în lupta pentru combaterea tăierilor ilegale sunt însoțite de soluții concrete.  Astfel, dezvoltăm un instrument care, odată ajuns în dotarea personalului cu atribuții de control, ar crește exponențial capacitatea acestuia de a urmări și a combate în mod eficient fenomenul tăierilor ilegale de lemn.

Este vorba despre un sistem de camere video inteligente care pot să surprindă în timp real modul în care lemnul intră în piață, legal sau ilegal. Analiza imaginilor s-ar face automatizat, implementând tehnologii inovative în materie de procesare și de interpretare imagistică, astfel încât subiectivitatea umană ar fi complet evitată.

Cu ajutorul acestor sisteme video, autoritățile competente ar putea surprinde realitatea din teren, adică efectiv felul în care lemnul este scos din pădure, și ar putea identifica modul de fraudare prin care astăzi cantități semnificative de lemn sunt introduse pe piață. Este vorba despre transporturi fără acte, transporturi duble în baza aceluiași cod online generat în sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL și, bineînțeles, supraîncărcarea mijloacelor de transport. 

Rezultatele obținute ar putea fi folosite pentru prioritizarea controalelor în funcție de factorii și de zonele de risc identificate. Printr-o eșantionare riguroasă a punctelor de monitorizare, pe baze statistice, s-ar putea determina factorii de risc pe baza cărora să se actualizeze în permanență planurile de control ale autorității competente. Adică s-ar folosi criterii obiective și transparente care, din păcate, astăzi lipsesc.

De ce sunt necesare monitorizările video?

  • Astăzi paza și controlul la pădure se fac printr-un sistem greoi, costisitor, imprecis, care nu generează probe concludente în instanță, deci este ineficient.
  • Nu există date credibile asupra nivelului recoltărilor ilegale de lemn. Cifrele variază între 150.000 mc (cifra raportată de autorități) și 20 de milioane mc (cifra dată de unele interpretări independente ale rezultatelor Inventarului Forestier Național). Aceasta poate duce la orientarea neadecvată a eforturilor de combatere a tăierilor ilegale de lemn.
  • Nu există o actualizare a factorilor de risc și a modalităților prin care se plasează pe piață lemnul recoltat ilegal.
  • Nu există criterii obiective și transparente prin care să se prioritizeze controalele, astfel încât acestea să fie eficiente și descurajante. În lipsa acestor criterii, controalele pot fi adesea orientate într-un mod arbitrar.

Contextul actual

România este supusă procedurii de infrigment pentru nerespectarea dispozițiilor Regulamentului European NR. 995/2010 privind Lemnul (EUTR), care impune orientarea controlului la prima plasare pe piață a lemnului, adică de la ieșirea din pădure și până la primul punct de descărcare.

Încă o dată, soluțiile propuse de decidenți nu adresează cauzele problemelor. Nu există indicatori de performanță pentru personalul cu atribuții de control, care să impună verificarea unui eșantion reprezentativ de transporturi de lemn. Astfel doar 1% dintre acestea sunt verificate de autoritățile competente. Practic, operatorii care plasează lemn pe piață nu riscă foarte mult atunci când declară în mod fraudulos cantitățile de lemn transportate.

Scroll to Top