COMPETIȚIA DE PROTOTIPURI
„Inovează pentru albine”


De câte ori ai văzut pe cineva dând brusc din mâini și țipând „o albină!”? Poate acea persoană ai fost chiar tu. Însă, trecând peste instinctul firesc de a ne proteja, trebuie să ne dăm seama că albinele și alte insecte polenizatoare sunt de fapt esențiale în menținerea vieții, iar acestea sunt acum în declin.
Deși există un cadru global și european de politici publice care încurajează conservarea polenizatorilor, autoritățile din România momentan nu acționează explicit pentru a stopa declinul; ba dimpotrivă.
Este necesară o mobilizare cetățenească pentru a susține activ măsurile de îmbunătățire a politicilor și deciziilor publice. Și este necesar ca fiecare dintre noi să adopte gesturi în viața de zi cu zi, pentru a ajuta la oprirea declinului. Din aceste motive am scris proiectul BeeActive – Mobilizarea Cetățenilor pentru Conservarea Albinelor și a Altor Insecte Polenizatoare din România, pe care îl derulăm alături de Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (NINA), prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Prin crearea unei aplicații de identificare a speciilor de plante împreună cu polenizatorii acestora, din țara noastră, ne propunem să apropiem oamenii de lumea fascinantă a plantelor și insectelor, să îi ajutăm să conștientizeze importanța și frumusețea polenizatorilor și să se implice în acțiuni concrete – de la semnarea unei petiții sau implicarea în alte forme de influențare a deciziilor politice, la plantarea unei grădini prietenoase cu polenizatorii sau consumarea de produse alimentare ecologice, toate acestea pentru a contribui la supraviețuirea acestor specii, în beneficiul nostru și al naturii.
Participă la competiție
Competiția este deschisă la nivel național pentru experți programatori, designeri grafici și UX, cu acordarea unui premiu în valoare de 8.000 Euro sub forma unui contract de servicii de proiectare, design și mentenanță aplicație de mobil.
Deadline extins pentru înscrieri: 3 octombrie, ora 23:59.
Juriul competiției este alcătuit din:

Olivia Vereha

Tudor Juravlea

Mona Petre

Alexandru Ciomârtan

Diana Anghel

Cristian China-Birta

biol. dr. Petronela Camen-Comănescu

Carmen Pădurean
Etapele competiției
20 septembrie 2022
Lansarea competiției „Inovează pentru albine”
20 septembrie - 3 octombrie
Înscriere
5 octombrie 2022
Webinar online de bun venit
4 octombrie - 21 octombrie 2022
Dezvoltare prototipuri și trimiterea lor pentru evaluare
27 octombrie 2022
Anunțarea celor 5 echipe finaliste
5 noiembrie 2022
Evenimentul de pitch și desemnarea câștigătorilor
Trei motive pentru care să participi la competiție
Pune-ți talentul și priceperea la lucru pentru a schimba ceva semnificativ la lumea în care trăim. Căci, în linii mari, nu mai trăim de câteva decenii într-un mod durabil pentru noi și natura din care facem parte. Și nu mai avem mult timp pentru a redresa „nava”.
Aplicația la care visăm va fi unică în România, cel puțin din câte știm, și va face lucruri de care este mare nevoie – să (re)apropie oamenii de natură (în cazul de față, de lumea fascinantă a albinelor, bondarilor, fluturilor), să îi ajute să o înțeleagă și să o prețuiască prin gesturi de zi cu zi, să-i adune împreună într-o singură voce care cere schimbări de politică publică și mai multă responsabilitate din partea decidenților politici.
Aplicația va intra în colecția de aplicații WWF, alături de SoilMate, Fish App sau ghiduri pentru consumatori, care mișcă lucruri în diverse alte țări.
Haide!
Există niște albine-de-sudoare – de mici dimensiuni, care ne găsesc după, și vin la mirosul de transpirație, căci de acolo își iau ele sărurile minerale?!
Există albine-dulgher, miner sau zidar, albine-cuc și albine-cu-fața-galbenă.
Dacă ești/ai fost fan Teelenciclopedia sau trivia, îți va plăcea să lucrezi cu noi în misiunea asta, deoarece vei afla la tot pasul astfel de informații. Numai în regnul albinelor, sunt peste 20.000 de specii la nivel global și aproximativ 2.000 de specii la nivel european, iar cele menționate mai sus nici măcar nu sunt niște specii rare, abia cunoscute, ci sunt chiar cele mai întâlnite albine din România.
Haide!
Juriul este alcătuit din oameni unul-și-unul, iar echipa de proiect – din oameni pasionați de albine și bondari și specialiști în discipline ce țin de științele naturii, așa că atmosfera de lucru și calitatea interacțiunilor credem că vor inspira și însufleți colaborarea noastră.
Ne dorim să ținem aproape de toți cei care se înscriu să participe la această competiție, să ajutăm cu tot ce putem, astfel încât să fie o misiune creativă și dusă la bun sfârșit în mod lin. Ne păstrăm și noi mințile deschise pentru a primi orice idee nouă, creativă și fezabilă, care ar servi scopului aplicației.
Așadar, pregătim webinarii tematice și sesiuni de asistență tehnică*, care vor continua și după încheierea competiției, în etapa de construcție integrală a aplicației, alături de echipa câștigătoare.
Haide!
* Calendarul cu aceste sesiuni va fi trimis celor ce s-au înscris în competiție.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă
Proiectul este derulat de WWF România în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (NINA) și beneficiază de o finanțare în valoare de 224.450 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org și www.activecitizensfund.ro.
Proiect derulat de:


Co-organizatori competiție:
Competiție sprijinită de:
Fii la curent cu ultimele noutăti

România emite din nou derogare pentru folosirea în agricultură de pesticide toxice, interzise în UE
Curtea de Justiție Europeană afirmă că aceste decizii sunt nelegale București, 25 ianuarie 2023. Ministerul Agriculturii a emis din nou o serie de autorizații „de

Scrisoare către Ministrul Mediului, Ministrul Sănătății, Ministrul Agriculturii și Reprezentanții Permanenți ai României la UE: Votați Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor
Stimate domnule ministru Tánczos Barna, Stimate domnule ministru Prof. univ. Dr. Alexandru Rafila, Stimate domnule ministru Petre Daea, Stimată doamnă Clara Staicu, Stimate domnule Achim

Un nou apel către programatorii și designerii care vor să susțină supraviețuirea albinelor
WWF-România, Code4Romania și Design Thinking Society prelungesc termenul de înscriere în competiția pentru dezvoltarea unei aplicații de mobil dedicată cauzei albinelor și polenizatorilor Reînnoim apelul