WWF a organizat săptămâna aceasta o conferință de presă online în care Radu Vlad, managerul programelor forestiere la WWF România a discutat cu Tánczos Barna, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, despre combaterea exploatărilor ilegale în România.
În cadrul conferinței, WWF a oferit autorităților instrumentul lipsă ce ar putea să le furnizeze informații vitale cu ajutorul cărora să facă controale mai eficiente și să cuantifice pe baze științifice nivelul tăierilor ilegale din România.
Propunem o metodologie care se bazează pe analiza comparativă între informațiile culese din teren, printr-o rețea de camere video amplasate la ieșirea din pădure, și datele înregistrate în mod oficial în SUMAL. Rezultatele astfel obținute ar permite înțelegerea factorilor de risc și evoluția modului de operare prin care este introdus în piață lemnul tăiat ilegal.
Acest instrument de monitorizare poate cuantifica, pe baze științifice, nivelul recoltărilor ilegale de lemn din România, oferind astfel cel mai bun indicator pentru evaluarea performanței/eficienței sistemului de combatere a exploatărilor ilegale. Controversele actuale despre recoltarea ilegală a lemnului s-ar transforma în indicatori de rezultat clari, esențiali pentru dezvoltarea politicilor forestiere naționale.