Punctul de vedere al organizației WWF-România referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.
Urmărim cu atenție evoluțiile privind modificarea legislației cu privire la specia urs, inclusiv cu privire la Ordonanța de urgență nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și considerăm că este de datoria noastră să ne exprimăm poziția față de propunerile recente, publicate pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în data de 17.09.2025.
Înțelegem pe deplin îngrijorările comunităților și presiunea publică generată de numărul crescut de interacțiuni om-urs, mai ales în intravilanul localităților. Siguranța oamenilor este și pentru noi o prioritate, și atragem atenția că soluțiile legislative propuse nu sunt suficiente în acest scop, neincluzănd și nesusținând măsuri care să includă reducerea și managementul atractanților, respectiv prevenirea conflictelor, ținând seama și de nevoile speciei urs brun , cum ar fi asigurarea de habitate neîntrerupte și lipsite de deranj. În lipsa acestui echilibru, riscăm să transformăm o problemă reală într-o politică de măsuri reactive, fără efecte reale și pe termen lung asupra cauzelor care generează conflictele.
Astfel, cu privire la eliminarea gradualității măsurilor de intervenție în intravilan – proiectul prevede că în intravilan nu se mai aplică principiul gradualității (alungare → tranchilizare/mutare → relocare → extragere), cu excepția puilor sub 1 an. Considerăm că, în forma actuală, textul propus pare să indice soluția finală, capitală. În realitate, o astfel de decizie nu poate fi standardizată prin lege, ea trebuie luată de o echipă profesionistă, în funcție de situația concretă din teren – soluție recomandată deja în numeroase rânduri de specialiști și organizații de mediu.
”Această soluție ridică probleme majore, din care una evidentă: în zonele de conectivitate ecologică, precum Băile Tușnad, unde urșii tranzitează zilnic în mod natural, aplicarea regulii ar permite împușcarea oricărui exemplar întâlnit, de dimineața până seara. Acești urși care apar in intravilan nu sunt doar urși habituați, ci și indivizi aflați în mișcare pe culoare naturale, fără a interacționa în mod direct cu omul. Dacă regula s-ar aplica, am asista la o împușcare în masă, ceea ce ar fi deopotrivă ineficient pentru rezolvarea problemelor și inacceptabil din punct de vedere etic.” a afirmat Dr. Cristian-Remus Papp, Coordonator Național Departament Specii sălbatice, WWF-România.
Referindu-ne la exceptia prevăzuta pentru puii sub 1 an, considerăm că această limită este arbitrară și insuficientă. Stabilirea unei limite stricte de vârstă la 1 an este nerealistă și greu aplicabilă în teren, întrucât va fi imposibil pentru echipele de intervenție să facă diferența între un urs de exact 1 an și unul de 1 an și o zi; în lipsa unor criterii clare și verificabile, prevederea riscă să genereze confuzie și aplicări arbitrare. In plus, cercetările123 și practica arată că relocarea are cele mai mari șanse de succes pentru urșii tineri, până în 4 ani. Urșii de 1,5–2 ani, de regulă recent separați de ursoaică, se pot adapta în alte habitate. Împușcarea lor nu este doar neetică, ci și o pierdere pentru conservare, pentru că sunt exact categoria de indivizi cu cele mai mari șanse de integrare după relocare. Propunem ca legea să prevadă explicit: pentru urșii până la 4 ani, relocarea să fie regula, iar extragerea letală să fie o excepție justificată doar de pericol imediat și concret sau antecedente referitoare la pagube (=urși habituați).
Prin urmare, eliminarea gradualității poate fi justificată doar punctual, pentru urși adulți habituați sau indivizi agresivi care pun în pericol direct viața oamenilor. În rest, principiul gradualității trebuie păstrat.
Considerăm că utilizarea sintagmei în intravilan este problematică, deoarece delimitarea exactă dintre intravilan și extravilan este adesea greu de identificat în teren, fapt ce a generat și în trecut confuzii și interpretări contradictorii; o soluție mai clară și mai practică ar fi definirea și folosirea termenului de zonă rezidențială, înțeleasă ca zonă efectiv locuită, ceea ce ar reflecta mai bine realitatea din teren și ar limita riscul de aplicare abuzivă a legii.
O altă problemă ridicată în mai multe rânduri, folosirea armelor de foc în intravilan implică riscuri grave pentru populație: ricoșeuri, panică, accidente. Dacă extragerea unui urs este inevitabilă în intravilan, metoda recomandată este tranchilizarea, urmată de eutanasiere controlată, nu împușcarea directă. Aceasta este singura modalitate sigură pentru oameni și mai respectuoasă față de animal.
Cu privire la hrănirea urșilor, proiectul prevede sancționarea hrănirii „în scopul vizionării, fotografierii sau filmării”. Această abordare este nefericită: calificarea prin scop este foarte dificil de dovedit în instanță și va fi suficient să se invoce un alt scop pentru ca fapta să nu mai reprezinte contravenție.
Mai mult, excepțiile pentru hrănirea „complementară” și „de abatere” sunt exact cauza habituării. De zeci de ani, acest tip de hrănire a schimbat comportamentul urșilor și i-a atras către oameni. Când gestionarii încetează hrănirea din varii motive (cum ar fi lipsa accesului la hrănitoare din cauza unor viituri), urșii, obișnuiți cu hrana umană, intră în comunități. Practic, sistemul de „farming” al urșilor este perpetuat prin aceste excepții.
Propunem interzicerea totală (în mod gradual, pe parcursul următorilor doi ani) a hrănirii urșilor, în orice scop. Eventuale excepții pot exista doar pentru proiecte de cercetare autorizate și strict monitorizate.
În cazul în care există temerea că aceasta ar duce la dispariția bear watching-ului, ca activitate aducătoare de venit pentru comunități, trebuie spus că, nereglementată și bazată pe hrănire continuă, această activitate contribuie la habituare. Cu reglementări stricte, cu operatori licențiați și observatoare autorizate, fără hrănire și fără apropiere directă, bear watching-ul poate aduce venituri importante comunităților locale și poate schimba percepția oamenilor asupra urșilor. Prin urmare, propunem reglementarea strictă a acestei activități și nu interzicerea ei în totalitate.
”În plus, atragem încă o dată atenția asupra importanței implementării de măsuri preventive. Doar prin măsuri reactive (a căror utilitate este justificată în diverse contexte), problemele nu vor înceta să apară. Fără statuarea gestionării eficiente a deșeurilor, instalării de garduri electrice și utilizării de câini specializați la stâne, a utilizarii de spray-uri anti urs și a altor instrumente deterente (acustice și vizuale) a educației și conștientizării, fără echipe de intervenție dotate cu echipament specific și fără un dialog onest cu toate părțile interesate, situația nu va putea fi remediată.” a adăugat Dr. Cristian-Remus Papp, Coordonator Național Departament Specii sălbatice, WWF-România.
În concluzie, considerăm că proiectul de modificare, în forma actuală, riscă să încurajeze împușcări sistematice, fără o analiză a situației concrete, de la caz la caz, așa cum cere, de altfel, și Directiva Habitate, fiind menit doar să exonereze primarii de responsabilitate. Practic, în forma actuală proiectul nu va face altceva decât să perpetueze cauzele habituării.
Solicităm Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor organizarea unei dezbateri publice privind acest proiect de act normativ, pentru a permite consultarea societății civile și a factorilor interesați asupra acestei inițiative legislative.
- Clark, J. D., Huber, D., & Servheen, C. (2002). Bear Reintroductions: Lessons and Challenges: Invited Paper. Ursus, 13, 335–345. http://www.jstor.org/stable/3873214
- Linnell, J. D. C., Aanes, R., Swenson, J. E., Odden, J., & Smith, M. E. (1997). Translocation of carnivores as a method for managing problem animals: A review. Biodiversity and Conservation, 6(9), 1245–1257. https://doi.org/10.1023/B:BIOC.0000034011.05412.cd
- Pop, I. M., Sallay, A., Bereczky, L., & Chiriac, S. (2013). Land use and behavioral patterns of brown bears in the South-Eastern Romanian Carpathian Mountains: A case study of relocated and rehabilitated individuals. Nature Conservation, 4, 45–60. https://doi.org/10.1016/j.proenv.2012.03.01
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
- Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), [email protected], +40745.891.929
- Diana Iancu, Manager de comunicare pentru conservarea speciilor sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), [email protected], +40757.176.467