Pe 26 ianuarie 2010 au început, la Madrid, lucrările Conferinţei Europene pentru Biodiversitate, primul eveniment important după preluarea preşedenţiei Uniunii Europene de către Spania. Această întâlnire marchează debutul Anului Internaţional al Biodiversităţii, unul dintre obiectivele ei fiind inițierea unei serie de dezbateri cu privire la țintele de conservare a biodiversităţii după anul 2010. WWF consideră că aceste obiective ar trebui să fie puternice şi îndeajuns de ambiţioase încât să garanteze că vor putea face față uneia dintre cele mai grave probleme ale omenirii: pierderea biodiversităţii.
Conferinţa europeană care a avut loc pe data de 26 ianuarie nu reprezintă o celebrare, ci mai degrabă primul pas către o schimbare radicală a politicilor europene cu privire la biodiversitate, pentru că a devenit deja o realitate faptul că Uniunea Europeana trebuie să înfrunte problemele generate de pierderea biodiversităţii.
Natura, împreună cu toate resursele sale care ne asigură existenţa, este victima unui proces accelerat de distrugere, al cărui efect cel mai evident îl reprezintă dispariția speciilor. Pentru a preveni această catastrofă pentru binele planetei şi al omenirii, ţările Uniunii Europene işi stabiliseră ca obiectiv pentru 2010 să oprească distrugerea habitatelor şi, implicit, pierderea speciilor. Acest obiectiv a fost ulterior adoptat în cadrul mai multor acorduri internaţionale.
Odată cu 2010, toate ţările şi organizaţiile internaţionale care au adoptat aceste acorduri și-au recunoscut eșecurile, admiţând că nu au reuşit să atingă obiectivele orivind conservarea biodiversității. În cazul Europei, acest eşec a fost menţionat în raportul de evaluare cu privire la aplicarea directivelor europene de mediu. Raportul arată că doar 17% din habitatele şi speciile de interes european se află într-o stare favorabilă de conservare.
Astfel, este necesar să se stabilească un nou obiectiv care să aducă biodiversitatea în prim planul agendei de politici europene.
Comisia Europeană a prezentat deja un prim document care să marcheze începutul discuţiilor între statele membre și care ar trebui să ofere un nou obiectiv comun cu privire la biodiversitate. Acest nou obiectiv ar trebui aprobat înainte de iunie 2010, iar strategia de îndeplinire acestuia să fie făcută publică până în luna decembrie a acestui an. În acest fel, obiectivul post-2010 pentru Europa ar reprezenta o bază solidă pentru definirea ţintelor globale ce vor fi discutate în cadrul Summit-ului pentru Conservare şi Diversitate Biologică, care va avea loc la Nagoya (Japonia), în luna octombrie a acestui an.
Documentul prezintă patru variante posibile în ceea ce priveşte obiectivul european de conservare a biodiversităţii. Aceste variante sunt diferite din punct de vedere al gradului de ambiţie, WWF considerând că acestea nu vor reuşi să facă faţă problemei urgente a pierderii biodiversităţii la nivel mondial.
Dintre toate, doar varianta cu numărul 4 include şi dimensiunea internaţională, dat fiind faptul că nu putem aborda această problemă doar din perspectiva europeană. Varianta 4 ar fi singura care poate fi luată în calcul, însă ea necesită rectificări. De exemplu, „refacerea habitatelor” până în anul 2020 nu ar trebui să fie o problemă a cărei rezolvare să fie una de tipul „pe cât posibil”, ci mai degrabă una de tipul „absolut necesar”. Mai mult decât atât, toate deciziile luate ar trebui să se reflecte în bugetul Uniunii Europene, această opinie fiind împartăşită de mai mulţi politicieni care au participat la Conferinţa din 26 ianuarie de la Madrid.
WWF consideră următoarele aspecte ca fiind extrem de importante:
• Să existe un obiectiv de biodiversitate, ambiţios şi cuantificabil din punctul de vedere al tuturor procedurilor de management dar şi a domeniului vizat (păduri, pescuit sau ape continentale).
• Să existe fonduri directe pentru conservarea naturii.
• Să existe o integrare la nivel macro a biodiversităţii, în politici precum ar fi cele legate de energie şi climă.
Notă:
Adunarea Generala a Naţiunilor Unite a proclamat anul 2010 drept Anul Biodiversităţii. Acest eveniment coincide cu termenul limită agreat de guvernele lumii pentru a reduce pierderile în rândul speciilor şi a ecosistemelor.