Sărbători ECO-fericite!

Semnificaţia religioasă deosebită, frenezia cadourilor, momentele petrecute cu cei dragi, bucatele tradiţionale şi datinile străvechi fac din sărbătorile de iarnă un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi. Acestea presupun însă şi o creştere impresionantă a consumului, într-o mică măsură corelat cu nevoile reale şi cu spiritul sărbătorilor. Rezultatele? Tone de deşeuri, milioane de brazi tăiaţi şi o mare risipă de energie.

La nivel mondial, raportul dintre consumul de resurse şi cantitatea de deşeuri generate, pe de o parte, şi capacitatea de regenerare a mediului, pe de altă parte, este îngrijorător: consumăm resursele a 1.2 planete. Stilul de viaţă de pe continentul Nord-American duce la un consum echivalent cu resursele a 5 planete, iar cel din Europa de Vest la un consum echivalent cu resursele a 3 planete. În România, consumăm resursele a 1.5 planete, iar tendinţa este în creştere.

În condiţiile unui consum din ce în ce mai ridicat, corelat cu reducerea dramatică a resurselor naturale, este important ca fiecare dintre noi să conştientizeze că activitatea cotidiană, stilul de viaţă şi chiar modul în care alegem să ne petrecem sărbătorile de iarnă conturează viitorul planetei noastre.

WWF, organizaţia care acţionează pentru conservarea naturii, vă oferă câteva sugestii de petrecere a sărbătorilor de iarnă, având, în acelaşi timp, o atitudine prietenoasă faţă de mediu şi folosind în mod raţional resursele naturale. Cu mai multă atenţie la ce punem în coşul de cumpărături şi înlocuind vechile obiceiuri cu unele menite să contribuie la conservarea resurselor naturale, putem să ne reducem impactul pe care fiecare dintre noi îl are asupra mediului şi, totodată, să ne simţim bine de sărbători.

Sugestii pentru sărbători ecologice

Brazi naturali, la ghiveci

Milioane de brazi sunt tăiaţi anual pentru Crăciun, iar după numai 2-3 săptămâni sunt aruncaţi la gunoi. O alternativă ar fi achiziţionarea unui brad în ghiveci, pe care să îl împodobiţi de Crăciun, iar apoi să îl plantaţi în grădina proprie sau în cea a blocului. Veţi avea astfel un brad natural nu doar pentru câteva zile, ci poate chiar pentru o viaţă. Brazii în ghiveci pot fi achiziţionaţi din hypermarketuri, florării, mall-uri sau magazine online.

Cadouri ecologice

Pentru un impact cât mai redus asupra mediului, cadourile trebuie să fie cât mai rezistente în timp, să aibă cât mai puţin ambalaj, să fie eficiente din punct de vedere al consumul de energie, să fie reciclabile sau realizate din materiale reciclate.

Oferiţi experienţe în loc de obiecte – Bilete la un spectacol, un abonament la un centru sportiv sau de înfrumuseţare, un curs de dans sau pentru învăţarea unei limbi străine, o zi de babysitting sau o ieşire în oraş – toate acestea pot fi cadouri originale şi, în acelaşi timp, ecologice.

La cumpărături – Mergeţi la cumpărături cu propria sacoşă (de preferat, din material textil), evitând astfel pungile de plastic sau de hârtie de la magazine.

Jucării – Evitaţi să cumpăraţi jucării cu baterii. Dacă veţi opta, totuşi, pentru acest tip de cadou, asiguraţi-vă că bateriile pot fi reîncărcate. Bateriile clasice reprezintă o problemă din ce în ce mai mare, întrucât acestea conţin chimicale toxice ce pot afecta mediul.

Ambalare cadouri – Folosiţi cu măsură hârtia, cutiile şi pungile de cadou şi refolosiţi-le pe cele care v-au rămas de anul trecut.

Ornamente

Moda ornamentelor de Crăciun se schimbă de la an la an, tendinţa fiind aceea de a cumpăra iar şi iar alte decoraţiuni care, într-un timp mai scurt sau mai lung, ajung la gunoi. De ce nu aţi opta anul acesta pentru ornamente ecologice? Daţi frâu creativităţii şi realizaţi propriile ornamente de brad.

Iată câteva idei:

• Beţisoare de scorţişoară;
• Conuri de brad, mere, nuci;
• Jucării şi obiecte decorative vechi;
• CD-uri vechi;
• Banda de la casetele video şi audio vechi;
• Funde din resturi de materiale;
• Săculeţe cu lavandă;
• Flori uscate…
Folosiţi-vă imaginaţia şi creaţi un obiect personalizat! Cu siguranţă, efectul va fi mai mare decât dacă folosiţi obiecte standard, care anul viitor vor ajunge la coşul de gunoi, pentru că…nu vor mai fi la modă.

Alimente

În Europa, industria cu cel mai mare impact asupra mediului este cea alimentară. Şi aceasta întrucât majoritatea alimentelor pe care leconsumăm sunt transportate de la mii şi mii de kilometri distanţă, generându-se o cantitate imporesionantă de CO2.

Alegeţi alimente naturale, produse local. Optaţi pentru alimente de sezon (cartofi, varză, ceapă, nuci, morcovi, dovleac, conopidă, praz), în locul celor congelate, a căror păstrare şi congelare presupun un consum foarte mare de energie. Citiţi cu atenţie eticheta produselor alimentare şi informaţi-vă cu privire la sursa de provenienţă.

Energie

La birou – Înainte de a pleca în vacanţă, asiguraţi-vă că aţi închis complet aparatura de birou! Nu lăsaţi aparatura în stand-by!

Conform unui studiu realizat de Canon în 2006 în Marea Britanie, energia irosită de aparatura de birou lăsată în stand-by timp de 10 zile, pe perioada vacanţei de Crăciun, ar fi suficientă pentru pregătirea unui număr de 4.4 milioane curcani sau pentru funcţionarea a 350.000 de beculeţe ornamentale, timp de 240 ore. În plus, cei 43.6 milioane kWh consumaţi în mod inutil se traduc în emisii de peste 25.000 de tone de dioxid de carbon sau în cheltuieli suplimentare de 8.66 milioane ₤.

Acasă – Consumul energetic este cu mult mai mare în perioada sărbătorilor, însă există metode simple prin care putem economisi energie. Dacă ne gândim doar la clasicele beculeţe de brad, simpla lor închidere pe perioada nopţii sau când nu suntem acasă poate economisi energie. De asemenea, stingerea completă a televizorului, calculatorului, DVD-ului sau a altor aparate electronice, atunci când nu le folosim, va duce atât la scăderea emisiilor de dioxid de carbon, cât şi la micşorarea facturii de electricitate.

Pentru şi mai multă economie, puteţi să faceţi cadou casei voastre un set de becuri ecologice. Au o durată de viaţă mult mai mare şi reduc semnificativ consumul de electricitate.

Cât mai puţine deşeuri – Încercaţi să cumpăraţi alimente şi băuturi ambalate în materiale ce pot fi reciclate (hârtie sau sticlă) şi evitaţi produsele supraambalate sau al căror ambalaj este dificil de reciclat. Evitaţi, totodată, produsele dispensabile precum şerveţelele de hârtie, tacâmurile sau pungile de plastic.

Electronice eficiente

Fiţi un cumpărător inteligent! Dacă intenţionaţi să achiziţionaţi produse electronice, precum combine stereo sau televizoare, alegeţi-le pe cele care pot fi închise complet şi nu rămân în stand-by. Totodată, verificaţi clasa de consum energetic – optaţi, întotdeauna, pentru clasa A!

Hârtie

În mai multe regiuni din lume, creşterea industriei de exploatare a materiei lemnoase pune în pericol ultimele păduri naturale, fauna şi flora lor, dar şi traiul oamenilor care depind de ele. Totodată, procesarea fibrei lemnoase şi producerea hârtiei presupun eliberarea unei cantităţi foarte mari de gaze cu efect de seră, cât şi un consum ridicat de energie şi apă industrială.

Felicitări – Anual, milioane de felicitări sunt trimise prin poştă în toată lumea, însă o mare parte dintre acestea, împreună cu plicurile lor, ajung la coşul de gunoi. Pentru a economisi hârtia şi resursele naturale, WWF vă sugerează să înlocuiţi felicitările din hârtie cu cele electronice. De asemenea, multe ONG-uri oferă posibilitatea de a trimite felicitări online şi de a contribui la acţiunile lor, astfel încât puteţi continua obiceiul de a face acte caritabile de Crăciun, economisind, în acelaşi timp, resurse importante.

Călătorii

Chiar dacă pare un mijloc de deplasare comod şi rapid, transportul aerian este una din principalele surse de emisii de dioxid de carbon – emisii responsabile pentru schimbarea climei şi încălzirea globală.

Pentru vacanţa de iarnă, puteţi alegee o destinaţie de vacanţă din România sau din vecinătatea ţării noastre. Ori de câte ori este posibil, alegeţi să vă deplasaţi cu trenul. Este, în prezent, cea mai prietenoasă opţiune pentru mediu.

A lua în calcul şi impactul asupra mediului atunci când ne pregătim de sărbătorile de iarnă nu înseamnă să renunţăm la plăcerile noastre. Înseamnă doar să ne gândim mai bine la lucurile de care avem cu adevărat nevoie, să reducem pe cât posibil cantitatea de deşeuri şi să nu risipim resursele. Este cert că planeta s-a schimbat, asa că trebuie să ne schimbăm şi noi modul de viaţă. Sugestiile pe care vi le-am oferit sunt lucruri simple, dar care, multiplicate la milioane şi milioane de oameni, ar putea aduce beneficii clare pentru mediul înconjurător.

Vă dorim tuturor sărbători ECO-fericite!

//

Informaţii suplimentare: WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, persoană de contact: Dana Carataş, Coordonator comunicare, [email protected], 0730 098 712.

Scroll to Top