Zeci de oraşe din România sărbătoresc mâine Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile. La invitaţia WWF-România, organizația care a inițiat campania și o derulează în peste 150 de țări, acestea s-au înscris pe lista Oraşelor Oficiale Earth Hour din întreaga lume şi se pregătesc de câteva săptămâni pentru seara de 29 martie. 13 orașe candidează la titlul Capitala Earth Hour. Peste tot, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor.
BUCUREȘTI: La ora 14.00 ne adunăm pe Dealul Patriarhiei și protestăm pentru salvarea pădurilor din România de la încă 7 ani de distrugeri cauzate de lipsa finanțării de la stat, prin fondurile europene. Ne îndemnăm susținătorii să semneze o petiție (www.petitieonline.com/salvati_padurile_romaniei) și să vină alături de noi în stradă.
De la ora 20, echipa WWF-România, împreună cu Asociația Star Education vor fi în Parcul Carol, la monument, unde am pregătit un spectacol unplugged, alături de: Sistem (trupa se reunește special pentru Earth Hour) recital Muse Quartet (cunoscut și drept Cvartetul Roșia Montană), jonglerii marca Incubator 107 pe ritmuri de tobe create de Jean-Baptiste Manitou (Asociația Humains Profiles). Bonus: cei de la Pegas vin cu noile biciclete Pegas pe care le vom putea testa, renăscând astfel momente dragi din copilărie. Link eveniment: www.facebook.com/events/476037509164147/?ref=5.
În cadrul evenimentului vor fi premiați și câștigătorii panoului solar din cadrul concursului „Energie de la soare, de Ora Pământului”, Biblioteca din Șirna, județul Prahova.
Aproape de București, Asociația Studenților Fizicieni organizează evenimentul Ora Pământului la Facultatea de Fizică, în campusul Măgurele.
Evenimente speciale pregătesc și alte 30 de orașe din țară, momente special create pentru Earth Hour, cu implicarea întregii comunități.
„Earth Hour nu ne invită numai să respectăm natura, ci ne invită și să ne respectăm pe noi înșine, în acest fel ajungând să îi respectăm pe cei din jur, să respectăm tot ce ne înconjoară, devenind mai responsabili și înțelegând că, deși suntem cu toții diferiți, comportandu-ne ca o comunitate putem să schimbăm lumea în care trăim. În avalanșa veștilor negative livrate sistematic în fiecare zi, această manifestare ne oferă o gură de oxigen și ne învață că nu suntem singuri. Earth Hour nu este doar o oră, este doar prima oră dintr-un an”, spune Magor Csibi, director WWF- România.
Castelul Peleș va stinge cele peste 3000 de corpuri de iluminat, la fel ca și Muzeul Bruckenthal din Sibiu și Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.
Vă invităm să consultați lista completă a evenimentelor planificate pentru mâine seară, în fiecare dintre orașe, la adresa: www.ora-pamantului.ro.
Digi 24, partener media principal al campaniei, va transmite live evenimentele din București, Timișoara, Constanța, Iași, Brașov și Oradea.
„Ne-am implicat in proiectul „Ora Pamantului” pentru a incuraja consumul responsabil de energie, dar si pentru a atrage atentia asupra modului ineficient in care sunt folosite resursele mediului. Schimbarile minore de atitudine, de comportament, de obisnuinte pot aduce rezultate vizibile si benefice pentru fiecare dintre noi. Sambata, de la ora 20:30, timp de ora, stingeti si voi lumina si implicati-va!”, spune Florin Nemes, Coordonator Marketing & PR, RCS & RDS.
Earth Hour, o provocare zi de zi
De Earth Hour, WWF își propune să activeze spiritul civic şi atitudinea ecologistă, astfel încât oamenii să câştige nu numai satisfacţia că au participat la o acţiune de mediu de anvergură internaţională, dar şi mândria că locuiesc într-un oraş curat, exemplar.
De la an la an, mişcarea Earth Hour, iniţiată şi coordonată la nivel global de WWF, capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi inducând totodată sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare a peste 6500 de oraşe din 153 de ţări, a demonstrat că aproape 2 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător.
Partenerii care s-au alăturat, până acum, campaniei Earth Hour 2014, sunt: Fronius GmbH, partenerii media principali RCS & RDS, Digi24, Digi Life și UTV, Green Cat, Headvertising, Asociatia Municipiilor din Romania, Sub 25, Zeppelin, România Pozitivă, Blogunteer, Asociația Star Education.
Mulțumim pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentelor și întreruperea luminilor: Primăria Municipiului București, Comisia de Mediu din cadrul Camerei Deputaților, ALPAB si Luxten.
Mai multe detalii despre campanie puteţi citi pe site-ul oficial Earth Hour România: www.ora-pamantului.ro.
Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.