Primul pas concret pentru protejarea pădurilor virgine din România

Pădurile virgine din România vor primi statutul de păduri strict protejate, iar Ministerul Mediului şi Pădurilor va colabora cu organizaţia WWF-România, în vederea identificării, cartării şi protecţiei pădurilor virgine. Acestea sunt cele două idei principale ale protocolului de colaborare încheiat, astăzi, de către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF- România, reprezentând finalul fericit al campaniei Salvaţi Pădurile Virgine!, lansată de WWF, în urmă cu mai puţin de două luni.

Sala de Consiliu a Ministerul Mediului şi Pădurilor a găzduit, astăzi, un moment important, atât pentru societatea civilă din România, cât şi pentru soarta pădurilor din ţara noastră. Vocile celor peste 100.000 de români care au susţinut campania Salvaţi Pădurile Virgine! au fost ascultate, semnăturile strânse, în timp record, pentru petiţia de pe site-ul padurivirgine.ro fiind o şansă uriaşă acordată celor mai valoroase păduri din ţara noastră, printre ultimele din Europa.

“Semnăm astăzi un protocol foarte important pentru salvarea pădurilor din țara noastră și dorim ca până la sfârșitul anului 2012 să finalizăm inventarierea pădurilor la nivel național. Totodată, prin reîncadrarea pădurilor virgine într-o categorie mai strictă de reglementare, nu se va mai putea face nici un fel de intervenție în perimetrul acestora”, a precizat ministrul Mediului si Pădurilor, Laszlo Borbely.

Protocolul încheiat astăzi între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF- România prevede colaborarea în vederea identificării, cartării şi protecţiei pădurilor virgine din România, aşa cum sunt ele definite de comun acord. Pentru soluţionarea problemei compensaţiilor acordate proprietarilor de păduri virgine pe termen mediu şi lung, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF-România îşi propun să înainteze o propunere Comisiei Europene, cu privire la includerea pădurilor virgine în plăţile compensatorii pentru păduri în perioada de programare 2014- 2020. Pe termen scurt, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF- România vor identifica mecanisme financiare alternative pentru compensarea proprietarilor de păduri virgine.

Acţiunile pe care cele două părţi şi le propun sunt:

• Stabilirea criteriilor de identificare a pădurilor virgine
• Finalizarea identificării şi cartării pădurilor virgine din România;
• Înfiinţarea unui „Catalog Naţional al Pădurilor Virgine din România” care să reprezinte instrumentul oficial de evidenţă a acestora;
• Includerea pădurilor virgine în tipul funcţional I (TI) – Păduri cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii, pentru care, prin lege, este interzisă orice fel de exploatare de lemn sau alte produse, fără aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege;
• Dezvoltarea unei propuneri cu privire la plăţile compensatorii pentru păduri în perioada de programare 2014-2020;
• Identificarea unor mecanisme financiare alternative pentru compensarea proprietarilor de păduri virgine.

WWF-România va participa cu expertiză la elaborarea actelor normative şi va sprijini, cu fonduri proprii de minim 100.000 de euro, evaluarea şi cartarea pădurilor virgine, în vederea completării Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine.

„Azi e cea mai importantă zi din istoria WWF-România de până acum, având în vedere că am reuşit să dovedim că românii pot deveni o comunitate, dacă reuşesc să identifice cauza potrivită. Prin acest protocol, reuşim să obţinem protecţie pentru cele 13.000 de specii care trăiesc în pădurile virgine şi, poate şi mai important, reuşim să dovedim că oamenii simpli pot să schimbe ţara noastră. Ne-am mobilizat în mod exemplar şi autorităţile au recunoscut vocea comunităţii. Azi avem motive să ne bucurăm, însă de mâine trebuie să rămânem în continuare o comunitate unită şi să ne îndreptăm atenţia spre celelalte probleme, la fel de importante”, a declarat Magor Csibi, directorul WWF România.

Protocolul detaliază şi paşii necesari, până la îndeplinirea obiectivelor acestuia, acela de a asigura protecţia pădurilor virgine. Conform documentului, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF-România se angajează să se întâlnească trimestrial, pentru analiza stadiul de aplicare a protocolului.

„Soarta pădurilor virgine ale României stă acum, pentru puţină vreme, în mâna specialiştilor care au ocazia să-şi protejeze cele mai valoroase eşantioane ale obiectului muncii lor: pădurea. Avem şansa de a fructifica declaraţii de sprijin şi de ajuta autorităţile să ne demonstreze că pot pune în aplicare, măsurile necesare dincolo de nivelul declarativ. Sunt trei etape importante pe care le consider necesare pentru a putea vorbi de protecţia reală a acestor păduri: interzicerea lucrărilor în cele identificate până acum(înainte de a fi reevaluate), demararea de urgenţă a procesului de reinventariere şi cartare, folosind criterii clare şi fără echivoc, respectiv asigurarea plăţilor compensatorii. Abia atunci vom putea fi impăcaţi cu noi, referitor la acest demers.” spune Costel Bucur, coordonatorul programului de paduri la WWF- România.

Despre campania Salvaţi pădurile virgine!

Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie ultimele păduri virgine din ţara noastră şi printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În timp record, de 33 de zile, 100.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de WWF, semnând petiţia campaniei, disponibilă pe www.padurivirgine.ro. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul protecţiei mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

Europa şi-a distrus pădurile virgine. Noi încă mai avem.

Pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără niciun fel de intervenţie umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii.

WWF consideră că aceste păduri, care reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia), sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru ţara noastră şi pentru Europa. Valoarea acestor păduri sub aspect ştiinţific, peisager, educativ, ecoprotectiv şi al biodiversităţii, este agreată de toţi practicienii, specialiştii şi cercetătorii din domeniu şi din domeniile înrudite.

Cu toate că ne mândrim cu cea mai întinsă suprafaţă de păduri virgine din regiune, doar 18% au un oarecare statut de protecţie, prin faptul că sunt incluse în arii protejate, şi un procent şi mai mic se bucură de protecţie integrală.

WWF a iniţiat lupta pentru salvarea pădurilor virgine cu sprijinul IKEA şi Lafarge, având alături partenerii: Antena 3, Europa FM, Headvertising,TOTB, Mediacom, Cariere.

Demersul WWF utilizează experienţa practică a organizaţiei şi studiile Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice.

Cauza pădurilor virgine este susţinută de ambasadorii WWF: Ada Condeescu, Alex Găvan, Şerban Copot, Bogdan Dumitrache, Moise Guran, Dani Oţil şi Alexandru Tomescu.

Pentru mai multe informaţii contactaţi WWF:

Magor Csibi, Director de program, [email protected], tel. 0730 098 722
Costel Bucur – Coordonator programe forestiere, [email protected], tel 0727-227 223
Radu Vlad, Specialist forestier, [email protected], tel 0741 148124
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii, [email protected], tel. 0730 098 716

Scroll to Top