“Daciana Sârbu, europarlamentar şi membru in Comisia de Mediu a Parlamentului European, a organizat la Bruxelles împreună cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta şi WWF, expoziţia foto “Delta Dunării – Paradisul în pericol”. Aceasta s-a desfăşurat la sediul Parlamentului European în perioada 1-3 februarie 2011. Vernisajul a avut loc miercuri, în prezenţa unui număr mare de oaspeţi, printre care şi europarlamentari, membri ai organizaţiilor de mediu şi jurnalisti. Unul dintre oaspeţi a fost Jo Leinen, preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European.
Evenimentul a fost gândit ca un semnal de alarmă adresat forurilor europene conform căruia Delta Dunării reprezintă un spaţiu de o importanţă inestimabilă, care adăposteşte un număr impresionant de specii de flora şi faună, dar care este grav ameninţat în prezent de o dezvoltare haotică a turismului, de impactul negativ al pescuitului intensiv şi al braconajului, dar şi de sărăcirea comunităţilor locale.
Cristian Tetelea, Manager de Programe – Bazinul Dunării în cadrul WWF, a subliniat necesitatea unei viziuni clare asupra viitorului Deltei, a unui control strict al braconajului şi a unei gestionări ferme a turismului, pentru ca Delta să fie ‘o adevarată rezervaţie a biosferei şi nu un spaţiu dedicat vânătorii şi pescuitului, acoperit de ciment si de gunoaie’.
Daciana Sârbu, iniţiatoarea acţiunii, a subliniat în mesajul său că Delta nu poate fi protejată cu adevărat decat prin aplicarea ferma a legilor. ‘Problema e simplă: avem o comoară şi acţiunile unora îi distrug frumuseţea. Să întărim regulile şi să ne asigurăm că ele sunt respectate de toată lumea. Practica e mult mai complicată decat teoria, dar dacă ne pasă de soarta Deltei, nu avem nicio alta cale să o aparăm’, a subliniat eurodeputata.
Liviu Mihaiu, directorul Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta, a subliniat valoarea de patrimoniu a regiunii – a treia delta din lume ca biodiversitate şi cea mai importantă de pe teritoriul european, adăugând: ‘Dacă până acum fotografiile pe care le prezentăm despre Delta Dunării erau de natură turistica, de pliant, aici şi acum vrem să arătam celor prezenţi că există pericolul de a o distruge ireversibil’.
Jo Leinen, preşedintele Comisiei de Mediu a Parlamentului European, s-a declarat, la rândul său, impresionat de bogaţia de specii şi frumuseţea peisajului Deltei, pe care a vizitat-o, şi a vorbit despre nevoia unei acţiuni coordonate pentru protejarea acesteia.
Cele 30 de fotografii expuse la Parlamentul European au fost realizate de patru fotografi români pasionaţi de natură: Dan Dinu, Iliuţă Goean, Helmut Ignat şi Daniel Petrescu, care au evitat perspectiva idilică asupra Deltei Dunării, prezentând în schimb o viziune realistă, care include şi efectele negative resimţite deja asupra naturii şi comunităţilor”.