Bucureşti, 29 martie – Sâmbătă seara, de la 20:30, ora locală, 130 de ţări au stins luminile în mod simbolic, dedicând o oră Pământului şi resurselor pe care acesta ni le oferă. În România, participarea a fost una fără precedent, dovadă fiind implicarea a 53 de oraşe, zecile de evenimente organizate în toată ţara, numărul impresionant de clădiri simbolice care au stins luminile, miile de susţinători de pe platformele sociale şi care s-au înscris pe site-ul campaniei, www.earth-hour.ro şi sutele de poveşti înregistrate pe platforma www.beyondthehour.org.
Earth Hour a fost marcat pe toate cele 7 continente, inclusiv în Antarctica. Peste 4700 de oraşe s-au aliat mişcării, iar 8 dintre 10 cele mai mari oraşe din lume au ales să stingă luminile, în semn de solidaritate. Peste 750 de clădiri, monumente sau locuri celebre de pe planetă au stins luminile timp de o oră, printre care London Eye, Turnul Eiffel, Times Square, Cascada Niagara, Palatul Buckingham, Castelul Schoenbrunn, Domul din Milano, Opera din Sidney, dar şi Palatul Parlamentului din Bucureşti, cetăţile Deva, Sighişoara, Suceava şi Neamţ, precum şi Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Poarta Sărutului, expuse la Târgu Jiu.
Bucureşti: 500 de biciclişti la Marşul Earth Hour şi un concert unplugged plin de energie
Bucureştiul s-a numărat, din nou, printre capitalele lumii care au stins luminile în semn de susţinere a cauzei Earth Hour. La 20:30, Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Opera Română, Teatrul Naţional Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Teatrul Naţional Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară, Hotelul Hilton şi Hotelul Intercontinental, alături de zeci de sedii de companii şi instituţii, s-au cufundat în întuneric timp de o oră.
Ca în fiecare an, WWF a invitat bucureştenii să sărbătorească Earth Hour, în cadrul unui eveniment care nu a implicat surse de curent, organizat împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu sprijinul lui Zoli Toth, Ambasador Earth Hour în România.
Sărbătoarea Earth Hour 2011 a început prin startul pentru Marşul Earth Hour 2011, organizat de WWF, împreună cu: Let`s Bike It, Mai Mult Verde, Green Revolution, Drumul Bicicletei, Ciclopromenada Nocturnă, Bate Şaua, Velo Bello şi Bike Walk.
Aproximativ 500 de biciclişti au luat startul marşului în Piaţa George Enescu, de unde au plecat spre Casa Presei Libere, străbătând mai multe artere ale oraşului. Marşul Earth Hour s-a încheiat tot în Piaţa George Enescu, la ora 19:00.
Începând cu ora 20:00, publicul s-a bucurat de un recital susţinut de Corul Sound, iar la 20:30 luminile Ateneului Român, ale Bibliotecii Centrale Universitare, ale Hotelului Hilton şi ale Muzeului Naţional de Artă au fost stinse timp de oră.
Primul minut din Ora Pământului a fost dedicat victimelor din Japonia, nu doar în Bucureşti, ci în sute de oraşe din întreaga lume.
Când toate luminile au fost stinse, Ambasadorul Earth Hour în România, Zoli Toth, a încântat publicul cu un concert Sistem 100% unplugged.
WWF : pentru a se produce o schimbare reală, avem nevoie de mai mult de o oră pentru planetă
„Participarea din acest an a României a dovedit, încă o dată, că ora simbolică de întuneric, Ora Pământului, a reprezentat o provocare şi o sursă de inspiraţie pentru românii care au fost pregătiţi să reflecteze la gesturile mici pe care le pot face zilnic, pentru a contribui la salvarea planetei. Le mulţumim tuturor celor care au participat şi care s-au alăturat campaniei şi le amintim că anul acesta am sărbătorit mai mult decât o oră pentru planetă. În acest sens, îi încurajăm pe toţi să îmbrăţişeze spiritul Earth Hour în fiecare zi, prin adoptarea unui mod de a trăi şi de a munci care respectă limitele naturale ale planetei. Apa, energia, mâncarea, maşina, toate sunt lucruri pe care le folosim zilnic şi al căror impact îl putem modifica. Fiecare om, fiecare companie, fiecare oraş care a participat la Ora Pământului poate contribui la această schimbare”, a declarat Luminiţa Tănasie, Director de Program WWF – România.
România a arătat altfel timp de o oră- Ora Pământului
În toate cele 53 de oraşe, municipalităţile au întrerupt iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice.
WWF „a strâns” poveşti Earth Hour din toate colţurile ţării, împreună cu imagini impresionante, mesaje de susţinere şi chiar idei pentru Earth Hour 2011. Galeria foto postată pe site-ul organizaţiei conţine imagini surprinse în seara de 26 martie, în toate colţurile ţării.
În vestul ţării, la Arad, autorităţile locale, alături de mai multe organizaţii, au acceptat provocarea „Mai mult decât o oră pentru planetă” şi au instaurat Săptămâna Pământului, concretizată în mai multe activităţi: ecologizarea malului Mureşului, împădurirea unei suprafeţe din Parcul Natural Lunca Mureşului şi un eveniment special, organizat sâmbătă seara, în timp ce luminile Primăriei, ale Teatrului şi iluminatul Bulevardul Revoluţiei s-au stins, la 20:30.
La Bacău, Asociaţia Surf the Earth Project a organizat un marş al bicicletelor, după care a invitat publicul la un spectacol de teatru experimental, animat de chitări şi de jocuri energizante.
La Bistriţa şi la Botoşani, susţinători de toate vârstele au realizat un lanţ uman, într-un cadru luminat de lumânări şi animat de chitară şi coruri de copii.
La Braşov, la iniţiativa WWF şi a Centrului de Voluntariat, susţinătorii Earth Hour au luat parte la un marş cu lumânări pe Strada Republicii, până în Piaţa Sfatului, unde de la ora 20:00, s-a proiectat un film mut alimentat de curent generat de biciclete, urmat de un spectacol de chitări şi jonglerii cu flăcări.
La Cluj Napoca, peste 100 de Cercetaşi s-au reunit în Piaţa Unirii, unde au avut loc ateliere dedicate soluţiilor de energie alternativă, jonglerii cu flăcări, concerte de chitară, dar şi un spectacol cu torţe.
La Craiova, studenţii Facultăţii de Fizică au desfăşurat un marş cu candele, în centrul oraşului.
La Roşiorii de Vede, şcolile au pregătit un spectacol de folk, iar la Roman Clubul Copiilor a găzduit o expoziţie de desene dedicată Orei Pământului.
La Râmnicu Vâlcea, elevii au purtat candele din hârtie confecţionate în săptămâna anterioară, iar teatrul Ariel a pus în scenă o piesă de teatru la lumina lumânărilor.
Oraşul Târgovişte a stins, din nou, luminile în tot oraşul. Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) a instalat în centrul oraşului, în Piaţa Tricolorului, un telescop, pentru ca oamenii să poată observa cum arată cerul fără poluare luminoasă.
Stelele au fost în centrul atenţiei şi la Sighetu-Marmaţiei, unde membrii locali ai SARM au realizat măsurători ale strălucirii artificiale a cerului înainte şi după Earth Hour.
Evenimentele organizate la Tulcea au îmbinat spectacolele de muzică şi poezie la lumina felinarelor pe scena din Piaţa Civică, cu observaţiile astronomice şi confecţionarea de felinare din materiale reciclate.
La Truda, Primăria, alături de Slow Food Turda şi Fundaţia pentru Ecologie şi Turism Potaissa au pus în scenă un spectacol de folk şi o scenetă de teatru, toate la lumina lumânărilor.
La cerere, WWF pune la dispoziţie imagini şi informaţii detaliate care reflectă evenimentele Earth Hour din întreaga ţară.
Parteneri în campania Earth Hour România 2011 sunt: Primăria Municipiului Bucureşti, Ogilvy&Mather România, Elevate, Total Image Solutions, Star Education, Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Let`s Bike It, Mai Mult Verde, Green Revolution, Drumul Bicicletei, Ciclopromenada Nocturnă, Bate Şaua, Velo Bello, Bike Walk, Asociaţia Euroland Banat, Asociaţia Recolamp, Societatea Astronomică Română de Meteori, Toi Toi şi Leyza Târgu Mureş.
Parteneri media : Europa FM, UTV, Zile şi Nopţi, Trilulilu, Ziare.com, Ecofrecventa, Columna TV, Bio Planet, Good Food, CSR România, Photo Magazine, Connect.
Oraşele Oficiale Earth Hour în 2011 sunt: Bucureşti, Adjud, Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tuşnad, Bistrita, Botoşani, Brăila, Braşov, Buftea, Calafat, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Horezu, Iaşi, Miercurea Ciuc, Mizil, Panciu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Roman, Roşiorii de Vede, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Salonta, Sighetu Marmaţiei, Sighisoara, Slobozia, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Vatra Dornei, Zalău.
Galeria foto cu imagini suprinse de Earth Hour în mai multe oraşe din ţară este disponibilă la : http://romania.panda.org/ce_facem/campanii/schimbari_climatice/earth_hour/earth_hour_2011/
Mai multe detalii despre campanie puteţi citi pe site-ul oficial Earth Hour România: www.earth-hour.ro.
Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.
Pentru mai multe informaţii vă rog contactaţi :
WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, Ioana Beţieanu, Coordonator Earth Hour România, [email protected], tel. 0730 098 716
Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.
Despre Earth Hour
Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.
În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2009, aproape un miliard de oameni din peste 4100 de oraşe de pe mapamond au stins lumina pentru a trimite liderilor lumii un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice. În 2010, 4500 de oraşe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile.
Detalii pe www.earth-hour.ro