Evitați orice întâlnire cu ursul. Dacă vreți să campați în zonele cu populații semnificative de urși (ex. județele Argeș, Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Huneadoara, Mureș Prahova etc.), dar și în alte zone din Carpații României, ar fi bine să respectați următoarele reguli pentru a evita conflictele.
- Nu depozitați alimente, cosmetice sau pastă de dinți în cort, ci la o distanță mai mare (150 – 200 m). Agățați-le într-un copac dacă e posibil.
- Colectați resturile, ambalajele și recipientele alimentelor și țineți-le departe de zona de campare. Dacă e posibil, băgați-le într-o pungă de plastic și agățați-le de un copac.
- Camparea în zonele sălbatice izolate ar trebui să fie făcută la circa 150 – 200 m de locul unde e preparată hrana.
- Evitați consumul de alimente cu miros puternic, cum ar fi peștele la conservă, laptele condensat sau fructele confiate.
- Spălați vasele imediat după ce terminați masa, dar nu în zona de campare.
- Dacă mergeți cu mașina, eventual și cu rulota, stați aproape de vehicul și păstrați la îndemână cheia de la mașină. Evitați depozitarea alimentelor în mașină dacă o lăsați nesupravegheată mai mult timp.
- Evitați camparea sau instalarea unei tabere în sălbăticie, mai bine căutați o zonă de campare îngrădită/special amenajată.
- Când vă planificați o călătorie într-o zonă populată de urși, procurați-vă un spray ”anti-urs”.
© WWF
DESCARCĂ INFOGRAFICUL CU RECOMANDĂRI PENTRU CAMPARE
© LIFE EuroLargeCarnivoresAcest material a fost realizat în cadrul proiectului LIFE EuroLargeCarnivores și se bazează pe recomandări oferite de experți în carnivore mari ai National Park Services (SUA), Bear Smart Society (SUA), Slovak Wildlife Institute, Milvus Group (România), WWF.