RENewLand Conferință

Accelerarea energiei regenerabile, discutată la nivel înalt, într-o conferință regională organizată de EPG și WWF-România la București

Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu WWF-România (Fondul Mondial Pentru Natură), a organizat în data de 9 aprilie la București un panel de nivel înalt, dedicat accelerării implementării proiectelor de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Est. Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Energiei din România, ai Ministerului Mediului și Apelor din Bulgaria, ai Ministerului Energiei și Ministerului Agriculturii din Ungaria, precum și experți din mediul academic și organizații de profil precum EPC Consultanță de Mediu și RWEA. Evenimentul a avut la bază activitatea demarată în cadrul proiectului RENewLand, de către cele două organizații și alți parteneri din România, Bulgaria și Ungaria.

Potrivit Directivei revizuite privind energia regenerabilă (RED III) a Uniunii Europene, statele membre trebuie să cartografieze și să desemneze zone de accelerare a energiei regenerabile, în care proiectele de energie curată pot avansa prin proceduri de autorizare simplificate, până în februarie 2026. În acest context, evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice naționale și europene, ai organizațiilor neguvernamentale, mediului academic și sectorului energetic, pentru a analiza modul în care România, Bulgaria și Ungaria pot transpune această directivă.

Principalele concluzii ale discuțiilor

Reprezentanții instituțiilor naționale și europene, printre care s-au numărat Paula Dorado-Miranda (Comisia Europeană, DG ENER), Anca Bujor (Ministerul Energiei, România), Maria Vasileva (Ministerul Mediului și Apelor, Bulgaria) și Bálint Égerházi (Ministerul Energiei, Ungaria), au subliniat importanța reformării procesului de autorizare a proiectelor de energie regenerabilă, în condițiile în care mai mulți factori de interes au susținut faptul că procedurile actuale sunt lente și uneori lipsite de rigurozitate în practică. Simplificarea acestora, alături de realizarea unor studii de impact de mediu precise și bine fundamentate, este esențială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene pentru 2030, în armonie cu protejarea biodiversității.

„Unul dintre cele mai mari obstacole în dezvoltarea energiei regenerabile a fost procesul extrem de îndelungat de autorizare. Prin RENewLand, oferim autorităților soluții clare și practice pentru a sprijini o implementare mai rapidă și coerentă, aliniată obiectivelor climatice ale UE.”

Conferință RENewLand
Conferință RENewLand

„Provocarea nu este doar să accelerăm tranziția către energia regenerabilă, ci să o facem sustenabil, prin implicarea timpurie a comunităților locale, protejarea zonelor sensibile și o planificare riguroasă încă de la început.”

Totodată, a fost evidențiată importanța implementării proiectelor de energie regenerabilă pe terenuri artificiale sau degradate, pentru a reduce astfel riscul unui impact negativ asupra ecosistemelor naturale. Reprezentanții organizațiilor de profil, sectorului energetic și mediului academic, Kristóf Juhász (Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta), Paula Corban Pelin (RWEA), Marius Nistorescu (EPC Consultanță Mediu), Brigitta Lengyel (Coordonator Natura2000 Ministerul Agriculturii, Ungaria) și Adam Harmat (Coordonator Regional, WWF), au subliniat necesitatea implicării timpurii și continue a tuturor părților interesate în procesul de desemnare a zonelor de accelerare pentru energie regenerabilă, de la autorități centrale și locale, la comunități locale, investitori și societatea civilă.

De asemenea, accesul la date tehnice și spațiale actualizate, alături de investiții în infrastructura energetică, sunt factori cheie pentru succesul desemnării zonelor de accelerare. Evenimentul a reafirmat nevoia unei planificări energetice integrate, care să țină cont de protejarea biodiversității și implicarea comunităților locale în atingerea obiectivelor climatice, pentru a asigura o tranziție energetică sustenabilă și echitabilă în întreaga regiune.

„Europa Centrală și de Est se confruntă cu provocări unice în tranziția energetică – de la infrastructura învechită, la instabilitatea legislativă. RENewLand oferă un drum clar și aplicabil, prin combinarea științei, politicii și implicării publice. Este vorba despre o tranziție către energie regenerabilă mai rapidă, mai echitabilă și mai inteligentă.”

Consultă comunicatul de presă

Pentru mai multe informații contactați:
Carmen Pădurean (WWF România), Manager Proiect, [email protected],  +40730098100
Alina Arsani (EPG), Manager Proiect, [email protected], +40726037219

Despre RENewLand

Proiectul RENewLand se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 decembrie 2025 și este implementat de către Energy Policy Group România, Centre for Energy Research din Ungaria,  și birourile WWF din România, Ungaria și Bulgaria. Proiectul este cofinanţat de Inițiativa Europeană pentru Climă – European Climate Initiative (EUKI). EUKI este un instrument de finanțare pentru proiecte de către Ministerul Federal German pentru Mediu, Conservarea Naturii și Siguranța Nucleară (BMU). Implementarea instrumentului este susținută de Societatea Germană pentru Colaborare Internațională – Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) GmbH. Obiectivul general al EUKI este de a încuraja cooperarea în domeniul climei în cadrul Uniunii Europene (UE) pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Opiniile prezentate în acest comunicat sunt responsabilitatea exclusivă a autorului și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Ministerului Federal German pentru Mediu, Conservarea Naturii și Siguranța Nucleară.

Scroll to Top