WWF-România a susținut public propunerile pentru reforma Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și salută acest pas important către transparență și dialog din partea autorităților, prin organizarea dezbaterii publice.
Credem că o reformă autentică și profundă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva e necesară. Aceasta trebuie să vizeze nu doar creșterea performanței financiare și a eficienței administrative, ci și depolitizarea instituției, sporirea transparenței și alinierea activităților acesteia la o viziune strategică coerentă, asumată prin Strategia Națională pentru Păduri 2030 (SNP30).
Așteptările legitime ale societății sunt clare: „pădurea nu înseamnă doar lemn”, iar obiectivele Romsilva nu trebuie să se limiteze la maximizarea profitului pe termen scurt, ci să urmărească o gospodărire durabilă a pădurilor.
„Când vorbim despre indicatori de performanță – adevărata oglindă a administrației silvice – trebuie să privim spre starea pădurii și spre interesul public realizat, legat de aspectele necomerciale, de mediu sau socio-economice. Acestea ar trebui să primeze în administrarea pădurilor aflate în proprietatea publică a statului”.
Radu Vlad, Manager Programe Forestiere, WWF-România
Ce susține WWF-România
- Revizuirea „Scrisorii de așteptare”. Documentul-cheie care stabilește obligațiile de serviciu public, obiectivele specifice și indicatorii de performanță. Am evidențiat mai multe deficiențe:
- Obligațiile de serviciu public sunt formulate și încadrate, fără o fundamentare adecvată în raport cu rolul lor strategic și cu prevederile cadrului legislativ în vigoare.
- Deși invocă o aliniere cu Strategia Națională pentru Păduri (SNP30), indicatorii de performanță nu sunt in conformitate cu așteptările financiare și nefinanciare, ce rezulta din această strategie.
- Valorile propuse ca ținte anuale pentru indicatorii de performanță nu sunt corelate in totalitate cu obiectivele stabilite prin cadrul de politici forestiere și de mediu sau par lipsite de relevanță în raport cu nivelul de ambiție necesar.
- Necesitatea unei viziuni integrate. Este nevoie de o viziune clară susținută de un pachet legislativ prin care sa se asigure coerența și predictibilitate pentru transpunerea obiectivelor strategice.
- Clarificarea statutului ariilor naturale protejate. Administrațiile Parcurilor Naturale și Naționale să își păstreze personalitatea juridică, să fie menținute consiliile științifice și cele consultative aferente, să fie consolidată susținerea implicării adecvate a actorilor locali în luarea deciziilor care afectează direct zonele în care trăiesc sau își desfășoară activitatea.
- Indicatori de performanță care să reflecte mai bine obligațiile de serviciu public ale Romsilva, cum ar fi:
- Raportul anual privind starea pădurilor, care include analiza evoluției indicatorilor ce caracterizează gestionarea durabilă a pădurilor din Inventarul Forestier realizat la nivelul proprietății publice a statului;
- Platforma informatică (IT /AI) pentru monitorizarea transporturilor de lemn și evaluarea expeditivă a cantităților de lemn înregistrate în SUMAL și semnalarea automatizată a situațiilor ce nu corespund condițiilor legale;
- Planul anual de intervenție în vederea creșterii rezistenței și rezilienței pădurilor din proprietate publică a statului, disponibil public;
- Mecanismul de facilitare a accesului la resursele forestiere al afacerilor din domeniile de activitate specifice sectorului forestier, în funcție de contribuția la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale raportată la resursele forestiere consumate;
- Platforma Informativă online în care să fie evidențiate toate informațiile de interes public privind valorile ridicate de conservare și suprafețele din fond forestier proprietate publica a statului care au o semnificație specială din punct de vedere cultural, ecologic, economic, religios sau spiritual, pentru care comunitățile locale dețin drepturi.
- Set de propuneri în vederea desemnării a 10% din suprafața de pădure proprietate publică a statului ca zonă de protecție strictă, conform criteriilor din Metodologia de identificare aprobata de Autoritate.
Pădurea este un bun de interes public
Romsilva administrează aproximativ 3 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului român. Aceste păduri constituie un bun de interes național, iar modul în care sunt gestionate influențează nu doar biodiversitatea și climatul, ci și viața și bunăstarea comunităților locale.
WWF-România va contribui și în continuare la o reformă autentică a sistemului forestier – una care să echilibreze interesele economice, sociale și de mediu, cu transparență și responsabilitate față de interesul public în ceea ce privește pădurile aflate în proprietatea statului.