Sistemul de retrocedare haotică a pădurilor, care a fost una dintre cauzele principale ale tăierilor ilegale în România, se pregătește sa intre într-o nouă etapă: “împroprietăririle” din pădurile care au fost întotdeauna ale statului. Această modificare a legii survine, din păcate, într-un moment în care politicile forestiere naționale nu și-au revenit din derivă, neexistând încă un cadru solid și predictibil pentru gestionarea durabilă a pădurilor. Urmează o revizuire a regimului silvic prin promovarea unui nou Cod Silvic, care propune astăzi o liberalizare a tăierilor ce vizează în mod special proprietatea privată.
Am făcut apel către Avocatul Poporului și către Președintele României, cărora le cerem să întoarcă această lege în Parlament, pentru a fi rediscutată.
Respectarea dreptului la proprietate este o condiție obligatorie într-un stat de drept și, implicit, retrocedarea bunurilor care au aparținut de drept proprietarilor este obligatorie. În egală măsură, însă, trebuie să se respecte și dreptul statului român la proprietate, astfel încât să nu se decimeze fondul forestier național care a aparținut dintotdeauna statului. Susținem în continuare că fărâmiţarea fondului forestier naţional, prin cedarea pădurilor aparținând statului, este un act profund iresponsabil care aduce prejudicii de mare impact din punct de vedere economic, social şi ecologic pentru toţi locuitorii României.
Niciodată o nedreptate nu se poate repara cu o altă nedreptate. Nu trebuie reconstituit dreptul de proprietate prin exproprierea altui proprietar, chiar dacă este vorba despre un bun public al statului.
Statul ar trebui sa cedeze în schimb pădurile care nu i-au aparținut înainte de naționalizare și să reevalueze cu prioritate modul în care a decurs procesul de restituire până în prezent, cu atenție deosebită asupra retrocedărilor frauduloase. Astfel s-ar putea înlătura prejudiciile produse, recupera și redobândi în proprietatea publică a statului suprafețele retrocedate abuziv.
În ultima instanță, statul ar trebui să compenseze financiar persoanele care au fost prejudiciate de naționalizare și, în considerarea interesului public, să păstreze si să gestioneze durabil pădurea care a fost întotdeauna a statului, a fiecăruia dintre noi.
Solicităm Guvernului si Parlamentului să se concentreze asupra ocrotirii fondului forestier național și să adopte, prin Noul Cod Silvic, direcțiile strategice de acțiune asumate de Guvernul României prin Strategia Națională pentru Păduri (SNP30).