În contextul problemelor privind tăierile ilegale, natura continuă lupta pe căi neștiute de publicul larg. Lăsate de izbeliște și departe de jurisdicția oricărei legi sau autorități a statului cresc Pădurile Nimănui. Sunt aproximativ 500.000 de hectare de păduri ce reprezintă 7% din totalul suprafețelor împădurite ale României.
Este vorba despre păduri relativ tinere, crescute în ultimele decenii pe locul fostelor pajiști neîntreținute, păduri care se găsesc în preajma râurilor, a pârâurilor, la marginea terenurilor agricole sau pe terenuri la mare altitudine.
Politica Agricolă Comună îi încurajează pe proprietarii acestor terenuri, prin scheme de plăți directe, să defrișeze aceste păduri fără a crea nimic în schimb. Prin urmare, Pădurile Nimănui pot fi tăiate oricând și, de cele mai multe ori, acest lucru se vede. Circa 25% dintre tăierile pe care noi le vedem din satelit au loc aici. În aceste condiții, este cu atât mai important ca Pădurile Nimănui să intre urgent în atenția autorităților și să fie administrate într-un cadru legal coerent și solid.
„Deși aceste păduri reprezintă un dar al naturii, noi le tratăm ca pe un blestem. Se încurajează defrișarea lor fără a urmări ulterior reamenajarea pajiștilor și, astfel, rămân în urmă suprafețe întregi părăginite. Dorim să avem păduri și, când acestea apar, le defrișăm ca să păstrăm aparențele unor pajiști întreținute. Avem nevoie de politici coerente la nivel național în care să stabilim ce ne dorim și cum putem realiza aceste obiective”, declară Radu Melu, manager național al departamentului de păduri la WWF România.
Pentru a salva Pădurile Nimănui este nevoie să le identificăm pe hartă prin analiza imaginilor satelitare și apoi să aliniem politicile de compensare și de protecție, în așa fel încât proprietarii lor să fie motivați să le păstreze și să le ocrotească..
Pentru o înțelegere completă a situației dramatice a Pădurilor Nimănui, WWF România a realizat două materiale video: