WWF-România lansează concursul național „Energie de la soare, de Ora Pământului”, în cadrul campaniei Earth Hour 2014. Cetățenii care vor să treacă la surse curate de energie și să-și reducă amprenta de carbon pot câștiga un sistem de panouri solare pentru consum domestic în valoare de 20.000 de euro, iar premiul include și serviciile de instalare. WWF speră ca acest concurs să genereze o dezbatere publică și să-i motiveze pe oameni să se informeze cu privire la beneficiile energiei solare și la potențialul acesteia de a acoperi nevoile noastre crescânde de energie, într-o societate din ce în ce mai dezvoltată și mai urbanizată.
Campania Earth Hour de anul acesta cuprinde astfel două provocări principale: una adresată orașelor din România de a organiza acțiuni diverse pentru comunitățile lor, manifestări inspirate din tematica de mediu, pentru a câștiga titlul de Capitala Earth Hour 2014 și o provocare adresată cetățenilor, la nivel individual, de a trece la o sursă nepoluantă de energie și de face și alte schimbări în stilul de viață.
Earth Hour este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie care a pornit în 2007 de la gestul simbolic de a stinge luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă a lunii martie. Mișcarea s-a născut din dorința de a mobiliza masele să acționeze și să ceară totodată măsuri de la factorii de decizie privind schimbările climatice. În prezent, Earth Hour coalizează o comunitate de peste două miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe din 153 de țări care participă la stingerea luminilor pentru a-și arăta preocuparea față de problemele de mediu.
Conform studiilor realizate pentru WWF, 6 din 10 români au auzit de Earth Hour și 4 din 10 sărbătoresc Earth Hour. Concursul lansat astăzi este unul dintre multele modalități prin care WWF România îi încurajează pe oameni să se implice sau să facă schimbări pentru un viitor durabil. Panoul solar este donat de compania austriacă Fronius International GmbH organizației WWF, care a decis să-l pună în concurs cu ocazia campaniei Earth Hour 2014.
Modalitatea de participare este simplă și se face în baza Regulamentului disponibil pe site-ul www.ora-pamantului.ro. Participanții trebuie să răspundă corect la 6 din 9 întrebări legate de energia solară și să completeze un scurt formular de final care va fi evaluat de echipa WWF și compania Fronius.
Calendarul concursului este următorul:
– completarea chestionarului de pe www.ora-pamantului.ro, secțiunea „Concurs panou solar”: 12 – 20 martie 2014
– evaluarea rezultatelor: 20-26 martie 2014
– anunţarea câştigătorului: 27 martie 2014
– decernarea premiului: 29 martie 2014, în cadrul evenimentului Earth Hour organizat de WWF-România în București. WWF va înmâna câștigătorului un voucher care atestă premiul.
– amplasarea panoului solar: în perioada aprilie-octombrie 2014, într-un interval agreat de comun acord între compania Fronius și persoana câștigătoare.
Earth Hour zi de zi
Earth Hour este un moment bun în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile (tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil).
Oamenii care doresc mai multe idei de cum pot trăi într-o mai mare armonie cu natura pot consulta lista cu sugestii disponibilă aici.
Partenerii campaniei Earth Hour 2014 sunt: Fronius GmbH, Digi24, UTV, Green Cat, Headvertising, Asociatia Municipiilor din Romania, Sub 25, Zeppelin, România Pozitivă, Blogunteer, Asociația Star Education.
Mai multe detalii despre Earth Hour în România puteţi citi pe website-ul oficial: www.ora-pamantului.ro.
Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.
Despre Fronius International GmbH
Fronius este recunoscută în toată lumea ca un lider în privința calității. Divizia de energie solară din cadrul companiei dezvoltă și produce invertoare pentru sisteme solare cu o capacitate de peste 1kW. Gama de produse cuprinde și componente pentru o monitorizare profesională a sistemelor solare, pentru vizualizarea și analizarea datelor – toate disponibile ca și piese opționale de sine stătăoare. Celula Energetică Fronius este un produs de tehnologie central în această gamă.