WWF-România lansează a treia ediție a Competiţiei pentru Capitala Earth Hour România, o întrecere între oraşele din România organizată în contextul campaniei Earth Hour 2014. Programat pentru 29 martie, în intervalul 20.30 – 21.30, Earth Hour™ (Ora Pământului), cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, continuă tradiţia stingerii luminilor în mod simbolic, dar se constituie, pentru instituții, organizații și cetățeni într-o nouă oportunitate de a-și arăta preocuparea pentru mediu și capacitatea de mobilizare.
Earth Hour se sărbătorește în România din anul 2009, iar la nivel internațional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediție a acestui eveniment în orașul Sydney. Actualmente, Earth Hour coalizează o comunitate globală de peste 2 miliarde de oameni.
În ultimii doi ani, WWF-România a împins campania un pas mai departe, susținând un mesaj axat pe puterea individului de a-și schimba propriul comportament, dând astfel un exemplu pozitiv, și pe nevoia ca instituțiile să acorde o mai mare prioritate și importanță proiectelor de mediu, crescând astfel calitatea vieții pentru oameni. Și asta deoarece campania globală a intrat în etapa „beyond the hour” („dincolo de Oră”), în care fiecare dintre noi, la nivel individual sau de instituție/organizație/companie, ne putem inspira din acțiunile și evenimentele ce au loc în contextul campaniei pentru a genera schimbări în bine în mediul în care trăim. De aici sloganul „Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim”.
Astfel, WWF-România a lansat în 2012 Competiția pentru Capitala Earth Hour, în care primăriile din toată țara s-au întrecut în proiecte de mediu pentru transformarea orașelor în locuri mai prietenoase cu oamenii și resursele naturale. Spiritul civic al cetățenilor a fost de asemenea pus la încercare, prin implicarea locuitorilor orașelor finaliste în etapa de departajare.
Anul acesta, Competiția pentru Capitala Earth Hour integrează experiența primelor două ediții și revine într-o nouă formă. Orașele, reprezentate de primării, instituții de învățământ, ONG-uri și asociații locale, centre culturale, biblioteci, muzee sau galerii, sunt invitate să organizeze acțiuni și evenimente diverse pentru comunitățile lor în decurs de o lună: Luna Earth Hour. La final, orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va câștiga titlul de Capitală Earth Hour. Idei de posibile acțiuni și evenimente: acțiuni de educație ecologică, mini-proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale în școli/licee, ieșiri în natură, observații astronomice, evenimente gastronomice cu produse tradiționale/producători tradiționali și evidențierea rolului esențial, dar puțin știut pe care aceștia îl au în conservarea naturii în zonele de producție, expoziții pe teme de mediu, conferințe, acțiuni de conștientizare și responsabilizare a cetățenilor etc.
În cadrul Competiției, orașele sunt invitate să-și formeze echipe locale de campanie care să se ocupe de planificarea și implementarea planului de acțiuni și evenimente pentru Luna Earth Hour și să desemneze din rândul membrilor echipei un coordonator al campaniei. Ar urma elaborarea și implementarea planului de evenimente, inclusiv a evenimentului Earth Hour din 29 martie. După finalizarea campaniei de o lună, orașele, prin intermediul coordonatorului echipei locale trebuie să trimită organizației WWF-România un rezumat al evenimentelor organizate, într-un Formular standard pus la dispoziție de WWF, precum și documente-suport ce dovedesc verdicitatea celor comunicate în Formular. WWF-România va analiza documentația și va desemna orașul câștigător.
Principalele date ale calendarului Competiției sunt după cum urmează:
– înscrierea în Competiție: 3 – 10 martie 2014
– organizarea evenimentelor locale: 3 – 29 martie 2014
– trimitere rezumat evenimente organizate și documente-suport: 31 martie – 7 aprilie 2014
– evaluarea de către WWF-România a documentației trimise: 8 – 14 aprilie 2014
– anunţarea oraşului câştigător – „Capitala Earth Hour”: 15 aprilie 2014
Regulamentul concursului, Formularul de înscriere, precum şi alte detalii legate de Competiţie sunt disponibile pe website-ul oficial al campaniei în România: www.ora-pamantului.ro.
Bistrița și Timișoara, Capitale Earth Hour
În 2012, WWF-România a organizat prima ediție a Competiției pentru Capitala Earth Hour, în ideea încurajării iniţiativelor mai ambiţioase în domeniul conservării mediului și responsabilizării cetățenilor. În 2012 și 2013, în etapa finală a concursului în care au intrat de fiecare dată doar 3 orașe, s-au strâns și s-au trimis la unitățile locale de reciclare 22 de tone și, respectiv, 9 tone de PET-uri. Orașele care au avut cea mai mare contribuție la acești „munți” de plastic, care altfel ar fi ajuns într-un depozit de deșeuri sau în natură, au fost Bistrița și, respectiv, Timișoara. În calitate de Capitale Earth Hour, acestea au găzduit evenimentul oficial la care au luat parte echipa WWF-România, trupe de artiști și reprezentanți mass-media și au beneficiat de promovare la nivel internațional, prin implicarea echipei Earth Hour Global.
Earth Hour zi de zi
Earth Hour este un moment bun în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile (tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil). Pentru a stimula și premia aceste mici, dar importante schimbări la nivel individual, WWF-România va lansa un concurs și pentru cetățeni în cadrul campaniei Earth Hour. Veștile vor veni foarte curând.
Între timp, oamenii care doresc mai multe idei de cum pot trăi într-o mai mare armonie cu natura pot consulta lista cu sugestii disponibilă pe website-ul WWF-România, la adresa: www.wwf.ro/ce_poti_face_/traieste_in_armonie_cu_natura.