Astăzi, 4 iunie 2010, Jurnalul Național a publicat un articol scris de domnul Nicolae Dărămuș, care face referire la campania „2% pentru salvarea ursului carpatin” derulată de WWF în România, în perioada aprilie-mai 2010 și, în general, la activitatea derulată de WWF în scopul conservării habitatului ursului brun.
WWF consideră că articolul nu reflectă în mod obiectiv activitatea organizației și, în particular, scopul și condițiile implementării campaniei 2% pentru strângerea de fonduri pentru conservarea ursului brun, de aceea dorește să aducă anumite clarificări asupra lucrurilor prezentate în articolul respectiv.
1. Implementarea campaniei 2% s-a bazat pe resurse financiare proprii, puse la dispoziție de rețeaua internațională WWF. De asemenea, WWF nu beneficiază de finanțare de la Guvernul României pentru proiectele derulate.
2. În ceea ce privește activitatea derulată în prezent de WWF în scopul conservării ursului brun și a habitatului său în România:
– WWF lucrează, împreună cu Ocolul Silvic Baraolt, la Planul de Management al Sitului Natura 2000 Herculian, desemnat pentru specia urs în județul Covasna, care va asigura cadrul pentru conservarea populației din această zonă evaluată la 80 de urși. Planul va fi finalizat în prima parte a anului 2011.
– WWF promovează populația de urs din România drept o atracție pentru turismul bazat pe natură și nu pe vânătoare. În acest scop, organizația a construit, de exemplu, un observator special pentru observarea în sălbăticie a animalelor ,de grupuri mici de turiști, situat în Județul Maramureș, Ocolul Silvic Groșii Țiblesului. Observatorul este în administrarea comunității locale și constituie un punct de sprijin pentru infrastructura ecoturistică a zonei.
Tot în județul Maramureș, WWF a realizat studiile stiințifice și documentația pentru declararea rezervației știintifice “ Pădurile Seculare de la Strâmbu Baiuț – Groșii Țiblesului”, ce cuprinde 1200 de hectare a căror protecție va însemna și protecția populației de urs din zonă , având în vedere că Legea Vânătorii interzice vânarea în rezervațiile știintifice. După aprobarea constituirii acesteia în 2010, vom sprijini comunitatea locală pentru administrarea ei și pentru promovarea ecoturismului.
– Echipa WWF lucrează la un website care va fi lansat la finalul lui 2010, www.ursul.ro, primul site din România care va cuprinde toate informațiile privind activitățile de conservare a speciei în diferite zone ale țării, date privind biologia și managementul speciei, precum și informații pentru turiști și vizitatorii zonelor cu populație de urs din țară.
3. Referitor la Grupul de Lucru pentru Conservarea Carnivorelor Mari din România, ținem să precizăm următoarele aspecte privind activitatea și componența acestuia:
Grupul de lucru interministerial a fost constituit în 2007 cu scopul de a oferi suport știintific și tehnic necesar în procesul decizional și de implementare a legislației în domeniul conservării carnivorelor mari. WWF face parte din acest grup de lucru alături de alte 14 instituții și organizații neguvernamentale care au activități în acest domeniu, cum ar fi Asociația Grupul Milvus, Asociația pentru Conservarea Valorilor Naturii sau ProUrsus, de reprezentanți ai ministerelor implicate și ai principalilor factori interesați de proces – firme și asociații de vânătoare, agenții de protecția mediului, institute de cercetare și universități.
WWF a acceptat să participe în acest grup de lucru pentru că el reprezintă o oportunitate de a ne adresa periodic, într-un mediu formal, reprezentanților principalilor actori implicați în managementul populației de urs din România și de a le prezenta abordarea noastră pentru găsirea celor mai adecvate soluții pentru acestă specie la noi în țară.
Din Grupul de Lucru fac parte: Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, Garda Națională de Mediu, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Universitatea Transilvania din Brașov, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, Regia Națională a Pădurilor, Abies Hunting, Asociația Grupul Milvus, Asociația pentru Conservarea Valorilor Naturii, ProUrsus și WWF Programul Dunăre-Carpați România.