Cu câteva zile înainte de Ora Pământului (Earth Hour), 42 de orașe au anunțat deja participarea la evenimentul global, prin stingerea simbolica a luminilor și evenimente dedicate. WWF-România încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 19 martie, la ora locală 20.30. În București Ora Pământului va fi marcată printr-o plimbare simbolică pe biciclete, care va începe în momentul stingerii luminilor, la 20:30. România se va alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.
Municipalitățile care au confirmat participarea, în mod oficial, până la data de 8 martie sunt: Aiud, Adjud, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tușnad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzau, Calafat, Călan, Călărași, Cluj-Napoca, Focșani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iași, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mizil, Moinești, Oradea, Panciu, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Roman, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui.
Anul acesta mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este, în continuare, „Dăruiește naturii din energia ta”. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber. La nivel de orașe, provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 19 martie cu o tură de biciclete, pe un traseu prestabilit, unde să se adune toți cetățenii preocupați de poluare și de aglomerarea din orașe.
Orașele vor organiza diverse evenimente și acțiuni care să aducă în atenția comunității locale problemele de mediu și lucrurile pe care le putem face cu toții pentru a construi un viitor mai durabil.
De exemplu, la Adjud Primăria mobilizează o Caravană a susținătorilor Earth Hour, cu misiunea de a distribui mesajele campaniei în comunitate; pe 19 martie se va stinge iluminatul clădirilor simbolice din oraș, iar locuitorii se vor întâlni în Parcul municipal, pentru un eveniment unplugged.
La Bistrița se pregătește o proiecție de film specială, pe baza unei surse de electricitate alimentate de biciclete, un tur ciclist și un spectacol luminos de acrobații pe bicicletă.
La Timișoara clubul Timișoara Cycle Chic organizează un traseu pe biciclete pe mai multe străzi din oraș.
La Oradea clubul Rotaract pregătește un program artistic în Piața Unirii, prin care tinerii vor promova economisirea resurselor.
La Iași Probikeaddiction, ClubuI de Ciclism și Ecologie IașiBike și Iași Club de Biciclete organizează un traseu pentru biciclete ce pornește din fața Palatului Culturii la orele 18:00 și durează două ore.
La București, WWF-România și-a unit forțele cu Adevărații Veloprieteni și SkirtBike.
„Ne dorim ca pe 19 martie să aniversăm Ora Pământului pe biciclete. Pe parcursul unei ore vom consuma energia noastră pentru a pedala pe un traseu bine stabilit prin centrul Bucureștiului. Vom fi astfel mai sănătoși, vom fi mult mai fericiți alături de oameni frumoși care își doresc, ca noi, să trăiască pe un Pământ mai curat și mai sănătos pentru ei și copiii lor”, declară Mihai Deneș de la Adevărații Veloprieteni.
„Prin participarea la Earth Hour ne dorim să contribuim cu o <<cărămidă>> la bazele unui stil de viață sănătos și prietenos cu mediul. Promovarea acestor valori se face din sânul familiei, iar femeia este un puternic factor pozitiv”, spune Simona Botner din partea Skirtbike.
Sub mesajul simplu „De Ora Pământului pedalăm pentru un oraș curat și prietenos cu biciliștii”, ne întâlnim pe 19 martie, la 19:30, la „rondul fără nume”, punct situat vizavi de Palatul Parlamentului, pe Bulevardul Națiunilor Unite, căruia vrem să îi dăm identitatea „Rondul bibicliștilor” inclusiv în acte, considerând că bicicliștii merită mai multe repere în Capitală. Ne organizăm și la ora 20:30 plecăm să biciclim timp de o oră, pe traseul Parcul Izvor, Unirii, Piața Romană, Piața Victoriei, Charles de Gaulle, Bulevardul Kiseleff, Calea Victoriei și retur la Izvor.
Evenimentul este public, oricine are o bicicletă și timp sâmbătă, 19 martie, dupa 19:30. Detaliile și confirmările sunt disponibile aici: https://www.facebook.com/events/762265990573168/.
Lista completă a evenimentelor din toată țara se regăsește pe website-ul campaniei, www.ora-pamantului.ro si va fi actualizată inclusiv până sâmbătă, 19 martie.
Campania Earth Hour 2016 este realizată cu sprijinul: Adevărații Veloprieteni, Skirtbike, Hai cu bicla, Autoritatea Națională pentru Turism.
Clipul oficial Earth Hour 2016 se poate viziona aici: https://www.youtube.com/watch?v=WTuotGlZj60.
Detalii despre campania națională sunt disponibile pe www.ora-pamantului.ro, iar pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi www.earthhour.org.