CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 82

Pe datorie pentru tot restul anului 2014: astăzi ne-am terminat bugetul de la natură

În 2000 se întâmpla pe 1 octombrie, acum, în mai puțin de opt luni. Este vorba despre Earth Overshoot Day – ziua în care populația de pe întreg Pământul a epuizat toate resursele naturale pe care planeta le poate genera într-un an de zile. Folosim mai mult decât avem, mai mult decât ne poate oferi natura, așa că pentru tot restul anului 2014, consumăm de la natură „pe datorie” bunurile și serviciile de care avem nevoie ca să supraviețuim.

Dacă ar fi să facem o paralelă, ne putem imagina că am moștenit un capital, dar în loc să cheltuim dobânda pe care o obținem în fiecare an pentru fondurile pe care le avem în cont, noi cheltuim dobânda și o parte din fonduri. Astfel, de la an la an capitalul e mai mic, dobânda la fel, iar noi cheltuim mai mult și lăsăm în urmă mai puțin pentru generațiile viitoare.

Epuizarea acestui capital de resurse naturale și acumularea de deșeuri și emisii, în special cele de dioxid de carbon, pot continua pe o durată limitată până când ecosistemele încep să se degradeze și, în final, să colapseze. Impactul consumului excesiv se vede deja, în diverse fenomene: lipsa apei, deșertificarea, eroziunea solului, scăderea productivității solurilor, defrișările și fenomenele negative cauzate de dispariția pădurilor, dispariția speciilor, colapsul unor stocuri de pește și schimbările climatice.

Natura este fundamentul pentru bunăstarea și prosperitatea noastră, dar folosinm mult prea mult din resursele finite ale planetei, a declarat Marco Lambertini, Director General al WWF Internațional. Pentru un viitor sănătos și strălucit pentru copiii noștri, trebuie să păstrăm capitalul natural care ne-a mai rămas – și să ne îngrijim mai mult de aceasta planeta prețioasă pe care o numim acasă.
Luna viitoare, WWF va lansa Living Planet Report 2014 (Raportul Planeta Vie), publicație bienală ce măsoară sănătatea planetei noastre și impactul activității umane. Deși tendințele arată în mod clar că cererile populației globale depășesc capacitatea planetei noastre de a ne susține, putem încă să acționăm îndrăzneț și să construim un viitor prosper bazat pe utilizarea durabilă a resurselor, a mai spus Lambertini.

Cum ne „reducem datoria”?

În 1961, anul în care a fost fondată organizația WWF, oamenii utilizau doar două treimi din resursele naturale, iar majoritatea țărilor încă aveau rezerve ecologice. Amprenta noastră ecologică era mai mică și putea fi suportată. În ziua de azi, ne aflăm într-o situație total opusă. Cum putem schimba această tendință negativă?

Alegând să ne „reducem datoria”, să consumăm cât mai puțin. Alegând energia din surse curate și regenerabile care ajută la reducerea emisiilor ce ne afectează grav clima, oceanele și calitatea aerului. Prin utilizarea puterii enorme pe care o avem ca și consumatori – alegerea produselor locale, ecologice și a celor recunoscute oficial ca produse prietenoase cu mediul, prin certificări precum FSC (Forest Stewardship Council) pentru produsele din lemn sau MSC (Marine Stewardship Council) pentru pește și fructe de mare.

Earth Overshoot Day este o inițiativă a organizației Global Footprint Network, partener WWF, o zi în care se trage un semnal de alarmă referitor la consumul excesiv. Mesajul se bazează pe baza date referitoare la amprenta ecologică – care arată volumul resurselor naturale, indicii demografici, cât de mult consumăm, cât de eficient producem și cine – ce și cât consumă.

Amprenta ecologică (Ecological Footprint) măsoară necesarul de sol productiv și apă pentru producerea bunurilor și resurselor consumate de populație și pentru neutralizarea emisiilor și deșeurilor. Amprenta ecologică ia în considerare și progresele tehnologice realizate pentru adresarea impactului negativ uman asupra planetei.

Consumul excesiv sau amprenta ecologică negativă înseamnă că avem nevoie de o planetă și jumătate pentru susținerea traiului nostru. Acest lucru este dat de explozia demografică și de consumul mare din țările dezvoltate. Creșterea nivelului de consum pe cap de locuitor în țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare lasă un volum mai mic de resurse pentru ceilalți. Pe de altă parte, creșterea populației e un fenomen ce presupune să împărțim resursele finite pe care le avem cu mai mulți oameni – la nivel personal, acest lucru înseamnă că trebuie să ne schimbăm obiceiurile de consum.

Note pentru editori:

Raportul Planeta Vie (Living Planet Report) – ediţia 2012.
– Mai multe detalii despre Earth Overshoot Day, aici: www.worldwildlife.org/pages/overshoot-day-is-coming și aiciwww.footprintnetwork.org/en/index.php/gfn/page/earth_overshoot_day/.

Scroll to Top