Magor Csibi, noul Director de Program WWF în România

Bucureşti, 31 martie – WWF anunţă numirea lui Magor Csibi în poziţia de Director de Program în România, începând cu 1 aprilie 2011.

Magor Csibi este licenţiat în Ştiinţe Politice, în cadrul Universităţii Babeţ-Bolyai şi a urmat un program de masterat în acelaşi domeniu. A fost asistent universitar, apoi consilier pe probleme de educaţie al Presedintelui Camerei Deputaţilor. Între 2007 şi 2009 a ocupat poziţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară din Parlamentul European, perioadă în care s-a remarcat printr-o serie de iniţiative cum ar fi instituirea de noi reguli privind etichetarea alimentelor şi interzicerea clonării animalelor pentru producţia de alimente.

În ultimii doi ani, Magor s-a dedicat constituirii platformei jurnalistice Think Outside the Box- www.totb.ro, pe care o coordonează din 2009.

„Cunosc organizaţia WWF de când aveam doar 5 ani şi de atunci mi-a rămas în minte logo-ul panda, ca reprezentantul unei organizaţii simpatice, care protejează şi conservă cele mai frumoase locuri din natură. Pot să afirm că azi am împlinit un vis din copilărie şi că am în faţă cea mai importantă şi frumoasă provocare din cariera mea de până acum. Sper că experienţa mea legislativă şi jurnalistică mă vor ajuta să fiu un membru util în familia WWF.”

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.

WWF are aproximativ 5 milioane de susţinători în toată lumea şi o reţea activă în peste 100 de ţări.

Organizaţia se distinge prin faptul că îşi face simţită prezenţa de la nivel local până la nivel global: este capabilă să comunice cu triburile de pigmei Baka în pădurile tropicale din Africa centrală şi, în acelaşi timp, poartă discuţii de la egal la egal cu instituţii ca Banca Mondială şi Comisia Europeană.

În România, WWF activează din anul 2006, urmărind conservarea mediului natural şi a proceselor ecologice prin proiecte pentru păstrarea diversităţii biologice, a speciilor sălbatice şi ecosistemelor naturale.

Scroll to Top