Aseară, la București, a avut loc proiecția filmului documentar „Bun de la natură”, film ce înglobează esența relației armonioase de mii de ani dintre om și natură, însă pe care omul tinde să o ignore tot mai mult în secolul vitezei în care trăim.
De-a lungul anilor natura ne-a oferit propriile resurse, fie că vorbim de apă, hrană sau cele trebuincioase în viața de zi cu zi, fără a cere nimic în schimb. Cu toate acestea omul a reușit să păstreze natura suficient de sănătoasă astfel încât mereu să dezvolte o relație apropiată cu mediul înconjurător. Dinamica ultimilor zeci de ani însă a adus un nou curent cu ajutorul căruia această relație este puternic zdruncinată, iar natura și omul pierd în egală măsură. Filmul documentar „Bun de la natură” vorbește despre această interdependență și de modul în care în viața modernă se poate reconstrui și dezvolta o viață echilibrată între om și natură.
Soluțiile propuse țin de echitabilitate și de conceptul de a plăti sub o formă sau alta, fie prin plăți pentru servicii de mediu, fie prin compensații celor care păstoresc zonele strict protejate, de a plăti pentru ceea ce natura ne oferă. Aceste mecanisme de recompensare pot garanta pe termen mediu și lung sustenabilitatea și dezvoltarea tuturor serviciilor pe care natura ni le oferă ce țin de toate beneficiile, bunurile și resursele pe care le primim și de care beneficiem sau pe care ne bazăm afacerile, bunăstarea și dezvoltarea economică a societății.
„Protecţia naturii e o prioritate de interes public în România, depăşită în importanţă doar de siguranţa naţională, sănătatea sau siguranţa publică, respectiv de acţiunile de prevenire a unor calamităţi. În acest context, costurile asociate acestor obiective trebuiesc acoperite din bani publici.
Prin modul în care sunt gospodărite, pădurile furnizează în multe cazuri servicii care sunt folosite în activităţi economice generatoare de profit, iar costrurile de gospodărire sunt suportate exclusiv de către proprietari, fapt nu doar anormal ci şi imoral. Mecanismul dezvoltat in proiect vine să propună o soluţie la această situaţie pe care atât furnizorii cât şi beneficiarii serviciilor o consideră hilară”, a declarat Costel Bucur, Director Arii protejate şi Păduri, WWF-România.
Filmul „Bun de la natură” a fost realizat în cadrul proiectului Solidaron care își propune să realizeze o evaluare şi cuantificare a costurilor și beneficiilor a două categorii de ecosisteme, forestiere şi acvatice, a serviciilor de mediu aferente acestor ecosisteme, dar şi a costurilor de administrare a beneficiarilor direcţi ai ecosistemelor analizate din Parcul Natural Muntii Maramureșului, cu scopul final de a îmbunătăți cadrul legislativ relevant. Rezultatele obținute pot fi replicate la nivel național și folosite pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul factorilor de decizie cu privire la importanța ariilor protejate pentru economia și bunăstarea oamenilor. Astfel, răspunde nevoii urgente din România de a acoperi lacunele din legislație în ceea ce privește biodiversitatea, rezultate din lipsa de informații științifice asupra ecosistemelor și a serviciilor pe care acestea le furnizează persoanelor fizice, companiilor și comunităților, dar și a unui cadru legislativ adecvat.
„În cadrul acestui proiect inovativ, Solidaritate pentru oameni si natura, SOLIDARON, am propus o serie de soluţii şi recomandări pentru stoparea pierderii biodiversităţii în România, unul din obiectivele majore ale strategiei UE în domeniul Biodiversităţii pentru anul 2020. Am dezvoltat, în cadrul unui proces participativ, mecanisme financiare corecte şi propuneri legislative care vin deopotrivă în sprijinul naturii dar şi al oamenilor”, a declarat Alexandra Pușcaș, manager proiect, WWF-România.
Proiectul este implementat de WWF România în parteneriat cu R.N.P. Romsilva – Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului, Universitatea București – Centrul de Cercetare în Ecologie Sistemică și Sustenabilitate, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava – Facultatea de Silvicultură.
Proiectul Solidaron („Solidaritate și respect pentru oameni și natură – proiect pilot pentru dezvoltarea, testarea și promovarea legislativă a principiului “beneficiarul plătește” pentru serviciile de mediu din România”) este finanţat cu suma de 449.980,92 Euro printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia (SEE 2009 – 2014), în cadrul Programului RO02 – „Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor”, Operator de Program Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor și se va finaliza în 31 Iulie 2016. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.