WWF-România atrage atenția asupra câtorva aspecte problematice din Acordul de Parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014-2020. Acesta este principalul document strategic care stabilește direcția de dezvoltare a României pe perioada 2014-2020, prin stabilirea priorităților de investiții și alocărilor fondurilor europene.
În cadrul ultimei întâlniri de lucru, din data de 7 octombrie, a Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat, din care WWF face parte, a fost prezentată de către Ministerul Fondurilor Europene prima versiune a documentului realizat pe baza propunerii din iunie și a contribuției partenerilor de lucru. Cu toate acestea, în această primă versiune oficială se găsesc câteva puncte asupra cărora WWF solicită o intervenție imediată: conservarea biodiversității prin susținerea implementării rețelei Natura 2000; microhidrocentralele și impactul acestora asupra ecosistemelor râurilor; transportul fluvial din perspectiva impactului pe care investițiile propuse l-ar putea avea asupra speciilor de pești și păsări și, implicit, asupra comunităților de pescari.
În ce privește biodiversitatea, a fost identificată o singură prioritate: „protejarea biodiversității prin dezvoltarea planurilor de gestionare și investiții în acțiuni de restaurare și conservare”, prin care se înțelege că se dorește a fi dezvoltate noi planuri de management. În momentul acesta, există deja 272 de planuri de management și regulamente (dintre care 21 de Planuri de Management și 36 Regulamente se află în procedura de aprobare, iar 38 Planuri de Management și 95 Regulamente se află în procedura de evaluare).
WWF împreună cu partenerii de la Societatea Ornitologică Română solicită autorităților publice clarificări asupra modului cum este gândită faza de implementare a acestor planuri de management, ce e esențială pentru îndeplinirea obiectivelor Natura 2000, și asupra programului prin care vor fi alocate fonduri pentru implementarea lor. În cadrul Acordului se vorbește despre plăți compensatorii, dar în viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală nu există o prioritate financiară identificată prin care să fie gândite asemenea plăți. Fără o serie de instrumente adecvate – pachete de agro-mediu, plăți pentru Zonele cu Valoare Naturală Ridicată (HNV), plăți Natura 2000 sau similare, finanțarea oferită prin programele operaționale nu își vor atinge obiectivele de mediu.
Acordul spune că, în ce privește microhidrocentralele, capacitatea instalată și producția de electricitate se situează sub valorile estimate pentru resurse energetice ale microhidrocentralelor, ceea ce indică o contribuție redusă a acestor resurse energetice la obiectivele țării noastre pentru 2020 și justifică intervenția publică. Investițiile în microhidrocentrale vor fi, deci, în continuare încurajate și susținute din viitoarele fonduri europene, deși România și-a atins deja obiectivul asumat la nivel european de 24% energie din surse regenerabile.
În pofida faptului că microhidrocentralele reprezintă în general o sursă de energie cu amprentă de carbon scăzută, fiind promovată ca răspuns la efectele schimbărilor climatice, rolul pe care îl pot juca în atingerea ţintelor privind schimbările climatice în Europa rămâne foarte slab. Microhidrocentralele cu o putere instalată de sub 1 MW contribuie, în prezent, la mai puţin de 4% din producţia totală de electricitate din bazinul Dunării, deși reprezintă aproape 90% din numărul total de hidrocentrale. De asemenea, ultimele studii ale Agenţiei Europene de Mediu arată că „din punct de vedere al impactului asupra mediului, impactul multor centrale de capacitate mică poate fi comparabil, sau mai ridicat decât al unei centrale de capacitate mare”. Multe cazuri identificate la nivel național au demonstrat că infrastructurile hidroenergetice produc efecte negative majore asupra ecosistemelor acvatice şi asupra serviciilor pe care acestea le furnizează la nivel local şi regional.
Programele și proiectele de dezvoltare energetică, finanțate prin viitoarele fonduri UE, trebuie să fie incluse într-un concept mai larg de dezvoltare durabilă, evaluând cu atenție în primul rând potențialul pentru investiții în eficiența energetică și prioritizând aceste investiții. Este necesară evaluarea fiecărui tip de resursă în funcţie de întregul impact asupra biodiversității (cu o atenţie deosebită asupra impactului cumulativ) şi nu doar în funcţie de emisiile de carbon aferente producerii energiei. Fără o pre-planificare responsabilă și o integrare corespunzătoare a aspectelor de conservare, alocarea fondurilor europene va duce la deteriorarea biodiversității, cu efecte nedorite asupra comunităților locale.
În al treilea rând, în ce privește transportul fluvial, Acordul prevede acțiuni de dragare a fluviului Dunărea pentru dezvoltarea navigației și comerțului. Aceste măsuri au un impact negativ asupra speciilor acvatice și inevitabil asupra comunităților de pescari care depind în mare măsură de resursele naturale ale Dunării. Acest tip de intervenție trebuie regândit pentru găsirea unor alternative viabile pentru dezvoltarea navigaţiei şi protejarea fluviului Dunărea, aplicând soluţii inovatoare şi tehnologii a căror eficienţă a fost demonstrată, astfel încât navele să fie adaptate la cerinţele fluviului, nu fluviul la cerinţele navelor.
Pe de altă parte, există o lipsă de sinergie între măsurile propuse. Capitolul „eroziune costieră” din Acord menționează ca principală cauză a eroziunii costiere „reducerea sedimentelor deversate în Marea Neagră de Dunăre din cauza numeroaselor lucrări de amenajare în bazinul hidrografic al Dunării”. De aceea, este logic să se evite măsurile de dragare care vor crește impactul asupra zonei costiere, determinând apoi necesitatea unor investiții considerabile pentru reconstruirea acestei zone.
Pe lângă aceste 3 puncte importante, WWF mai dorește să amintească faptul că infrastructurile rutiere din cadrul rețelei TEN-T trebuie să integreze încă din etapa de proiect elementele de infrastructură verde (poduri verzi, ecoducte, pasaje și tuneluri pentru circulația animalelor sălbatice etc) care permit menținerea conectivității habitatelor naturale. De infrastructura verde se leagă și măsurile pentru protecţia împotriva inundaţiilor prin identificarea și finanțarea soluţiilor bazate pe funcțiile și serviciile oferite de ecosisteme (de exemplu reconstrucția ecologică a zonelor umede, refacerea luncilor inundabile, îmbunătăţirea retenţiei de apă, a peisajelor şi a zonelor urbane). Aceste elemente de infrastructură verde au un rol esențial nu numai în reducerea riscului și impactului inundațiilor, dar și în conservarea biodiversității și dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
Acordul de Parteneriat se află în consultare publică până în luna noiembrie, când va fi finalizat și apoi trimis la Comisia Europeană pentru aprobare. Cetățenii care vor să se alăture organizației WWF și să participe la dezbatere, trimițând opiniile cu privire la modul în care consideră că ar trebui ca țara noastră să se dezvolte, pot face acest lucru contactând Ministerul Fondurilor Europene: http://www.fonduri-ue.ro/contact/31-contact/4-mfe.