Concursul național Școli pentru un viitor verde, organizat de WWF(World Wide Fund for Nature) și editura CD PRESS, prin revistele educationale Terra Magazin, Doxi si Pipo, a intrat în linie dreaptă. 1400 de „echipe verzi” din 1200 de școli și grădinițe din întreaga țară se întrec pentru 48 premii și mențiuni în valoare de 10.000 de euro, oferite de organizatori, cu sprijinul companiilor Lafarge și Intuitex.
Cele mai multe echipe care s-au înscris în concurs provin din București (110 echipe), Galați (79), Botoșani (72), Timiș (61) și Buzău (57). Primele rezultate provizorii se vor afișa pe site-ul oficial al competiției, www.scolipentruunviitorverde.ro, pe data de 15 iulie 2010.
Școli pentru un viitor verde se adresează tuturor școlilor și grădinițelor din România și urmărește realizarea de activități instructiv-educative, cu scopul de a informa preșcolarii, elevii, cadrele didactice, părinții și comunitățile locale în legătura cu problemele actuale de ecologie, dar și de a dezvolta în rândul copiilor responsabilitatea față de comunitatea și mediul în care aceștia trăiesc și învață. Astfel, în perioada mai-iunie 2010, profesori și elevi din toată țara au trimis jurnalele verzi, care includ toate poveștile și activitățile semnificative de pe durata proiectului și pe baza cărora va fi realizată evaluarea. Jurnalele cuprind și fotografii, filme sau desene care ilustrează acțiunile inițiate.
Proiectul a plecat de la ideea că școala trebuie să fie un loc în care toată lumea se gândește la binele celorlalți și la un viitor cât mai bun și mai curat, pe o planetă în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. In afară de cifre și litere, școala trebuie să „livreze” copiilor bazele unui simț civic dezvoltat, ale unei responsabilități față de mediul și comunitatea în care trăiesc.
Concursul este organizat și evaluat cu sprijinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și al Ministerului Mediului și Pădurilor.