Aleargă la deal printre noroaie, crengi tăiate și cântă. Din când în când se oprește, își face un selfie. Urcă. Își amintește de o glumă, se întoarce și mi-o povestește. Își scoate șapca, și-o potrivește mai bine pe cap și se uită la ceas. Este ora 12 și Andrei Roșu aleargă deja de 3 ore. A parcurs până acum 32 de kilometri și a urcat o diferență de nivel de 1.000 de metri în ziua a doua a Maratonului NePădurilor.
Se oprește în mijlocul unei exploatări forestiere recente, se uită în jur și face o transmisie live pe Facebook: „Astfel de alergări sunt călătorii transformaționale de care avem nevoie pentru că ne ajută să ne punem întrebări: ce vrem de la noi, de la viață, de la natură.”
Ma uit la el, îl ascult și simt cum mi se face pielea de găină.
Andrei este un sportiv atipic. La 44 de ani, deține recordul mondial pentru că a alergat 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente. Cu alte cuvinte, a terminat cele mai grele competiții de anduranță din lume. Înainte de a-l cunoaște, mă așteptam să fie un bărbat interiorizat, obsedat de antrenamente și, de ce să nu recunosc, de la care să scot cuvintele cu cleștele.
Am mers împreună în mașină, pentru acest maraton, 800 de kilometri pe șoselele patriei. Serpentine, drumuri forestiere. Am avut timp să-l cunosc, să arunc o privire sub „carapacea” lui de om invincibil. Cu un zâmbet larg, în care își arată dinții potriviți pentru o reclamă la o pastă de dinți, îmi aruncă la repezeală o serie de pilule comice, de parcă mă aflu la un stand-up comedy. Conduc și mă uit la el cu coada ochiului. Este oricum în afară de interiorizat. Zâmbesc și mă relaxez.
Transformarea
Traseul de azi s-a terminat. Andrei ajunge la mașină, deschide portbagajul și își așterne masa „copioasă”: două feluri de biscuiți bio cu multe cereale, pastă de roșii cu condimente, nutela vegetală și alți biscuiți bio cu scorțișoară.
În urmă cu 10 ani, Andrei era exponentul perfect al corporatistului de București. Lucra la o bancă, într-o clădire de birouri. Avea familia clasică, cu soție și doi copii. Mergea cu prietenii la băute și grătare. Nu știa să înoate, iar sportul era ceva ocazional. Într-un singur an, și-a schimbat viața fundamental. A slăbit aproape 20 de kg, a devenit vegetarian, a renunțat la alcool și s-a apucat de sport.
Performanțele care au urmat sunt istorie. Cum a reușit? Cu forța minții și cu ambiție. M-a uimit modestia cu care vorbește de realizările lui, de parcă ar fi la îndemâna oricui. Mai-mai că îmi venea și mie să mă înscriu la maratonul de la Polul Nord. Cât de greu poate fi?! 🙂
Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece. Sportul e frumos, dar fără bani e imposibil. Mai ales dacă îți propui să alergi pe continente îndepărtate. Marele atu al lui Andrei a fost că este și om de afaceri, nu degeaba vine dintr-un mediu corporatist. A făcut prezentări și a atras companii internaționale care să-l sponsorizeze. A devenit speaker motivațional în România și în conferințe internaționale de prestigiu. Și ce frumos povestește! Prinde din zbor ideile, înțelege termenii tehnici, pe care îi traduce apoi în cuvinte ușor de înțeles și, de multe ori, greu de uitat.
Lupta cu „demonii”
Ca orice om, are „demonii” și fricile lui cu care se luptă. La 35 de ani învăța prima dată să înoate și, trei ani mai târziu, traversa înot, 50 de kilometri, Canalul Mânecii. Strâmtoarea aceasta dintre sudul Angliei și nordul Franței, care leagă Oceanul Atlantic cu Marea Nordului, este străbătută de tot felul de curenți. Iar Andrei nu a luat în calcul că are rău de mare. Așa că, de fiecare dată când se oprea din înot ca să bea din sticla pe care echipajul care îl asista i-o arunca în apă, vomita. Și în fiecare pauză curenții îl deviau de la traseu, ceea ce presupunea o jumătate de oră de înot în plus.
Răul de mare nu l-a oprit pe Andrei nici să participe la cea mai dificilă competiție de vâslit oceanic din lume. Este vorba despre traversarea Oceanului Atlantic de la vest la est, peste 5.000 de km, pe o barcă cu vâsle de aproape 9 metri lungime. Împreună cu cei trei colegi de barcă, a vâslit zilnic câte 120km, timp de 38 de zile. Avea timp să doarmă maximum 2 ore pe zi. După un timp au intervenit halucinațiile, în special între orele 1 și 2 dimineața. Vedea întotdeauna desene animate care erau atât de reale, încât îi venea să le atingă.
Pe măsură ce mașina înaintează cu greu pe drumurile șerpuite de munte, Andrei povestește despre performanțele lui cu așa simplitate de parcă ar fi vorba despre antrenamentele zilnice pe care le face în parc împreună cu câinele. Toată ființa lui, prin puterea exemplului, te îmbie să încerci să-ți schimbi obiceiurile nesănătoase.
Maratonul NePădurilor s-a terminat și începem lungul drum spre casă. Plouă mărunt și suntem obosiți. Îl întreb ce urmează, știind că îmi spusese deja că a terminat cele mai grele competiții din lume. Nu se demotivează dacă rămâne fără provocări? Zâmbește larg, în stilul în care m-am obișnuit deja, și îmi răspunde: „Zbor cu balonul. Am făcut deja școala de pilotaj și am anunțat Guiness Book că vreau să dobor trei recorduri mondiale”.