Discuții despre schimbările climatice la școlile din Brașov și Cluj

Discuțiile despre schimbările climatice și modul în care acestea ne afectează pădurile sunt aprinse printre elevii și studenții din Brașov și Cluj. Cele mai mari îngrijorări se referă la faptul că în prezent nu știm ce fel de management forestier trebuie să aplicăm într-o pădure dacă au loc calamități și nici cum putem reduce impactul negativ al acestora asupra pădurilor.

 

În urmă cu câteva zile Radu Melu, managerul național al departamentului de păduri la WWF România, a discutat pe aceste teme cu elevii de la Colegiul Național Unirea din Brașov și cu studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Expertul WWF a explicat că nu putem opri schimbările climatice, dar putem gândi soluții care să contribuie la creșterea gradului de rezistență a pădurii în fața acestor fenomene. În acest context, Melu a prezentat proiectul ClimaFORCEE care urmărește, printre altele, să elaboreze un ghid de bune practici pentru profesioniști și să ofere unele soluții de urmat în contextul noilor provocări climatice.

„Este important să conștientizăm cu toții că schimbările climatice se pot întâmpla oricând și că pădurea (natura) este singura care poate oferi soluții pentru aceste provocări.”

Pentru ca tinerii să înțeleagă mai bine situația, specialistul WWF le-a povestit despre principalele fenomene cu care se confruntă în prezent pădurile din România cum ar fi doborâturile cauzate de vânt și de zăpadă, atacurile insectelor de scoarță, incendiile sau viiturile. Efectele acestora pot duce la pierderi semnificative dacă managementul pădurilor nu este cel corect. Erorile pot fi neaplicarea sau realizarea cu întârziere a lucrărilor de îngrijire (cum ar fi curățirile sau răriturile), aplicarea defectuoasă sau neadaptată noului context climatic a normelor de protecție a pădurilor sau impunerea unor scheme de împădurire neadaptate contextului climatic.

Scroll to Top