Am ajuns la Nocrich, în județul Sibiu, într-o dimineață rece și destul de mohorâtă de septembrie, în care soarele nu se hotăra dacă să spargă norii sau să lase locul unei ploi mohorâte de toamnă. Pajiștea din vârful dealului, mărginită de pădurea de pini, era la fel de frumoasă cum o știam. Câteva sute de oi pășteau liniștite în apropiere, dar câțiva dulăi ne-au confundat probabil cu un urs și au venit în fugă să ne ureze un bun venit pe măsură.
Echipa noastră părea însă să ignore astfel de detalii și a adus cu ea veselia. 17 voluntari. Cot la cot, fără să ne pese că suntem de la WWF, BRD, primari ai comunei sau oameni ai locului, ne-am apucat să strângem gunoaiele și să amenajăm o zonă în care localnicii să vină să se relaxeze și să-și promoveze produsele agricole.
Nu este ușor să obții aprobare dacă vrei să construiești orice într-o zonă considerată Sit Natura 2000, cum este Podișul Hârtibaciului. Așa că ne-am limitat la a amplasa câteva pavilioane din lemn, cu măsuțe și bănci tot din lemn, câteva grătare din piatră și un panou informativ și, în același timp, haios.
Context:
La WWF am demarat procesul prin care vrem să identificăm pădurile valoroase ale României și să le conservăm. Problema este că multe dintre acestea se află în afara fondului forestier. Adică nici măcar nu sunt recunoscute ca și păduri. La nivel național, avem 500.000ha de păduri în această situație, în care se poate întâmpla orice.
Ba, mai mult decât atât, prin plățile directe din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, statul român încurajează defrișarea acestor păduri. Practic, prin aceste fonduri, plătim pentru defrișarea pădurilor din afara fondului forestier. Pe de altă parte, dăm bani pentru împădurire în cadrul unei alte măsuri.
La Nocrich a avut loc un proiect pilot, în care WWF a identificat pădurile valoroase aflate pe 400 de hectare aparținând Primăriei și, în același timp, a introdus în fondul forestier aproape 100 de hectare dintre acestea, care nu erau recunoscute ca și păduri. De acum, acestea vor fi supuse unui management sustenabil.
Produsele locale, la mare căutare
Se apropie miezul zilei și primele raze de soare își fac timid apariția. Două foișoare din lemn sunt deja montate și amplasate, iar al treilea este în lucru. Montarea grătarelor este mai dificilă, căci unul singur cântărește 900 de kilograme. După ce 6 bărbați au încercat, în zadar, să urnească o parte a lui, chemăm în ajutor un mic buldozer care să ne ajute cu căratul și ridicatul.
Ora 1pm și treaba nu este încă terminată, dar este timpul pentru o pauza binemeritată. Am întins la soare o masă câmpenească, iar mâncărurile locale arată mai mult decât apetisant. Mâncăm și ne gândim că asistăm la o avanpremieră, căci în acest loc încercăm să promovăm produsele agricole locale care vor face cinste zonei. Chiar și câinii de la stână au uitat de supărări și au devenit prietenoși.
Cu forțe proaspete și încurajați de norii negri care se apropiau amenințător, cu toții ne punem iar pe treabă și, în mai puțin de o oră, totul e gata. Cele 4 foișoare din lemn, grătarele și panoul în care oamenii pot să-și bage capul și să facă poze, adaugă o notă aparte peisajului.
Vântul s-a oprit complet și se aud doar greierii. În depărtare, oile pasc tăcute, păzite de la distanță de câinii ciobănești. Zona de relaxare și de promovare a produselor agricole locale își așteaptă acum vizitatorii.
Foto/Video: WWF România / Mihai Constantineanu