Europa slăbește protecția lupilor

Lovitură majoră pentru știință și biodiversitate: majoritatea statelor membre ale UE au convenit să adopte propunerea Comisiei Europene [1] de a reduce statutul de protecție al lupului în temeiul Convenției de la Berna.

Această schimbare deschide ușa sacrificării lupilor ca falsă soluție la problema prădării animalelor domestice, ceea ce contravine angajamentului Europei de a proteja și reface biodiversitatea. Decizia a fost adoptată după ce Germania și-a schimbat în mod neașteptat, în ultimul moment, poziția, de la abținere la sprijin pentru propunere.

Prin această decizie, statele membre au ales să ignore apelurile a peste 300 de organizații ale societății civile și a sute de mii de persoane ce le îndemnau să urmeze recomandările științifice și să își intensifice eforturile de promovare a coexistenței cu carnivorele mari prin măsuri preventive.

Prin adoptarea propunerii Comisiei Europene, statele membre aprobă, de asemenea, decizii despre care s-a sugerat că sunt motivate personal. Decizia de ieri nu numai că subminează decenii de eforturi de conservare, dar reprezintă și un regres semnificativ pentru ceea ce a fost salutat ca unul dintre cele mai notabile succese ale Uniunii Europene în conservarea faunei sălbatice: revenirea lupului după ce specia a fost în pragul dispariției în Europa. 

Lupii sunt strict protejați atât în temeiul Convenției de la Berna, cât și al Directivei UE privind habitatele, fiind o specie esențială pentru ecosisteme sănătoase și biodiversitate în întreaga Europă. Slăbirea protecției lor va împiedica recuperarea, aflată încă în curs, a populațiilor de lupi și va pune în pericol eforturile de promovare a coexistenței dintre oameni și carnivorele mari, optându-se, în schimb, pentru o abordare pe termen scurt, prin control letal.

Știința demonstrează că recuperarea lupilor este un proces încă în curs, [2], iar obiectivele cheie ale Convenției de la Berna și ale Directivei privind habitatele – refacerea speciilor pe cale de dispariție – rămân nerealizate. În plus, propria analiză aprofundată a Comisiei[3] nu confirmă prin nicio dovadă că sacrificarea lupilor va reduce prădarea animalelor de fermă.

Propunerea va fi adoptată în mod oficial la următoarea reuniune a Consiliului UE din 26 septembrie, la timp pentru a fi prezentată de către Comisia Europeană Comitetului permanent al Convenției de la Berna. UE va susține propunerea ca bloc unificat pentru ultimul vot programat să aibă loc în decembrie. 

„Decizia de a retrograda statutul de protecție al lupului trimite un semnal dezastruos și rușinos din Europa, cu doar câteva săptămâni înainte de reuniunea crucială COP16 a Convenției privind diversitatea biologică (CBD). Cum putem cere altor regiuni să-și protejeze biodiversitatea și să trăiască cu specii precum tigrii, leii sau elefanții, când noi nu putem trăi împreună cu lupul? Mesajul pe care UE ni l-a transmis astfel este cu adevărat stânjenitor: predicăm lumii despre conservare, distrugând, în același timp, unul dintre cele mai mari succese ale noastre în materie de conservare din ultimele decenii.” A afirmat Sabien Leemans, Ofițer principal de politici în domeniul biodiversității la Biroul de politici europene al WWF.

”Este îngrijorătoare ușurința cu care succesul unor ani buni de muncă de conservare este sacrificat în numele unor interese politice. Lupul este o specie cheie pentru echilibrul ecosistemelor, un arhitect al acestora prin menținerea sub control a populațiilor de erbivore, iar slăbirea nivelului de protecție al speciei va atrage după sine consecințe semnificative pentru viitorul biodiversității continentului nostru. Este un mare regres pentru o comunitate care până în prezent era dată ca exemplu pozitiv de conservare a biodiversității.” a declarat Dr. Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură)

Note:

[1] Comisia propune schimbarea statutului internațional al lupilor de la „strict protejat” la „protejat” pe baza noilor date privind creșterea populației și a gradului de impact. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_23_6752 

[2] Populațiile de lupi din UE se află într-o stare de conservare nefavorabilă sau inadecvată în șase din șapte regiuni biogeografice, conform celor mai recente evaluări efectuate în temeiul articolului 17 din Directiva Habitate.

[3] Situația lupului (canis lupus) în the Uniunea Europeană https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/5d017e4e-9efc-11ee-b164-01aa75ed71a1/language-en

Informații suplimentare despre lupi: https://www.wwf.eu/?11724891/Facts-about-wolves-in-Europe

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură),  [email protected], +40745.891.929

Diana Iancu, Manager de comunicare pentru conservarea speciilor sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), [email protected],  +40757.176.467

Scroll to Top