Mult așteptatul studiu genetic la urs dă cu virgulă?

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele preliminare ale studiului genetic început în anul 2022.

Conform declarației ministrului Mircea Fechet, ”cifra care deschide această prezentare este una istorică: conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, realizatorii studiului estimează că în România trăiesc între 10.419 și 12.770 de exemplare de urs brun, cu un nivel de încredere de 95%. Este pentru prima dată când România poate afirma, cu o bază științifică solidă, câți urși are în pădurile sale. Până acum, am lucrat cu estimări, uneori controversate, bazate pe observații vizuale sau metode indirecte. Astăzi, însă, avem o imagine clară, bazată pe ADN-ul recoltării de la nivel național”.

Dincolo de nivelul de încredere de 95% al acestui studiu, întrebările pe care acesta le naște ne pun pe gânduri. Fie s-au schimbat între timp legile statisticii și matematicii, fie ne aflăm în fața într-adevăr a unei premiere mondiale, care nu schimbă doar filozofia managementului ursului ci și a științei, care poate trebuie regândită în acest caz…

Iată cateva din aceste neconcordanțe pe care le semnalăm:

Ce este interesant, este că Rezultatele parțiale din 2023 au arătat că „Până în prezent au fost analizate peste 8000 de probe şi s-a constatat că una din trei probe provine de la un animal diferit, astfel s-a dovedit deja existenţa a aproape 3000 de urşi[1]„.

La începutul unui studiu genetic, în general majoritatea probelor sunt de la indivizi noi (în proporție care poate varia, de exemplu, între 70-80%). Pe măsură ce crește numărul de probe, rata de descoperire a indivizilor noi scade (de exemplu spre 40-50%). La nivelul anului 2023, s-au colectat o treime din probe și s-a identificat, așadar, în medie un urs nou la fiecare a treia probă. Spre finalul unui studiu genetic, majoritatea probelor analizate sunt, de regulă, recapturări, ajungându-se de obicei la 10-20% șanse ca o probă nouă să fie de la un individ neidentificat anterior.

Pentru ca în următoarele 16.000 de probe să mai fie găsiți încă 9.000 de urși unici (ca să ajungem de la 3.000 la aproximativ 12.000), ar trebui ca probabilitatea medie de a găsi un urs nou să crească de la 37,5% la 56,25% — ceea ce este nerealist în lumea reală. În practică, probabilitatea de a descoperi urși noi scade pe măsură ce aduni mai multe probe, nu crește (adică este extrem de improbabil).

Oare ce s-a schimbat pe parcurs? Metodologia? S-a revizuit metodologia de eșantionare, pentru a evita recapturările? S-a știut exact în teren ce probe să fie colectate și ce să fie omise de-a lungul următorilor doi ani? Acesta este un scenariu neplauzibil în practică.

Dacă ne uităm per ansamblu la aceste rezultate, din 24,000 de probe colectate și analizate, s-au identificat aproape 11.594,5 (mediana intervalului prezentat) de urși, ceea ce înseamnă că la fiecare a 2-a probă, s-a identificat un nou urs. E o performanță văzută, probabil, doar în România. Alte țări pot apela cu încredere la noi, pentru studii genetice ”similare”. Așteptăm publicarea raportului detaliat al studiului, pentru a înțelege mai bine cum s-a ajuns la aceste cifre.

Pe de altă parte, colectarea de probe pentru un astfel de studiu genetic, ar trebui realizată pe parcursul a câteva luni, maxim un sezon. Însă probele au început să fie colectate începând cu anul 2022. Ceea ce, de asemenea, ridică semne mari de întrebare, având în vedere că există probabilitatea ca cel puțin urșii braconați, de exemplu, loviți de tren, sau decedați din cauze naturale, să fie cuprinși în aceste cifre. De asemenea, discuții legate de rezultatele studiilor științifice au existat și în alte țări, inclusiv în Slovacia, Croația sau Slovenia. Pentru a evita divergențele și a valida rezultatele de către comunitatea științifică, concluzia a fost că asemenea studii trebuie realizate nu doar prin implicarea entităților din sfera managementului faunei, ci și a celor implicate în conservarea ei (biologi, ecologi, reprezentanți ai Academiei, ai administrațiilor parcurilor naționale și naturale). Însă studiul din România a fost realizat în spatele ușilor închise, lipsit de transparență din partea Ministerului Mediului, în ciuda încercărilor noastre repetate de a obține informații despre studiu, de a participa la colectarea probelor etc.

Așadar, noi privim cu reticență aceste rezultate și așteptăm răspunsuri din partea Ministerului Mediului legat de inadvertențele care au fost identificate, ca dovada a bunelor intenții în corecta și eficienta gestionare a speciei urs și a situațiilor de conflict cu oamenii.

Societatea se întreabă ce urmează în urma acestor cifre prezentate, cu atât mai mult cu cât se insistă pe aducerea populației de urs la numărul optim de 4.000 de exemplare. Număr optim vehiculat din anul 2002, în baza unui studiu care este de negăsit și care a luat în calcul arealul ursului de la acea vreme,  care între timp s-a extins. Mai mult decât atât, pe lângă bonitatea habitatelor naturale (pe scurt, capacitatea habitatelor de a susține populația de urs în acest caz, în special spațiu și hrană), ar trebui luată în calcul și hrănirea complementară masivă din păduri. Subiectul este, de asemenea, complicat și suntem conștienți că ar trebui să includă și capacitatea socială de suport față de urs, care a scăzut din cauza managementului defectuos practicat și implicit a numărului mare de conflicte om-urs. În cele din urmă, România nu ar trebui să se transforme într-o fermă de urși care să fie văzută strict ca o resursă materială, nici să aibă o populație semi-domesticită de urși. Nu în această direcție trebuie orientat managementul speciei.

WWF-România, împreună cu Primăria Băile Tușnad, gestionarii faunei sălbatice și alți factori interesați din zonă au reușit să demonstreze faptul că reducerea conflictelor cu urșii este posibilă, chiar și în condiții de densitate foarte mare a urșilor. Lucru posibil printr-o colaborare și dialog onest, care a luat în calcul toate măsurile posibile, de la prevenție (amplasarea de tomberoane anti-urs, garduri electrice, îmbunătățirea eficienței echipei de intervenție, monitorizarea activă a exemplarelor problematice de urs, etc.) și până la extragerea exemplarelor cu adevărat problematice.

Astfel, WWF-România reiterează nevoia de a adresa problematica gestionării ursului într-un mod participativ, transdisciplinar, coerent, cerebral, începând cu cauzele acesteia. Astfel, pentru a asigura coexistența cu această specie și a evita atacurile asupra omului și bunurilor acestuia, Ministerul Mediului ar trebui în principal, să:

• Vizeze în primul rând exemplarele problematice, în eforturile de a implementa măsuri reactive (anul trecut, din cele 381 de exemplare extrase, 55% au fost reprezentate de trofee medalie de aur (peste 300 de puncte CIC).
• Elimine atractanții, începând cu zonele cu densitate mare de urși, unde exemplarele intră în mod repetat în stațiuni turistice și alte localități (pe modelul de la Băile Tușnad).
• Aplice amenzi drastice celor care hrănesc deliberat urșii.
• Inițieze programe de educație (Săptămâna Verde poate fi utilizată în acest sens) și conștientizare în zonele cu risc ridicat.
• Creeze o platformă de consultare, în care să fie invitați toți factorii interesați, pentru găsirea de soluții optime atât la nivel național, cât și la nivel local.
• Multiplice exemplul de bună practică de la Băile Tușnad, în alte zone problematice.
• Asigure transparență în ceea ce privește realizarea de studii, respectiv implementarea de măsuri pentru a reduce conflictele etc.

Simpla extragere a urșilor problemă, fără eliminarea atractanților, va avea ca efect ocuparea spațiilor lăsate ”libere” de alți urși, iar ciclul se va relua, cu alte atacuri și îndemnuri de a extrage mai mulți urși din populație.

Dorim totodată să subliniem faptul că WWF-România, de-a lungul timpului, a atras atenția asupra problemelor de gestionare a populației de urs. Nu a impus măsuri, nici nu are autoritatea să facă asta. A propus recomandări pe baza unor bune practici demonstrate în străinătate dar și în România (de exemplu, în Băile Tușnad, Padiș, Maramureș).

Faptul că managementul speciei a fost scăpat de sub control de autorități nu poate fi imputat sub nicio formă WWF-România, care a fost ”găsit” țap ispășitor și acuzat pe nedrept de diverse grupuri și persoane. Nu WWF-România face legi, bugete, strategii de intervenții în cazul unor conflicte. Organizația face în schimb recomandări în sensul îmbunătățirii siguranței oamenilor, și gestionării responsabile a populației de urs.

[1] https://flux24.ro/rezultatele-preliminare-ale-recensamantului-ursilor-bazat-pe-probe-genetice-dovedesc-ca-mii-de-ursi-din-romania-nu-au-un-habitat-adecvat/

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Cristian-Remus Papp, Coordonator Departament Specii Sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură),  cpapp@wwf.ro, +40745.891.929

Diana Iancu, Manager de comunicare pentru conservarea speciilor sălbatice, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), diancu@wwf.ro,  +40757.176.467