Odată ce amestecul de noroi roşu şi apă alcalină rezultat în urma ruperii rezervorului de la fabrica de aluminiu din Ungaria, a ajuns în Dunăre,, cel de-al doilea dezastru ecologic de pe fluviu din ultimul deceniu, atrage atenţia asupra altor protenţiale pericole în regiune.
Numai Ungaria deţine alte două halde ce conţin noroi roşu asemănător, rezultat din prelucrarea bauxitei. Una dintre ele se află la Almásfüzitő, exact pe malul fluviului, la doar 80 km în amonte de Budapesta, unde sunt depozitate aproximativ 12 milioane de tone de substanţe toxice, în şapte bazine cu o suprafaţă de aproape 40 de hectare.
WWF Programul Dunăre-Carpaţi a realizat o listă şi o hartă a locurilor „toxice” din lungul Dunării, între Ungaria şi Delta Dunării. Delta se află, sub ameninţarea unor mormane de peste 100 de metri de reziduuri provenite de la o fabrică de producere a oţelului, dar şi a noroiului roşu provenit de la fabrica de aluminiu de la Tulcea, noroi care se răspândeşte, prin intermediul apei şi al vântului, pe o suprafaţă de 20 hectare.
„În ce timp ce Uniunea Europeană se poate lăuda cu un oarecare progres al politicilor privind apa, faptul că această companie din Ungaria care se află în spatele scurgerii interpretează definiţiile riscului formulate de UE, arată că încă avem un drum lung de parcurs în această direcţie”, a declarat Andreas Beckmann, directorul WWF Programul Dunăre-Carpaţi.
Directiva Uniunii Europene privind Deşeurile Miniere, introdusă în urma dezastrelor ecologice de la Baia Maria, România, în 2000 şi Donana, sudul Spaniei, în 1998, a fost concepută tocmai pentru a preveni astfel de catastrofe.
„Din păcate, aceasta directivă, la a cărei realizare WWF a contribuit în mod semnificativ , a fost slăbită considerabil de eforturile de lobby ale industriei mineritului”, a mai adăugat Beckmann.
Riscurile se amplifică pe Dunăre
Conform unor ONG-uri locale, aflate sub filiala Asociaţiei Culturale de Mediu din Esztergom, haldele din Almásfüzitő, care de altfel sunt construite pe un teritoriu mlăştinos de lângă fluviu, vulnerabil la cutremure, conţin noroi roşu rezultat de pe urma rafinării bauxitei între anii 1945 şi 1995. Acest noroi este amestecat cu alte substanţe chimice, apă industrială, apă menajeră şi petrol.
Se estimează că acest amestec de metale grele cântăreşte aproximativ 120.000 de tone .Rezervoarele au fost sigilate în mod inadecvat, cu lut, sau n-au fost deloc sigilate, existând astfel pericolul unor inundaţii masive spre apa fluviului, prin intermediul pânzei freatice. Acest risc a fost confirmat de mai multe măsurători recente pentru metale grele şi fluor, din fântâni.
În Serbia, numeroase fabrici din industria grea se află foarte aproape de fluviu, inclusiv complexul de rafinării de la Pancevo, dar şi alte uzine ce produc fertilizatori, clorură de vinil şi spaţii de depozitare a acestor substanţe toxice. Observaţiile efectuate după bombardamentele NATO din 1999 au “relevat prezenţa unor cantităţi importante de mercur, hidrocarburi aromate policiclice, diclorid de etilenă şi alte substanţe extrem de toxice, inclusiv dioxină”.
Bulgaria se află sub primejdia a 20 de baraje de decantare care, deşi marea lor majoritate este scoasădin uz adăpostesc încă metale grele.
România, rămasă cu amintirea dezastrului ecologic de la Baia Mare, când cantităţi uriaşe de cianuri au fost deversate în râuri tributare Dunării, este martoră în momentul de faţă la numeroase proteste împotriva controversatul proiect minier de la Roşia Montană.
Pe de altă parte, cercetări din 2009 au scos la iveală faptul că uzina Arcelor Mittal Galaţi depozita în mod ilegal tone de reziduuri, multe dintre ele abandonate într-o groapă dezafectată, descrisă ca fiind „un munte de gunoi vechi de 40 ani, care acoperă o suprafaţă de 1 milion de metri pătraţi, cu vârfuri care depăşesc 100 de metri înălţime”.
La fel de cunoscut este şi cazul fabricii de aluminiu Alum Tulcea, unde norii de praf caustic şi scurgerea pe 20 de hectare a noroiului roşu au cauzat moartea multor peşti şi păsări din Deltă.