scr_230212___busteni___wwf

România lansează Standardul Naţional FSC pentru Management Forestier

Marți 15 ianuarie 2019 a fost lansat oficial Standardul Național FSC® (Forest Stewardship Council®) pentru Management Forestier (FSC-STD-ROU-01-2017 EN) pentru România, de către FSC International  și Grupul Național de Elaborare a Standardului (Standard Development Group – SDG).

Conținutul standardului, pe scurt

Principiile și criteriile FSC® pentru Standardul de Management Forestier descriu la nivel general elementele și regulile unui management corespunzător din punct de vedere ecologic, ce aduce beneficii sociale și este viabil economic. Respectarea acestor principii reprezintă condiția obținerii certificatului FSC®.

Prin Standardul Național s-a realizat adaptarea indicatorilor generici internaționali, astfel încât acesta să reflecte în mod real și eficient cerințele legislației naționale, practicile curente din sectorul forestier, condițiile sociale, economice și de mediu ale țării noastre.

Prin indicatorii propuși, SDG a urmărit în mod deosebit:

  • gestionarea eficientă a riscurilor specifice generate de activitățile de management forestier în România, riscuri ce prezintă un impact negativ, inacceptabil în contextul național;
  • susținerea unei implementări adecvate a prevederilor legislației naționale și
  • transpunerea celor mai relevante concepte și practici de gestionare durabilă a pădurilor cu recunoaștere internațională (ce vizează inclusiv conservarea biodiversității și protecția mediului sau susținerea dezvoltării comunităților locale).

Procesul de elaborare a standardului

Standardul a fost dezvoltat de SDG, organism cu o structură echilibrată, în trei camere (reprezentând interesele de mediu, sociale și economice). SDG este compus din nouă membri, câte trei pentru fiecare cameră, reprezentând: administratori de păduri, companii din industria lemnului, furnizori de servicii silvice, instituții de învățământ superior, comunități locale, organizații pentru drepturile muncitorilor din această industrie, instituții de cultură și nu în ultimul rând ONG-uri de mediu.

Dezvoltarea standardului s-a realizat în baza unui proces transparent și participativ ce a durat aproape patru ani – în acest interval, pe parcursul consultărilor publice, factorii afectați/interesați au contribuit la crearea conținutului acestui document. Pentru a da valoare adăugată, prin consistență și calitate, au fost implicați de asemenea experți tehnici din diverse domenii și un Forum Consultativ Reprezentativ (constituit în acest sens).

Peste 1000 de factori interesați reprezentativi au contribuit la etapa de elaborare a standardului; au fost necesare peste 40 zile de lucru în echipă (prin întâlniri de lucru ale membrilor SDG), peste 120 zile dedicate de consultări și dezbateri publice cu implicarea Forumului Consultativ. De asemenea, un organism de certificare acreditat a testat în teren cerințele standardului, în mai multe locații.

Standardul Național în cifre

La baza acestuia stau 10 principii generale →  70 criterii → 247 indicatori și sub-indicatori ce exprimă cerințele la nivel național  →  13 anexe & 16 Note, care aduc claritate și îndrumare asupra cerințelor.

Rolul WWF-România în acest proces

În ultimii zece ani, WWF-România a susținut administrarea sustenabilă a pădurilor prin implementarea de proiecte la nivel regional, inclusiv prin promovarea certificării managementului forestier în sistem FSC®, ca instrument de transformare a pieței și promovare a practicilor forestiere responsabile. Având în vedere interesul în continuă creștere din ultimii ani pentru certificarea FSC® a pădurilor  în România (ce atinge azi 42% din suprafața fondului forestier național), WWF a inițiat și susținut, pe parcursul celor aproape patru ani,  procesul de dezvoltare a standardului prin proiectul „Management Forestier Responsabil pentru o Dezvoltare Durabilă în Ecoregiunea Dunăre – Carpați”. În același timp, WWF-România a contribuit efectiv la elaborarea propunerilor în calitate de membru al camerei de mediu al SDG.

“Standardul Național este expresia armonizării intereselor legitime de ordin economic, social și de mediu, în forma unui consens ce privește cuantificarea și evaluarea unui management forestier responsabil pentru România. Se stabilește astfel un sistem de referință la care se pot raporta practicile silvice din România, sistem care se bucură de un acord larg al comunităților forestiere din România și de o recunoaștere internațională, prin sistemul de certificare FSC®”, declară Radu Vlad, Coordonator proiecte regionale și program păduri la WWF-România – Membru al Grupului Național de Elaborare a standardului.

Acest standard este aplicabil tuturor tipurilor de păduri și operațiunilor forestiere care solicită certificarea FSC® pentru management forestier în România.

Începând cu 15 aprilie 2019,  Standardul Național FSC® pentru management forestier pentru România va fi utilizat în mod obligatoriu în evaluările pentru acordarea certificatului FSC® de către toate organismele de certificare acreditate; astfel este așteptată o implementare unitară a cerințelor la nivel național. Beneficiarii certificatelor deja eliberate până la această dată vor avea la dispoziție o periodă de tranziție de un an (15 aprilie 2019 – 15 aprilie 2020), pentru a răspunde cerințelor noului standard.

Mai multe informații legate de Standardul Național FSC® pentru Management Forestier în România pot fi aflate pe site-ul www.standardnational.ro sau FSC® International: https://ic.fsc.org/en/news-updates/id/2246

Pentru mai multe informații contactați WWF-România:  

Radu Vlad – Coordonator proiecte regionale și program păduri, email: [email protected], tel. 0741148124

Ștefan Văsuțiu – Specialist comunicare, email: [email protected], tel. 07366307

Scroll to Top