Poziție referitoare la Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
Prin prezenta ne manifestăm îngrijorarea și nemulțumirea cu privire la inițiativa mai multor senatori UDMR de a modifica și completa OUG57/2007, înregistrată la Senat cu numărul B398/2017.
Modificarea Art. 38, alin. (1) ar presupune: „Prin excepție de la prevederile art. 33 alin. (1)-(4) și ale art. 37 alin. (1), autoritatea publică centrală pentru protecția mediului stabilește, anual, cel târziu până în data de 28 februarie derogări, cu condiția să nu existe o alternativă acceptabilă, iar măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciilor respective într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural și numai în următoarele situații”.
Această solicitare de a stabili derogări „anual, până în data de 28 februarie”, modifică radical scopul inițial al articolului, excepția de a stabili derogări transformându-se practic într-o regulă. O astfel de modificare ar contraveni art. 16 al Directivei Habitate 92/43/EEC a Comisiei Europene care prevede excepțiile în care se pot acorda derogările și ar putea declanșa procedura de infringement împotriva țării noastre.
Introducerea la art. 53, alin. (2), a literei (d 1 ) „nestabilirea derogării prevăzută la art. 38 alin. (1) în termenul prevăzut de lege;” ar produce aceleași efecte ca în cazul modificării menționate anterior. Ca stat membru, România are obligația de a implementa prevederile Directivei Habitate și de a menține sau îmbunătăți starea de conservare a speciilor de interes comunitar, pentru multe dintre acestea neexistând date științifice care să justifice stabilirea obligatorie a unor derogări planificate anual.
Modificările și completările propuse elimină din start orice posibilitate de a organiza dupa caz dezbateri publice cu privire la necesitatea stabilirii derogărilor de la măsurile de conservare în cazul speciilor strict protejate prin legislația națională și cea europeană. Fiind vorba de specii care reprezintă o valoare și un bun național, considerăm importantă menținerea obligativității de a organiza consultări publice privind asemenea decizii de interes național.
Solicităm:
• Respingerea propunerii de modificare și completare a OUG 57/2007 inițiate de către senatorii UDMR, ținând seama de argumentele expuse mai sus sau modificarea OUG în sensul acordării punctuale de derogări în situațiile ce privesc siguranța cetățenilor sau a bunurilor de către autoritatea responsabilă în termen de maxim 45 de zile;
• Menținerea principiului de stabilirea de derogări punctuale, specifice și nu impuse prin sancțiuni, ci doar în baza unor justificări pertinente, documentate corespunzător, inclusiv din punct de vedere științific sau social.