Recent, am aflat că primul pui de zimbru născut în Carpații Meridionali, la Armeniș, a murit, cel mai probabil din cauza unui incident avut cu unul dintre adulții grupului de zimbri. Vestea ne-a luat prin surprindere și ne-a întristat.
Rezultatele autopsiei indică faptul că puiul de zimbru a suferit o traumă cauzată de un membru adult al turmei. Astfel de evenimente au loc frecvent în natură. Puiul de zimbru era un exemplar perfect sănătos și activ înainte ca acest incident tragic să aibă loc, incident pe care de altfel nimeni nu îl poate reconstitui perfect.
Se poate ca puiul de zimbru să fi avut ghinion, aflându-se la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. În primele zile după naștere, femela își ține puiul departe de turmă. Se alătură amândoi din nou grupului abia când cel mic se poate ține bine pe picioare și poate ține pasul cu turma, obicei respectat și în cadrul turmei de la Armeniș unde, după cinci zile, juniorul a fost prezentat turmei care și-a luat în serios rolul de protector al său. Cu toate acestea, probabil că unul dintre masculi, în timpul încăierărilor pentru a intra în grațiile femelelor, l-a lovit fatal pe cel mic.
În astfel de proiecte, care au ca scop reintroducerea unor specii sălbatice, pe întreg cuprinsul Europei, există momente bune și momente nefericite din care învățăm. Deși acest caz reprezintă clar unul dintre acele momente nefericite, echipa noastră este în continuare optimistă și încrezătoare în procesul de reintroducere a zimbrilor în România. Rewilding Europe, în parteneriat cu WWF-România și comunitatea din Armeniș și-au asumat angajamentul, pe termen lung, de a crea o populație viabilă de zimbri în Munții Țarcu.
Spre sfârșitul acestui an vor mai fi aduși aici și alți zimbri.